fbpx
 

Coșmarul zilnic de la ERA: 40.000 de mașini pe 2 benzi


Se știa de acum 10 ani că se va crea un conflict rutier insurmontabil și nu s-a făcut nimic. Se aglomerează pe zi ce trece traficul pe șoseaua spre ERA-Antibiotice-Târgu Frumos. Stai 30 de minute ca să intri în oraș, un fel de bun-venit la Iași. Jalea abia urmează: în zonă va fi finalizat Mall of Moldova, adică Era Park cu suprafață dublă. Specialiștii spun că singurele soluții sunt fie mai multe sensuri giratorii, fie trecere supra sau subterană în dreptul complexului Era.

Trafic zona Era Park: o mașină la aproape 2 secunde, incluzând în această statistică și orele din noapte, când sunt minute bune fără nici un autovehicul. Pe șoseaua spre Era-Antibiotice-Târgu Frumos, la ieșirea din Iași, sunt zilnic 22.000 de mașini în trecere către alte județe, conform ultimului recensământ al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași. Lor li se adaugă aproape tot atâtea mașini care se opresc în Valea Lupului – Lețcani – Podu Iloaiei. Asta în condițiile în care extinderea Era Park și transformarea în Mall of Moldova nu a fost încă realizată.

Când va funcționa noul parc de 100.000 metri pătrați, coșmarul de acum va părea un vis frumos. Singura soluție, conform specialiștilor, este trecerea pe deasupra sau prin subteran la rondul de la Era. Altceva nu se mai poate face, este prea târziu.

Surdu: „Va fi ca la Mall Băneasa”

Unul dintre cei care au avertizat de acum 10 ani că la Era va fi blocaj a fost actualul consilier local Gabriel Surdu. Acesta spunea, în 2008, când era inaugurat complexul comercial de la Valea Lupului, că acolo circulația se va bloca. „Era de așteptat și ce se întâmplă astăzi este o dovadă. Este ceea ce s-a întâmplat la București cu Mall Băneasa. Erau niște blocaje îngrozitoare acolo, era și drumul spre Aeroport”, spune Surdu.

Cozile de mașini scot peri albi șoferilor

Blocaje de jumătate de oră pentru 2 kilometri

Cele mai frecvente blocaje sunt între Antibiotice și Rondul Era, pe sensul de intrare în Iași, dar au început să fie cozi de mașini și până la intersecția cu șoseaua de centură.

„Am stat într-un astfel de blocaj, de la Șoseaua de centură la Era. Pot să spun că a durat să parcurg acea distanță aproximativ 30 de minute. Și în zonă ambuteiajele sunt tot mai dese”, spune profesorul ieșean George Țurcănașu.

„Locuiesc în Valea Lupului și, în ultimii doi ani, situația s-a agravat tot mai mult. Apar blocaje la ore la care nu apăreau înainte, nu mai știi acum când ajungi la birou și când ajungi acasă, este imprevizibil”, spune Andrei, un ieșean care lucrează în IT.

Dimineața și seara, coloana pe sensul de intrare în Iași se formează pe 3 km

Extindere imposibilă

În zona Rondului Era, de la Antibiotice, este imposibilă extinderea șoselei la trei benzi pe sens. „Acolo s-au dat autorizații de construire până la marginea drumului. Nu mai poți face a treia bandă, trebuie alte soluții”, spune Gabriel Surdu.

Și aici sunt două viziuni diferite. „Cea mai rapidă este realizarea mai multor sensuri giratorii care să mai împrăștie cumva aglomerația. Mare parte din traficul de acolo sunt oameni care locuiesc în Valea Lupului și nu au unde să întoarcă, sunt acele separatoare de beton. Dacă ar avea mai multe opțiuni de a ieși din Valea Lupului, s-ar mai calma lucrurile. Și trebuie să învățăm să mergem și cu mijloace de transport în comun”, spune profesorul Țurcănașu. Gabriel Surdu spune, însă, că singura soluție este o trecere supra sau subterană chiar la Rond. „Așa au rezolvat problema aglomerației la Băneasa Mall, la București. Sensurile giratorii sunt sub pod acum, nu mai sunt cozi pe drumul național în dreptul compexului. Probabil că varianta unei treceri supraterane, cu păstrarea actualului sens giratoriu sub pod, este varianta cea mai ieftină ce trebuie studiată”, crede Surdu.

DRDP: „Este treaba Primăriei”

Directorul DRDP Iași, Ovidiu Laicu, declară că instituția pe care o conduce nu va investi acolo. „Este treaba Primăriei de-acum, suntem în proces să preia drumul de la ieșirea din Iași până la Șoseaua de centură, toată bucata. Noi l-am reabilitat, investițiile le face Primăria de acum”, spune Laicu. Primăria are un plan doar pentru traficul de la Era, pentru care a fost anunțat un pod nou (în zona Ștrandului, peste Bahlui, de 61 metri lungime, cu licitație adjudecată) și chiar o linie de tramvai, în perspective dezvoltării Iașului spre câmpul de la Era. Dar, nu există un termen clar când vor fi realizate efectiv investițiile, câți ani vor trece.

În schimb, Prime Kapital, investitorul de la Era, a anunțat din martie că va extinde complexul de la 50.000 de metri pătrați la 100.000 metri pătrați, investiție de 123 milioane de euro ce ar putea fi finalizată la sfârșitul anului viitor.

 

Anul trecut, chinezii au finalizat acest nod rutier. Poate se inspiră cineva la Iași, pentru o arteră supraterană măcar

O comparație cu altă intrare în Iași

Presiunea uriașă pe intrarea în Iași din Păcurari este demonstrată și de statisticile DRDP. Față de 22.000 de mașini în tranzit către alte zone și 15.000-18.000 în Valea Lupului, Lețcani și Podu Iloaiei, cifrele de la Vaslui - Păun Iași sunt ca pentru o zi liniștită de duminică. Sunt 8.700 de mașini la 24 de ore pe intrarea în oraș din Bucium. O mașină la 10 secunde.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30