Joi, 20 09 2018
Drum zob spre vilele din Galata: zero proiecte la DJAP în 7 luni

Drum zob spre vilele din Galata: zero proiecte la DJAP în 7 luni

Drumurile judeţene, lăsate să strice până ce directorul „accelerează” proiectele. După ani de zile în care ieşenii au circulat pe un drum făcut zob, abia acum Primăriile din Iaşi şi Miroslava au un proiect comun pentru drumul de legătură dintre cele două localităţi, dar nu este finalizată licitaţia. Aceeaşi delăsare este şi la instituţia care are în grijă drumurile judeţene: până în luna iulie, nu a fost accesat nici un leu din cele 150 de milioane de lei promise pentru reparaţia acestor artere.

Sunt câteva drumuri din judeţ capabile să sfărâme şi o maşină mai rezistentă. Unul dintre ele este cel de la ieşirea din Iaşi, spre Miroslava, trecut în administrarea Primăriei, altul este cel dintre Cotnari şi Blăgeşti, aflat în grija Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP). În ambele situaţii, asfaltul este degradat de ani de zile, dincolo de limita la care poate fi doar cârpit, fără ca vreo instituţie mişte ceva pentru reparaţii. Pentru ambele drumuri în discuţie există proiecte şi bani la îndemână, dar execuţiile nu sunt începute nici în a şaptea lună a anului.

Iaşi – Miroslava este la licitaţie

Segmentul de drum de câţiva kilometri de la ieşirea din Iaşi până la intrarea în Miroslava este distrus de ani de zile. Un proiect al DADJ a permis turnarea unui covor asfaltic nou de la intrarea în Miroslava spre Voineşti, dar bucata dintre Iaşi şi Miroslava a fost doar cârpită. Drumul a fost trecut în administrarea Municipiului Iaşi, iar Primăria are, acum, pe masă, o licitaţie pentru reparaţii. Este un proiect comun cu Miroslava, care va suporta o parte din costuri. „Există o licitaţie în derulare ce vizează modernizarea şoselei Iaşi – Voineşti pe o distanţă de 3,4 kilometri. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 6 august. Lucrările fac parte dintr-un proiect comun al Primăriilor Municipiului Iaşi şi Comunei Miroslava, fiecare din cele două unităţi administrativ – teritoriale suportând costurile corespunzătoare cotelor deţinute în proprietate de către părţi. Conform devizelor generale, Municipiul Iaşi va trebui să aloce aproape 11 milioane lei, iar Comuna Miroslava, circa 4 milioane lei”, ne-a explicat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Execuţia ar putea începe, cel mai devreme, în luna septembrie, prima lună de toamnă, doar dacă nu vor fi contestaţii. În cazul în care vor exista, execuţia va începe abia anul viitor.

 

Drumul spre blocuri de lux este pavat cu gropi pline de rele intenţii

 

Patru ani de discuţii

Proiectul comun al Iaşului şi Miroslavei este la finalul a nu mai puţin de 4 ani de discuţii, timp în care mii de ieşeni care au case la Miroslava şi-au distrus maşinile. „I-am rugat vreme de 4 ani să facem ceva”, ne-a spus primarul Dan Niţă. Abia luna trecută, Primăria Iaşi a cerut părerea Drumurilor Judeţene despre acel segment de şosea. „În documentaţia pe care au înaintat-o, ne-am exprimat punctul de vedere: că drumul a fost trecut din administrarea noastră în cea a Municipiului Iaşi şi că pot fi demarate procedurile de licitaţie”, ne-a spus Ciprian Ciucan, noul director al Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor.

Drumul spre Breazu, alt film horror pentru şoferi

 

Până acum, doar întreţineri curente

Pe drumurile judeţene, situaţia este la fel ca la începutul anului. Nu a fost începută nici o asfaltare dintre cele şase propuse pentru acest an. Bugetul asigurat prin Ministerul Dezvoltării ar fi fost de 150 de milioane de lei, dar nu a fost accesat nici un ban şi nici un proiect nu este finalizat. „De la venirea mea în funcţie, acum aproape două luni, am accelerat aceste proiecte, măcar să ne prindă sfârşitul anului cu ele începute. Practic, am demarat toate procedurile care nu erau începute până atunci. Ele ar fi trebuit să fie mai avansate, spre finalul licitaţiilor în prezent. Întârzierea este de câteva luni, pe un contract de finanţare semnat la finalul anului trecut”, explică directorul Ciucan.

Singurele lucrări realizate până acum au fost cele de întreţinere curentă, dar şi acolo s-a mers doar pe maxime urgenţe, unde „crăpa buza” dacă nu erau băgaţi imediat nişte bani. Bugetul total de întreţinere pe 2018 este de 12 milioane de lei, considerat total insuficient pentru plombări, reparaţii de dale, cosire şi deszăpeziri.

Angajaţi: 25 din 34

DJADP Iaşi ar trebui să aibă un total de 34 de angajaţi, dar are doar 25. Câteva posturi nu sunt acoperite. Din totalul personalului, 15 se ocupă efectiv de starea drumurilor, iar 8 sunt cei care derulează contractele. Salariile nete sunt de 6.500 – 7.000 de lei pentru funcţiile de conducere, 3.000 – 3.500 de lei pentru inspectorii de specialitate, 4.500 de lei pentru inspectorii cu grad superior şi 1.800 de lei pentru tehnicieni sau şoferi.

 

Directorul Ciucan este optimist. „Nu cred că vom avea probleme”

 

Drumurile care ar trebui să fie asfaltate: foarte degradate

Cele şase drumuri care ar trebui refăcute în judeţ sunt într-o stare deplorabilă. Unul dintre ele este Cotnari – Blăgeşti, un segment de 25 de kilometri care a fost peticit cu stropiri succesive şi este acum dincolo de limita la care mai putea fi reparat prin peticire.

Alt drum de pe lista pentru refacerea de covor asfaltic este Ţibăneşti – Vaslui (un sector de 2,5 km). Al treilea este Spinoasa – Belceşti – 1,6 km. Cele trei drumuri vor intra în august pe contract de execuţie, dacă nu sunt contestaţii. Alte trei drumuri – Târgu Frumos – Cucuteni (6 km), Heci – Tătăruşi – Iorcani (12 km) şi Intersecţie DN 28 – Alexandru Ioan Cuza (6,8 km) ar putea intra pe contracte de execuţie în septembrie, dar doar dacă nu sunt contestaţii. „În privinţa termenelor din lucrări, nu cred că vom avea probleme. Am impus penalizări de 1% pe fiecare zi de întârziere. Şi pentru mine, dacă nu achit factura la data scadentă, dar şi pentru executant, dacă nu încheie lucrarea când trebuie. La 10 zile de întârziere sunt 10 la sută din sumă, nu ştiu cui o să-i convină”, ne-a explicat Ciprian Ciucan.

Pe de altă parte, DJADP pregăteşte contractul–cadru pentru deszăpeziri pe drumurile judeţene pentru perioada 2018-2020. Valoarea lucrărilor este de 16 milioane de lei.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Clipul zilei

Go to top