Joi, 18 10 2018
CAZUL JIJIE: cum poți cheltui milioane de euro din bani publici și să spui că sunt banii tăi

CAZUL JIJIE: cum poți cheltui milioane de euro din bani publici și să spui că sunt banii tăi

Pierderea președinției unei asociații fondate la Iași, subiect de ceartă în Consiliul Județean. O asociație aflată în subordinea Consiliului Județean a refuzat să prezinte date amănunțite legate de modul în care și-a chetuit banii. Nu se știe nici acum numele firmelor care au avut contracte cu Euroregiunea Siret Prut Nistru. Liberalul Tudor Jijie, cel care a girat secretomania, a demisionat, dar colegii de partid au adus subiectul Euroregiunii în prim-plan pentru a-l ataca pe președintele Consiliului Județean. Jijie a plecat, dar firma lui proprie derulează un proiect european de 6,4 milioane de lei, obținut prin ușa din spate.

 

Desemnarea unui alt președinte al Asociației Euroregiunii Siret Prut Nistru (ESPN) a stârnit vii polemici între liberalii ieșeni, susținători ai demisionarului Tudor Jijie și Maricel Popa, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași. Demisia lui Jijie a venit în urma dezvăluirilor din REPORTER DE IAȘI legate de modul în care acesta a „sifonat” aproape 7 milioane de lei din fonduri europene.

Asociația, stat în stat

Din 2012 și până în prezent, Tudor Jijie a condus asociația după bunul plac, fără să dea cuiva socoteală. Deși, în mod repetat, consilierii județeni au solicitat Asociației ESPN prezentarea modului în care au fost cheltuiți banii, Jijie și apropiații săi au refuzat să prezinte aceste informații, prevalându-se de faptul că nu există o subordonare între CJ Iași și asociație.

„În momentul în care consilierii județeni au solicitat prezentarea unui raport amănunțit privind cheltuirea bugetului, Jijie a venit și ne-a prezentat niște poze de la niște evenimente organizate de asociație. În momentul în care i s-a cerut prezentarea datelor financiare, Mihaela Păscuțoi, responsabilul financiar, ne-a spus clar în față: «Nu vă dau nimic. Nu am această obligație!» E jenant ce s-a întâmplat acolo“, a explicat un consilier județean.

REPORTER DE IAȘI a încercat să ia legătura cu Mihaela Păscuțoi însă aceasta nu a răspuns apelurilor.

 

Paradoxul Jijie: liberalul care a ferecat informațiile dintr-o asociație finanțată din bani publici

Salarii de 32.000 euro

Prin urmare, nu se pot afla decât cifre generale din contabilitatea ESPN. În 2017, asociația a avut un buget de puțin peste 100.000 euro. Potrivit datelor asociației, veniturile au fost în mare parte din cotizațiile Unităților Administrativ Teritoriale (UAT-uri, mai ales comune) din România (peste 90%), iar restul din cotizațiile UAT-urilor din Republica Moldova și din cotizațiile restanțe din anii anteriori.

Din buget, peste 32.000 euro s-au cheltuit cu salariile personalului. Pentru organizarea de evenimente au fost cheltuiți peste 34.000 euro. Aproape 10.000 euro s-au cheltuit pentru deplasarea și diurna angajaților și aproape aceeași sumă pentru combustibilul necesar acestor deplasări. Pentru promovare, asociația a cheltuit puțin peste 2.500 euro.

Pentru 2018, asociația și-a propus un buget de peste 500.000 euro - doar în cazul în care vor primi cotizațiile restante, în sumă de peste 400.000 euro. Cu alte cuvinte, bugetul va fi asemănător celui din anul precedent.

De remarcat că la capitolul Cheltuieli apar 60.000 euro pentru servicii de asistență în elaborarea cererilor de finanțare. Suma, considerată astronomică, a trezit suspiciunile conducerii CJ. Culmea democrației: deși sunt bani publici, ieșenii nu au dreptul să afle la cine ajung cei 60.000 de euro.

CJ Iași ar putea să nu mai plătească

Având în vedere numărul mare de locuitori ai județului Iași, Consiliul Județean trebuie să plătească asociației o cotizație de 38.617 euro, la fel ca Prahova.

Președintele CJ Iași, Maricel Popa, nu a ascuns faptul că ia în calcul să nu mai plătească această cotizație în condițiile în care nu există o transparență legată de cheltuirea bugetului.

În plus, mai multe unități administrativ teritoriale din Republica Moldova nu și-au plătit cotizațiile de ani buni. Astfel, asociația are de încasat de la UAT-urile din Republica Moldova restanțe de peste 184.000 euro.

Popa: „Președinție rotativă”

Scandalul iscat de liberalii ieșeni în legătura cu pierderea președinției Asociației ESPN a fost explicat de Maricel Popa prin „rotația la conducere”.

„Nu este nicio tragedie. Iașul nu a pierdut nimic, pentru că nu era un post asigurat județului nostru. În cadrul Asociaţiei ESPN a fost acceptat, ca nou membru, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, s-a discutat despre un sistem al rotației în ceea ce privește desemnarea preşedintelui AESPN. Este un sistem democratic, care responsabilizează, în egală măsură, toate instituţiile din România angrenate în acest mecanism. Raioanele din Republica Moldova nu doresc să preia, momentan, conducerea AESPN“, a declarat Maricel Popa.

Liberalii: „N-au vrut un pesedist în frunte”

Consilierii liberali ieșeni, prin vocea lui Romeo Vatră, susțin că președinția Asociației ESPN a fost pierdută din cauza lui Maricel Popa. „Am verificat statutul și nu există principiul rotației la conducere. Iașul, ca membru fondator, trebuie să dețină de facto această funcție. Membrii asociației nu au dorit pesedizarea și impunerea lui Lorin Urcaciu la conducere (persoană care ar fi fost propunerea CJ Iași pentru șefia AESPN - n.r). În plus, în iunie, Popa a refuzat să mai plătească acea cotizație și aceasta ar putea fi una dintre cauzele pierderii conducerii asociației“, susține Romeo Vatră.

Acesta admite că nu știe exact cum au fost cheltuiți banii asociației: „Jijie a fost liberal, dar nu putem să-i acordăm încredere totală. Dacă sunt probleme cu modul de cheltuire a banilor și controalele de audit vor atesta acest lucru, atunci Jijie va răspunde.“

 

Citește și Caz clinic sau penal? Cele două fețe ale lui Jijie: căpușă și director în același timp

 

 „Și-a tras bani” din fonduri europene

REPORTER DE IAȘI a prezentat în luna februarie a acestui an modul în care Tudor Jijie, director atunci al Asociației ESPN, a obținut prin intermediul firmei sale Eastern Marketing Insights SRL două proiecte europene în valoare cumulată de 17,3 milioane de lei. Într-unul a fost lider, iar în celălalt partener. Ambele s-au desfășurat împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest (ADIE), unde adjunct a fost liberalul Marius Dangă.

Din suma totală, aproximativ 10,9 milioane de lei au fost destinați înființării de start-up-uri. Restul 6,4 milioane lei erau cheltuieli pe activități de formare și consultanță, adică au ajuns în buzunarul lui Jijie.

 

În mandatul lui Popa (al doilea din stânga), numărul de proiecte a crescut

Patru proiecte în patru ani

Din 2012 și până în 2016, când Maricel Popa a venit la șefia CJ Iași, sub conducerea lui Jijie, Asociația ESPN a realizat 4 proiecte în valoare de 5 milioane de euro.

Din 2016 și până în prezent, au fost depuse 15 proiecte transfrontaliere, în valoare de aproximativ 24 milioane de euro. Cel mai mare proiect este „Toghether for Health“, în sumă de 6,3 milioane euro, prin care va fi reabilitată clădirea în care funcționează Secția „Pașcanu“ din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie.

Alt proiect, de 2,3 milioane euro, vizează „Reabilitarea infrastructurii rutiere transfrontaliere din județul Iași și raionul Leova”.

Valoarea medie a celorlate proiecte este de 1,6-1,7 milioane euro.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Go to top