fbpx
 
PREMIERĂ: La cererea unui vecin disperat, un judecător i-a făcut program de bormașină unui ieșean care își renovează apartamentul

PREMIERĂ: La cererea unui vecin disperat, un judecător i-a făcut program de bormașină unui ieșean care își renovează apartamentul


Faimoasele bormașini, spaima locatarilor de la bloc, au ajuns pe masa instanței. O familie din Iași nu a mai suportat zgomotul și a cerut instanței să ia măsuri împotriva unui vecin din al cărui apartament nu mai contenesc huruiturile. Judecătorul a dat dreptate reclamanților și i-a făcut acestuia program de găurit.

Renovarea i-a afectat și apartamentul ei 

Pintr-o cerere înregistrată în luna martie, Mariana Tănăsescu, personal și în numele fiului ei, a cerut judecătorilor să îl oblige pe vecinul de etaj Silviu Cristian Matei să înceteze lucrările de demolare a pereților din apartamentul din Iași proprietatea pârâtului și să îl oblige să refacă pereții demolați, precum și e-gheul de la baie; de asemenea, să nu mai utilizeze instrumentele care produc zgomot și să nu mai depoziteze saci cu moloz și piatră în ușa ei.

Femeia a povestit că, în luna februarie, Matei a pus o echipă de muncitori să demoleze pereții din interiorul apartamentului său, afectând și peretele comun cu apartamentul ei, precum și peretele din camera de zi, afectând structura de rezistență a blocului și a planșeului.

În plus, Tănăsescu a susținut că Matei nici măcar nu are autorizație pentru efectuarea lucrărilor.

Pleca de acasă toată ziua cu fiul bolnav

De asemenea, Tănăsescu a acuzat faptul că muncitorii „produc prin lucrările de renovare, cu barosul și celelalte mașini, un zgomot infernal, făcând imposibilă folosirea normală a locuinței, în contextul în care reclamanta este bolnavă de diabet, iar fiul său este persoană cu dizabilități, posesor de certificat medical constatator, dizabilități care îl fac deosebit de sensibil la astfel de zgomote. Au mai arătat reclamanții că (...) din cauza zgomotului produs, sunt nevoiți să plece dimineața de la domiciliu și să revină seara, întrucât nu pot suporta zgomotul. Totodată, pârâții aruncă sacii cu moloz în fața ușii reclamanților, pe care o murdăresc și o zgârie.”

Un martor al reclamanților, de profesie medic, a povestit că, din cauza zgomotului, a fost nevoit să îi dubleze doza pe medicamente psihotrope fiului bolnav de schizofrenie paranoidă în evoluție. Același martor a mai relatat că Tănăsescu s-a plâns că zgomotele începeau de la 6,30-7,00 dimineața și continuau până seara târziu, la ora 23,00.

Vinovatul a cerut daune de 1.000 de euro

Matei a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii, ba mai mult, foarte ofensiv, a cerut judecătorului să o oblige pe Tănăsescu ”la plata de daune privind câștigul nerealizat din muncă cauzat de absența pricinuită de litigiu și la plata de daune morale în cuantum de 1.000 euro pentru disconfortul psihic creat de atitudinea reclamantei față de ele și de familia sa.”

El a povestit că este inginer constructor și că are cunoștință de legislația în domeniu care îi permite să facă reparații în apartamentul proprietate personală și că, în urma sesizărilor făcute de Tănăsescu, un inspector de specialitate s-a deplasat la locul șantierului ”și a constatat că reparațiile în curs nu încalcă prevederile legale; de asemenea, polițiștii au constatat că reparațiile sunt sistate și nu produc zgomot în intervalul orelor de liniște.”

În privința celorlalte acuze, Matei a precizat că ușa reclamantei este extinsă și pe casa scării, astfel încât în momentul când stă deschisă, blochează aproape complet accesul său în apartament, iar sacii cu moloz, de obicei, sunt în fașa ușii sale, iar prin mișcarea de deschidere-închidere a ușii reclamantei, sacii sunt mereu dărâmați. El a mai spus că „zgomotul de baros auzit de reclamantă este de fapt cel produs de ciocanul de cauciuc în momentul montării parchetului.”

Judecător: „Să aibă inițiativa evitării neînțelegerilor cu vecinii”

În luarea deciziei, judecătorul a luat în calcul că ”raporturile de vecinătate dintre proprietari impun anumite restricții, sarcini și respectarea unor reguli legale sau convenționale, a căror încălcare poate da naștere la neînțelegeri (...) Pârâtul Matei Silviu Cristian este dator a-și exercita dreptul de a-și igieniza și reamenaja imobilul proprietate personală în limitele impuse de regulile legale sau convenționale ale raporturilor de vecinătate, fiind necesar ca acesta să aibă inițiativa evitării neînțelegerilor cu vecinii direct afectați de procesul de reamenajare, în condițiile în care în condominiile cu spații de coproprietate comună forțată și perpetuă, acești vecini sunt obligați să suporte consecințele lucrărilor de reamenajare (zgomot, praf, murdărie pe casa scării) deși nu sunt beneficiarii acestor lucrări. Instanța observă că pârâtul Matei Silviu Cristian nu pare a fi în deplină cunoștință de cauză asupra acestor aspecte impuse de o bună-vecinătate”.

Conflictul nu s-a terminat

Drept urmare, considerând că Matei a făcut abuz în procesul de renovare a apartamentului, judecătorul a decis ca în apartamentul acestuia să nu fie folosite

instrumente care produc zgomot în procesul de renovare a apartamentului între orele 13-15 și, respectiv, 21,00-8,00. În plus, el nu mai are voie să depoziteze saci cu materiale de construcție sau saci cu materiale rezultate din procesul renovării în incinta holului etajului.

Pe de altă parte, a fost respinsă solicitarea lui Tănăsescu de sistare totală a lucrărilor.

Nemulțumite, ambele părți au depus apel, următorul termen al procesului fiind programat pe 2 mai. 

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: