Joi, 18 04 2019
Povestea jandarmului din Diaspora, plătit cu 9.000 de euro/lună

Povestea jandarmului din Diaspora, plătit cu 9.000 de euro/lună

Deși o duce financiar foarte bine în străinătate, visează să revină peste câțiva ani în țară. Viața unui ieșean s-a schimbat cu 180 de grade. Și-a dat demisia din Jandarmerie și a plecat în Danemarca, unde a muncit la o fermă de porci. În prezent lucrează în industria turbinelor eoliene. Vlad Achiți a ajuns să câștige între 5.000 și 9.000 de euro în străinătate.

În 2011, Vlad Achiți (37 ani) a decis să renunțe la cariera în Jandarmerie și să urmeze cu totul un alt drum după ce în timpul Guvernului Boc au fost tăiate salariile bugetarilor.

„Am avut un salariu de aproximativ 2.400 de lei și apoi a fost redus la 1.200 de lei. Aveam două fetițe mici, soția era în concediu de creștere a copilului și aveam rate la o garsonieră. Am găsit un anunț pe Internet în care se preciza că se caută muncitori pentru o fermă de porci în Danemarca și nu am stat prea mult pe gânduri”, povestește fostul subofițer de jandarmi.

În iunie 2011, cu o săptămână înainte de ziua lui de naștere, a plecat într-o țară străină, fără să cunoască limba, să știe ceva despre munca la fermă sau să aibă măcar un prieten acolo.

 

Vlad Achiți (în plan depărtat), într-un cadru de la înălțime

Singurul angajat

Timp de nouă luni a fost singurul angajat al unei gospodării agricole din regiunea Sønderjylland, o fermă care producea aproximativ 20.000 de porci pe an și unde câștiga peste 1.600 de euro lunar. „Totul era automatizat. Dimineață dădeam mâncare la porci. Apoi mergeam printre ei sa le dau medicamente, daca era cazul, sau să văd dacă totul este în regulă. Asta îmi lua aproximativ două ore. Apoi munceam câmpul cu tractorul sau făceam ce mai era nevoie. Dacă îmi trebuia ceva, cel mai apropiat magazin era la aproximativ un kilometru. A fost greu la început, pentru că am fost singur, fără familie, fără prieteni, iar prin zonă nu era nici măcar un român”, își amintește Vlad Achiți de perioada muncită în agricultură. Spune, zâmbind, că a mai dat greș în munca sa ca fermier, dar patronul l-a încurajat mereu.

Fostul jandarm mai povestește că proprietarul a decedat în urma unor probleme de sănătate, iar ferma a fost cumpărată de o altă persoană. Aceasta l-a mutat într-o altă gospodărie, care producea 30.000 de porci pe an. Acolo era mult mai ușor și a ajuns să câștige, în cele din urmă, peste 3.300 de euro. O parte din bani i-a trimis familiei, iar o alta a pus-o deoparte pentru „zile negre”.

O publicație online din Danemarca a scris despre povestea ieșeanului și drumul pe care l-a parcurs, de la agricultură la turbinele eoliene

Pontul din fluturașii de salariu

Vlad Achiți a mers și la școală, pentru a învăța limba daneză, iar după doi ani în Danemarca, i s-au alăturat atât familia, cât și câțiva prieteni.

„Mă uitam în jurul meu și îmi doream mai mult. Am decis, după doi ani și jumătate, să renunț la munca la fermă. Soția lucra și ea, aveam niște bani strânși și am decis să intru în șomaj, după ce am văzut niște fluturași de salariu a unor persoane care lucrau la turbinele eoliene. Am fost la Forțele de Muncă și am cerut să fac toate cursurile de recalificare necesare pentru a putea munci și eu în această industrie”, explică Achiți.

Vreme de un an, a făcut gratis aproximativ 20 de cursuri care aveau legătură cu alpinismul utilitar, mentenanța și service-ul acestor turbine.

Ultima declarație de avere a subofițerului Achiți, din iunie 2011: o garsonieră de 28 mp, datorii de 10.000 de euro și 13.300 lei la trei bănci și un salariu mediu de 1.500 de lei pe lună

A urcat până la 145 de metri

Apoi, pentru a căpăta experiență, a lucrat un an și câteva luni într-o fabrică unde vopsea piloanele turbinelor eoliene, timp în care a trimis numeroase CV-uri. Într-un final, a primit o ofertă din partea unei companii din industria regenerabilelor. Astfel, de mai bine de un an efectuează servicii de reparații sau vopsitorie la turbinele eoliene. „Fac de toate. Vopsesc pilonii, palele, le repar. Am făcut și cursuri de montaj turbine eoliene, dar prefer să nu lucrez la montaj. Nu este o muncă ușoară. Este desul de stresant și periculos. Simți și adrenalina, mai ales că am urcat și până la 145 de metri”, spune ieșeanul.

Până acum, a avut ocazia să lucreze în parcuri eoliene din Danemarca, Suedia, Finlanda, Belgia și Olanda, iar săptămâna trecută muncea în Franța. ”Lucrăm unde are firma contracte. Acum în echipă sunt și români. Suntem plătiți pentru 12 ore de lucru pe zi. Dacă nu putem munci într-o zi din diverse motive, de exemplu pentru că s-a stricat un aparat sau nu ne permit condițiile meteo, atunci suntem plătiți pentru 10 ore. Primim și bani pentru masă. Pot ajunge să câștig între 5.000 și 9.000 de euro pe lună, depinde de contract și de perioada muncită”, explică Vlad Achiți, precizând că în prezent lucrează trei săptămâni consecutiv, iar una este liber.

Pe parcursul perioadei muncite a mai făcut alte cursuri de calificare și perfecționare.

Vlad Achiți, „călare” pe eoliene 

Vrea să vină acasă

Între timp, în Danemarca a contractat un credit pentru o casa în zona Rødekro, lângă orașul Aabenraa, și a reușit să își achite garsoniera in România. Cu toate că are un salariu motivant, iar familia s-a acomodat și este mulțumită de viața de acolo, fostul jandarm visează ca, la un moment dat, să se întoarcă în România. ”Am calculat că eu, când fiica mea cea mică va avea 21 de ani, o să am 50 și sper ca atunci să fie pe picioarele ei ca să mă pot întoarce. Am familia aici, prieteni, am o casă, dar atunci când zic că mă duc acasă, parcă nu e același lucru. Îmi lipsește fix România”, spune Vlad Achiți.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Clipul zilei

Go to top