fbpx
 

Items filtered by date: Miercuri, 10 Octombrie 2018

Ești fan al mâncării street food? La Palas găsești două noi bucătării pe patru roți, care te așteaptă să te delectezi cu preparate savuroase, abia făcute și în combinații inedite.


Publicat in Culinar
Evenimente și târguri variate vor completa sesiunile de shopping din acest week-end, în  ansamblul Palas.

Cei care peferă să-și petreacă timpul în aer liber sunt așteptați, cu mic, cu mare, să asiste sau să participe la competiții de navomodele și aeromodele. Joi, 11 octombrie 2018, de la ora 12.00, pe lacul din parcul Palas se vor întrece ambarcațiuni de foarte mici dimensiuni, iar pe spațiul verde, vor putea fi admirate avioane și aparate de zbor în miniatură. Demonstrațiile sunt organizate de Palatul Copiilor Iași.


Publicat in Timp Liber
Deputatul Marius Bodea, împreună cu Vlad Simionescu, cel mai bine clasat judoka român,  la masculin, în clasamentul mondial (wrl 34), recent campion național cu echipa C.S. Politehnica Iași, multiplu campion național, european și medaliat la campionatele mondiale, au tras un semnal de alarmă cu privire la colapsul în care se află sportul ieșean, în cadrul unei conferințe de presă.

Publicat in Politica Locala
În ziua de marți, 09 octombrie 2018, Grupul pentru combaterea traficului de persoane din Parlamentul României, a organizat conferința internațională cu tema „Combaterea traficului de persoane - o luptă continuă”, coordonată de domnul deputat Angel Tîlvăr, președintele Grupului și președinte al Comisiei pentru afaceri europene. La conferinţă au participat miniștrii, ambasadori, parlamentari, personalităţi reprezentând instituţii ale administraţiei naţionale, parlamente din statele membre ale Uniunii Europene, corpul diplomatic acreditat în România, organizaţii neguvernamentale naţionale şi internaţionale.

Publicat in Politica Locala