Primarul Gheraescu e interimar după condamnarea penală a fostului edil. Face un circ total din funcția câștigată Primarul Gheraescu e interimar după condamnarea penală a fostului edil. Face un circ total din funcția câștigată

Las Fierbinți sunt mici copii pe lângă Oțeleni-Iași: distracție garantată cu balamucul din Primărie și Consiliul Local

Primarul e și consilier, invenție unică în România. Un sfert din consilieri sunt incompatibili, pentru că fac afaceri cu Primăria. L-au adus în ședința CL pe un băiat și au spus: „Hai să-l angajăm jurist”. O Hotărâre se cheamă „Respingere la Rugămintea de a valida mandatul”. Haosul e deplin și oamenii cu scaun la cap se întreabă cum tolerează Prefectura așa ceva.

Politica rurală creează situații pe care niciun scenarist nu și le-ar putea imagina. La Oțeleni, în județul Iași, primarul nu mai e primar, un consilier  nu-și poate primi mandatul, viceprimarul cu atribuții de primar a fost declarat incompatibil de două ori în 3 luni, un sfert dintre consilieri sunt incompatibili, primarul interimar angajează pe cine vrea iar în Consiliul Local se votează beletristică.

Primarul ales, condamnat penal

Problemele din Oțeleni sunt vechi și par fără sfârșit. În 2014, primarul liberal Ciprian Aiojoaiei s-a luat la ceartă cu un consilier. S-au spus cuvinte grele, iar consilierul a depus plângere penală pe numele primarului.

La câteva luni după alegerile din 2016, primarul a fost condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare pentru purtare abuzivă. În consecință, și-a pierdut mandatul de primar și a primit interdicție de a candida timp de câțiva ani. Locul său a fost luat de Mihai Felician Gherăescu, care era viceprimar.

Lista celor 13 consilieri locali îl include și pe primarul interimar, Mihai Gherăescu, aflat pe primul loc, ceea ce este ilegal și unic în România. Executivul nu poate fi și legislativ

Primarul interimar e incompatibil

Viceprimarul cu atribuții de primar, Mihai Gherăescu, își va pierde și el mandatul după ce a fost declarat incompatibil de două ori în trei luni. Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că Gherăescu s-a votat singur ca viceprimar, funcție care i-a asigurat apoi prerogativele de primar.

Ulterior, ANI l-a declarat incompatibil pentru că îndeplinește, concomitent, funcțiile de consilier local și de primar. Gherăescu nu și-a pierdut încă mandatul dar dacă măcar una dintre cele două decizii ANI va rezista în instanță, el va fi suspendat din funcție și nu va mai putea candida la alegerile viitoare.

Un sfert din Consiliu e incompatibil

Consilierul local Ioan Benchea a fost și el declarat incompatibil anul trecut pentru că firma fiului său a încheiat un contract cu Primăria Oțeleni. De asemenea, Ionela Ursache a fost declarată incompatibilă pentru că pe 28 mai 2017 a votat un contract cu Centrul Diacezan Caritas iar pe 4 iulie 2017 s-a angajat la centrul respectiv.

O situație cu totul deosebită este în cazul unui post de consilier ce aparține PNL. Fostul viceprimar Ioan Burduja a demisionat iar locul său trebuia să fie ocupat de Petre Alin Tache. Consilierii PSD se opun validării, iar de aproape doi ani nici măcar Tribunalul Iași, care a dat dreptate liberalilor, nu a reușit validarea lui Tache.

Așadar, în loc de 13 consilieri la Oțeleni sunt doar 12 dintre care 3, adică un sfert din Consiliu, sunt declarați incompatibili.

Angajare la repezeală, în plină ședință de Consiliu Local: „un fiu al satului”

Interimarul îl angajează pe „băiatul lui nenea Laurențiu”

Ședințele de Consiliu Local rivalizează cu scenariul din serialul Las Fierbinți. În ședința din 26 noiembrie 2016, Felician Mihai Gherăescu, care era și consilier local și primar interimar, a propus angajarea directă a unei cunoștințe.

„Avem aici, ca să-l cunoașteți, pe Benchea Robert, băiatul lui nenea Laurențiu Mărica. El are studii juridice și intenționăm să-i facem un post aici. La început o să vină consilierul meu personal”, le-a a spus Gherăescu consilierilor, potrivit procesului verbal de ședință 6056/ 29.11.2016. „Eu zic să scoatem postul la concurs”, a replicat secretarul comunei, Marieta Cojocaru.

Secretarul comunei îi încurcă

În aceeași ședință, secretarul Marieta Cojocaru a anunțat că nu va aviza ca fiind legale hotărârile în care a votat Gherăescu. A fost contrată de consilierii PSD care au susținut că Mihai Gherăescu e „alesul poporului”. Mai mult, consilierul Adrian Dieac a cerut demisia secretarului comunei pentru că „nu-și asumă semnătura” pe proiectele pe care le consideră nelegale.

Reamintim că ANI l-a declarat incompatibil pe Gherăescu tocmai pentru că a votat proiecte de hotărâre deși era primar interimar.

Proiect de Hotărâre CL scris cu mâna, ca la 1900, dar cu număr de înregistrare. Se propune validarea unui consilier local PNL, dar „Rugămintea” e respinsă

Proiecte de hotărâre „la mișto”

Circul din Consiliul Local Oțeleni era abia la început. Pe 30.05.2018, liberalii au obținut o hotărâre judecătorească care obliga Consiliul Local să valideze mandatul lui Petre Alin Tache și să revină la un număr de 13 consilieri, cel prevăzut de lege. Mai mult, Tache urma să primească și 1.000 lei drept cheltuieli de judecată.

Pe 8 iunie 2018, consilierul Ioan Benchea redactează de mână un proiect de hotărâre în acest sens iar în Nota de fundamentare scrie că „așadar și prin urmare, cetățenii comunei Oțeleni, din taxe și impozite trebuie să-i plătească suma de 1.000 lei”.

În aceeași notă de fundamentare, autorul „propune și cere insistent” ca banii să fie reținuți din indemnizația celor 7 consilieri care au votat împotriva validării mandatului lui Petre Alin Tache.

„Băiatul lui nenea Laurențiu” avizează bălăcăreala în documente

Replica PSD a venit în același ton colocvial și tot în documente publice.  Pe 21.06.2019, deci după mai bine de un an, Consiliul Local adoptă HCL 64 privind respingerea proiectului de hotărâre nr. 5954 din 14.09.2018 privind „RUGĂMINTEA” adresată consilierilor PSD de a „VALIDA” mandatul de consilier local al domnului Tache Petre Alin.

Potrivit art.1 din HCL, „Se respinge proiectul de hotărâre nr. 5954 din 14.09.2018 privind „RUGĂMINTEA” adresată consilierilor P.S.D. de a „VALIDA” mandatul de consilier local al domnului Tache Petre Alin. Hotărârea este contrasemnată de secretarul comunei, Robert Bechea.

REPORTER DE IAȘI nu a reușit să obțină confirmarea sau infirmarea faptului că Robert Benchea este „băiatul lui nenea Laurențiu Mărica”, cel prezentat consilierilor de primarul interimar în ședința de pe 26 noiembrie 2016.

Primăria mansardată de la Oțeleni e casa de nebuni

Liberalii nu mai pricep nimic

Situația de la Oțeleni pare să-i fi adus la exasperare pe cei din PNL Iași. Prim-vicepreședintele Liviu Brătescu spune că se așteaptă intervenția Prefecturii pentru a rezolva situația.

„Primarul interimar Gherăescu e incompatibil dar văd că nu are nicio problemă, el prezidează comisii, face ce vrea. Acolo s-a constituit o majoritate împotriva bunului simț, e un abuz. Noi nu rugăm, noi comunicăm instituțional și am solicitat validarea consilierului nostru. Nu știu cum e posibil să fie votată o astfel de hotărâre prin care consiliul local respinge o rugăminte adresată unui partid, rugăminte care, așa cum am spus, nu a existat. Nu înțeleg cum acceptă Prefectura așa ceva”, a spus Brătescu.

Article image
Imediat ce Giani Canschi a caștigat licitația la Primărie, datoria primarului către omul de afaceri s-a stins. „Am achitat, problema s-a stins”, spune Valeriu Pârlog. Anul trecut, soția omului de afacere obținuse executarea silită a celor 160.000 de euro. După un an, aceeași familie câștigă la Popricani 3,4 milioane de euro. Cunoscuta familie de oameni de afaceri Canschi din Iași și cunoscuta familie Pârlog din Popricani, ...
Autor Cezar Moraru Anchete 03 Aprilie 2019


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          
Go to top