Vineri, 14 12 2018
S-a mai rezolvat o treabă: RADEF a anulat executarea silită a cinematografelor

S-a mai rezolvat o treabă: RADEF a anulat executarea silită a cinematografelor

Primăria a pierdut procesul prin care RADEF contesta executarea silită a clădirilor cinematografelor din Iaşi. Totuşi, clădirile nu trec înapoi la RADEF, ci rămân ale municipalităţii. Aceasta spre furia directorului de la Iaşi, Constantin Hurjui, care s-a dezlănţuit: „Este o manevră imobiliară”.

 

Primăria a câştigat, anul trecut, în baza unei legi din 2008 care prevedea trecerea cinematografelor la autorităţile locale, dreptul de proprietate asupra cinematografelor Republica, Victoria, Dacia şi Tineretului. Primarul Mihai Chirica s-a bucurat atât de mult la preluare, încât a scris pe Facebook: „Victorie! Cinematografele ieşene îşi vor recăpăta strălucirea şi vor trece în subordinea Primăriei Iaşi”. Într-un an şi jumătate, nu şi-au recăpătat nici o strălucire, ba Primăria a mai şi pierdut în instanţă un proces cu fostul administrator al imobilelor, RADEF. România Film a contestat executarea silită realizată de Primărie şi a câştigat.

„Au fost luaţi inclusiv banii de salarii”

Procesul a fost pierdut definitiv de către Primărie, dar asta nu va schimba nimic în soarta cinematografelor. Ele rămân ale municipalităţii. „În toamna anului trecut, am fost la primar cu directorul general RADEF şi am discutat că nu are rost executarea, cu tot circul. Am spus ca trebuie o colaborare să predăm clădirile, în septembrie. În urma acestei discuţii, am plecat liniştit în concediu. La vreo săptămână, am primit telefon că Primăria a venit cu executorul, a preluat cinematografele cu forţa. România Film a făcut contestaţie la acea executare şi a câştigat, pentru că au fost luaţi inclusiv banii de salarii care erau într-o clădire, s-au făcut nişte lucruri urâte”, ne-a spus Constantin Hurjui, directorul RADEF Iaşi.

Cinematograful Victoria este unul dintre cele patru ajunse la Primărie

 

Nu se schimbă nimic

Reprezentanţii Primăriei susţin acelaşi lucru: că RADEF a contestat procedura, dar sentinţa a rămas fără obiect. „RADEF nu a solicitat întoarcerea executării. Aceasta a fost finalizată şi realizată prin executor judecătoresc. Mai pe scurt, cinematografele rămân în proprietatea Municipiului Iaşi”, a explicat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Directorul RADEF: „Primarul nu intenţionează să le dezvolte”

Directorul Constantin Hurjui susţine că Primăria nu va renova cinematografele, fiind de fapt interes pe terenurile sălilor. „Atrag atenţia că primarul nu intenţionează să le dezvolte. Cum le-a luat, le-a închis. Mai mult, spune că s-au făcut cercetări şi structura de rezistenţă de la Victoria nu corespunde. Victoria este una dintre cele mai solide săli din ţară, rezistă la un cutremur de gradul 8. De fapt, Mihai Chirica vrea să distrugă cea mai mare sală de film din Moldova, care putea fi dezvoltată şi nu cu bani mulţi”, a spus Hurjui.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Go to top