Aici vrea să amenajeze Corina Horodniceanu o clinică medicală. În trecut, în imobil au funcționat cabinete ale unor medici de familie Aici vrea să amenajeze Corina Horodniceanu o clinică medicală. În trecut, în imobil au funcționat cabinete ale unor medici de familie

Dr. Horodniceanu preia ștafeta. Soția fostului șef DIICOT, afacere de sute de mii de euro pusă la cale cu Primăria

Soția fostului șef al DIICOT vrea să înființeze o clinică medicală într-un imobil al Primăriei de pe strada Sărărie. Aparent, prețul de începere pentru concesionarea terenului și a casei este mic: circa 1.000 de euro pe lună. Corina Horodniceanu promite investiții de sute de mii de euro în acest proiect.

Garanție că va face proiectul

Consiliul Local Iași a aprobat, la sfârșitul lunii trecute, concesiunea pe 25 de ani a terenului și a casei de pe Sărăriei nr. 36, prin licitație publică, cu un amendament: acela ca persoana care va câștiga procedura de selecție să obțină autorizația de construire pentru reamenajarea imobilului în termen de maximum trei ani. Adică, un soi de garanție că nu va lăsa casa să se prăbușească. Prețul de pornire la licitație a fost fixat la 13.700 euro/an, deci o medie lunară minimă de 1.141 euro. S-a ajuns aici după ce un evaluator a stabilit valoarea terenului de 702 mp  la 266.760 euro, iar cea a clădirii, la 74.470 euro.
Casa și terenul aferent fac parte din proprietatea privată a Municipiului Iași din 2018. Pe 15 martie anul acesta, SC Pneumomed Center, al cărei fondator, administrator și asociat unic este Corina Horodniceanu, a trimis o adresă primarului Mihai Chirica și Consiliului Local prin care a solicitat scoaterea la licitație în vederea concesiunii a respectivului imobil din Sărărie.

Parteneriat pentru tratarea bolnavilor

În cererea trimisă la Primărie prin intermediul unui avocat, sunt enumerate avantajele care ar decurge din concesionarea către Pneumomed a clădirii și terenului.

Astfel, prin deschiderea acestei clinici, societatea care desfășoară activități medicale cu specializarea principală pneumoftiziologie ar putea trata un număr mai mare de bolnavi.

În al doilea rând, firma și-ar asuma reabilitarea respectivei clădiri, construită în 1910 și aflată acum într-un stadiu avansat de degradare.

Și, în al treilea rând, Pneumomed ar oferi asistență medicală gratuită în cazurile indicate de Primărie. „Să acordăm cu titlu gratuit un număr de 200 de consultații și 100 de controale pe an pentru cazurile sociale indicate de Primăria Iași, aflate în evidențele acesteia”, se arată în adresă.

Clauză anti-demolare
Solicitarea Corinei Horodniceanu a fost pusă în discuția Consiliului Local în ședința din 26 iulie. Proiectul de concesiune a fost aprobat de aleșii locali, însă cu amendamentul propus de Eduard Boz, consilier local liberal. „Această clădire are nevoie de reabilitare și aș dori să fie prevăzut expres ca, în cazul în care în termen de trei ani nu demarează reabilitarea clădirii, contractul să fie reziliat”, a spus liberalul.

Practic, durata inițială a concesiunii fiind de 25 de ani, iar clădirea aflându-se într-o stare avansată de degradare, Boz a motivat impunerea unui astfel de termen ca nu cumva imobilul să se autodemoleze dacă se întârzie intervențiile de consolidare.

După mai multe discuții în plen pe semantica sintagmei „demararea lucrărilor”, în forma finală, proiectul a fost aprobat cu introducerea unui nou alineat. Potrivit amendamentului, în cazul în care nu se obține autorizația de construire în termen de trei ani de la semnare, contractul se reziliază de drept.


Aparatură de 350.000 de euro
Clădirea și terenul de pe Sărărie vor fi concesionate de Primărie prin licitație publică și, chiar dacă solicitarea a venit din partea Pneumomed Center, la procedură se va putea înscrie oricine îndeplinește condițiile. „Nu știu forma în care s-a votat, mă voi interesa la avocatul care reprezintă firma”, a declarat Corina Horodniceanu (foto sus).
În dosarul depus la Primărie, sunt prezentate și proiecțiile financiare. Astfel, Pneumomed Center susține că a realizat demersuri în vederea obținerii de fonduri europene în valoare aproximativă de 700.000 de euro pentru înființarea clinicii cu specific de pneumologie și boli asociate. „Arătăm că pentru achiziția de echipamente va fi alocată suma de 350.000 de euro, iar pentru lucrările de consolidare și modernizare a imobilului vor fi alocați aproximativ 300.000 de euro”, se mai arată în adresa Pneumomed.

Horodniceanu a confirmat că încearcă să acceseze fonduri UE. „Aparatura performantă pe care vrem să o aducem este costisitoare”, a afirmat Corina Horodniceanu pentru REPORTER DE IAȘI.

Averea familiei
Ultima declarație de avere disponibilă online a fost semnată de procurorul Daniel Horodniceanu pe 13 iunie 2018. La acea dată, încă procuror-șef la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Horodniceanu a notat că deține 50% dintr-un teren agricol de 1.112 mp.

Alte două parcele, în total 908 mp, sunt în Iași, intravilan, și sunt ale sale și ale soției Corina.

Familia Horodniceanu are în proprietate o casă în Iași cu o suprafață de 245 mp, construită în 2012. Un Mercedes din 2013, dar și credite bancare de peste 600.000 lei se mai regăsesc în declarația de avere.

În 2018, dar aferent anului 2017, Daniel Horodniceanu a precizat că a avut venituri nete de 241.327 lei, adică o medie lunară de peste 20.000 de lei. Soția, Corina, a raportat un venit net de la Ministerul Sănătății (Spitalul de Pneumoftiziologie) de 115.000 de lei. La acestea, tot în dreptul soției, s-au mai adunat alte 16.000 lei net, venituri provenite din servicii medicale. Deci, în cazul Corinei, o medie netă lunară a veniturilor de peste 10.000 de lei.

Schimbat din funcție în acest an, Daniel Horodniceanu se află pe lista scurtă a celor trei candidați români din rândul cărora se va alege persoana ce va ocupa acest post.

Article image
Neforțat de nimeni, Lucian Răchiteanu a cumpărat în 2017 un teren situat în mijlocul curții INCERC Iași. Acum, după ce l-a cumpărat, vrea să facă un schimb cu același institut, cu o parcelă cu acces la una dintre străzile din jur. Vrea să facă hotel, până atunci vrea chirie de la INCERC pe suprafața pe care a împrejmuit-o: „Ori îmi dați alt teren, ori îmi dați cale de acces, ori scoateți 2.500 de euro lunar pentru cel exist...
Autor cristi tanasa Anchete 30 Iulie 2019


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
Go to top