Nunta verii: Se mărită fata dezvoltatorului imobiliar Cristin Zămoșteanu

Nunta verii: Se mărită fata dezvoltatorului imobiliar Cristin Zămoșteanu

Ingrid Ioana Zămoșteanu își pune pirostriile: va deveni soția unui instructor de la clubul Oxygen al tatălui său. Zămoșteanu Senior este unul dintre cei mai importanți investitori imobiliari din Iași.

Ea 24, el 36 de ani

Ingrid Ioana Zămoșteanu, fiica din prima căsătorie a investitorului imobiliar Cristin Zămoșteanu cu Oana Mirela Zămoșteanu, se mărită în acest week-end cu Gabriel Codrin Ciobanu, unul dintre instructorii de la Oxygen Sport Center, care aparține tatălui său.

Ingrid Ioana este absolventă a Colegiului Național „Costache Negruzzi”, în 2013, și a intrat, în anul 2014, la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”. Are 24 de ani, iar viitorul soț - 36 de ani. Codrin Gabriel Ciobanu este un pasionat alergător de maratoane.

Contactat pentru detalii legate de nunta din familia sa, Cristin Zămoșteanu a precizat: „Evenimentele private din viața familiei mele nu sunt subiecte de presă”.

Proiecte pe bandă rulantă

Intrat pe piața imobiliară din Iași în urmă cu câțiva ani, Cristin Zămoșteanu are pe răboj mai multe proiecte, unele terminate, altele în derulare. Printre cele mai cunoscute sunt blocurile de 8-9-10 etaje din zona Smârdan – “Lazăr Residence”.

În Canta, deține un alt proiect, Concept Residence, cu 4 blocuri de 8-9 etaje și 263 de apartamente.

Același Cristin Zămoșteanu a început lucrările la două turnuri în zona Elena Doamna, pe fostul sediu al 24 de ore și a cumpărat fosta Hală Centrală.

Același investitor imobiliar a fost în centrul unui întreg scandal din cauza unui schimb de terenuri cu Primăria Iași. El oferea 6.626 metri pătrați pe strada I.C. Brătianu, în apropierea Teatrului Național. Pentru această parcelă urma să primească din avutul local cinci loturi, pe patru amplasamente, în suprafață totală de 9.811 metri pătrați. Opoziția din Consiliul Local a blocat schimbul.

Article image
3 MAI 2019 - Mihai Chirica semnează răspunsul către Agroland Capital SA, deținătorii patrimoniului Iasitex: „Cererea a fost amânată până la clarificarea situației juridice a terenului”. 24 MAI 2019 – viceprimarul Gabriel Harabagiu semnează „aprobarea schimbului de imobile dintre M. Chim și Municipiul Iași, 1.961 mp în Bd. Primăverii nr. 2”. Acum nu mai trebuia clarificată situația juridică, terenul era bun pentru Cristin Ză...
Autor Iulian Mofteescu Anchete 05 Iunie 2019

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  
Go to top