Firmă nou-înființată, 30% profit din afaceri cu dulciuri încheiate cu Primăria

Firmă nou-înființată, 30% profit din afaceri cu dulciuri încheiate cu Primăria

S-a ajuns și la asta: tun cu bomboane în parohia de lapte și miere a lui Mihai Chirica. O firmă care a câștigat 74.000 de lei de la Primărie a depus ofertele în Sistemul de Achiziții la ora 13.20, iar la ora 13.22 acestea au fost acceptate. Profiturile firmei sunt de 25-30%, în timp ce media națională este de 6%. Societatea are sediul în Ilfov, într-o casă dărăpănată. Proprietara firmei are adresa într-o casă din Scânteia unde își au sediul social mai multe firme ale unor cetățeni basarabeni.

Recent, o firmă cu sediul într-o casă dărăpănată dintr-un sat din Ilfov a dat un tun cu bomboane Bucuria la Primăria Iași. A înhățat două contracte pentru dulciuri din care scoate un profit de peste 20.000 de lei din cele două contracte. Firma, proaspăt înființată, cu anunțul de înregistrare de la Registrul Comerțului publicat în Monitorul Oficial pe 18 octombrie 2018, a depus oferta de bomboane la două ore după ce Municipalitatea și-a anunțat intenția, pe site-ul achizițiilor publice, să cumpere dulciuri. În două minute după ce a depus oferta, Primăria Iași a și acceptat-o. Întrebați despre aceste coincidențe, reprezentanții Primăriei Iași au răspuns la cu totul altceva.

O servită cu Bucuria

Pe 3 decembrie, la orele 11.09 și 11.11, Primăria Iași a cerut, pe SICAP, noul sistem al achizițiilor publice din România, o ofertă pentru cumpărarea directă a două tipuri de pachete de dulciuri. Valoarea anunțată a contractelor a fost de 32.000, respectiv 42.000 de lei. La ora 13.20, ofertantul SC Moldlux SRL din Căciulați-Ilfov, a bifat ambele contracte. La 13.22, două minute mai târziu, cu o viteză de reacție atinsă la puține contracte, Primăria Iași a confirmat afacerea, cumpărând astfel bomboane, ciocolate și alte asemenea la prețul total de 74.000 de lei (16.000 euro).

Acesta este sediul firmei care a furnizat dulciuri la Iași

Moldlux, sediu într-o dărăpănătură

Firma care va livra dulciuri la Primăria Iași are sediul pe strada Virtuții nr 14, în satul Căciulați, comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov. Ca detaliu, societatea a fost înființată în luna octombrie 2018, cu anunțul publicat în Monitorul Oficial pe 18 octombrie. Firma se poate lăuda deja, la două luni de la înființare, cu un portofoliu în care sunt contracte cu Primăria celui de-al doilea oraș din țară.

Un al doilea detaliu inedit este cum arată sediul firmei de pe strada Virtuții nr. 14. Cu ajutorul Street View din Google Maps, acesta apare ca o dărăpănătură de la stradă, cel mai probabil un fost chioșc. În fundal se vede o casă cu acoperișul stricat.

Patroana locuiește în raiul cărților de identitate

Fondatorul și administratorul Moldlux SRL este Maria Frunze, o femeie care are domiciliul în comuna ieșeană Scânteia, la o adresă unde sunt înregistrați foarte mulți cetățeni basarabeni, dar și firme ale acestora. Adresa Mariei Frunze este strada Emil Condurachi numărul 525 din satul Scânteia.

La aceeași adresă, există numeroase alte firme ale unor basarabeni: Bussines NKS Invest, Pro Insurance Consulting, Fitness Brand, Crin Land VSI, Dr. Hamuraru Valeriu. Numărul de telefon al Mariei Frunze este lăsat la datele de contact din SICAP, chiar la contractul cu Primăria Iași. Femeia nu a răspuns la apelurile REPORTER DE IAȘI.

Viteză de reacție de top la Primărie în cazul afacerii cu Maria Frunze

Profit de peste 20.000 de lei

Moldlux va livra Primăriei Iași 1.500 de pachete de dulciuri de 28 de lei bucata și 320 de pachete de dulciuri de 100 de lei bucata. Primul pachet conține bomboane din diverse sortimente al căror preț pe piața din Republica Moldova este cu 10.000 de lei mai mic decât oferta acceptată de Primărie. În cazul celui de-al doilea pachet, diferența față de prețul de pe piață este la fel, de aproximativ 10.000 de lei, la 320 de pachete. În SICAP se scrie că firma nu este plătitoare de TVA.

În cazul achiziționării direct de la poarta fabricii Bucuria din Chișinău, așa cum a procedat cel mai probabil Frunze, profitul firmei Moldlux crește cu 25-30%. De asemenea, REPORTER DE IAȘI a calculat acest profit pe baza prețurilor menționate pe site-uri de comerț online din Republica Moldova.

Zefir în ciocolată la 240 de grame, unul dintre produsele furnizate de Moldux. 5 lei costă în Moldova, în bani românești 

Primăria: Un contract corect

Întrebările adresate Primăriei au inclus și solicitarea de explicații referitoare la viteza de reacție a celor care au acceptat contractul din partea instituției. Răspunsul semnat de către Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași, nu explică aceste detalii. „Procedura s-a realizat conform legii, în sistemul electronic (catalogul electronic) al achizițiilor SICAP. Datele despre orice operator sunt puse la dispoziție și se află sub controlul exclusiv al celor de la SICAP și ANAP”, ne-a transmis Buraga.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            
Go to top