ReporterIS - Items filtered by date: Duminica, 02 Iunie 2019
Salvatorii care au murit în accidentul aviatic din 2016 care a avut loc în zona localităţii Haragâş din raionul Cantemir, Republica Moldova, au fost comemoraţi, duminică, de rude, prieteni, alături de colegii de la SMURD.

Published in Social
Vizita Sanctității Sale Papa Francisc în inima Moldovei, la Iași, este o întâlnire sacră rară care este posibilă, cu voia Domnului, o dată la o generație. Suntem onorați și fericiți în fața privilegiului de a ne bucura de o asemenea vizită pastorală, importantă pentru toți românii, indiferent că sunt creștini de confesiune catolică, ortodoxă sau protestantă și dorim „să mergem împreună“ pentru a-l primi pe Papa Francisc la noi acasă.

Published in Politica Locala
Viituri şi inundaţii au avut loc în 34 de localităţi din mai multe judeţe, printre care și Iaşul, potrivit reprezentanților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Published in Social
Accident grav între Râșnov și Predeal. Un autocar cu copii s-a răsturnat, iar autorităile au decis ca planul roșu de intervenție să fie activat.

Published in Social
Şapte episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertăţii la Blaj vor fi beatificaţi la ceremoniile oficiate de Papa Francisc la Blaj. Cristian Barta, reprezentantul Mitropoliei Greco-Catolice Blaj, explică în ce constă procesul de beatificare.

Published in Social
Tudorel Toader le-a propus unor înalt oficiali UE o plimbare prin Iaşi. Aflând însă că va fi întâmpinat de protestatari, fostul ministru şi-a lăsat oaspeţii să se plimbe singuri... Iată de s-a întâmplat!

Published in Social
Imagini groaznice de la accidentul în care, sâmbătă. au murit 3 români în localitatea franceză Novy-Chevrières au fost difuzate de televiziunea franceză France Info.

Published in Eveniment
Papa Francisc este la Blaj duminică, în ultima zi a vizitei pe care o efectuează în România. Acolo, pe Câmpia Libertăţii, va oficia ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri. Ulterior este programată, tot la Blaj, o întâlnire cu comunitatea de romi greco-catolici din cartierul „Barbu Lăutaru”. Conform programului oficial, Suveranul Pontif se va deplasa apoi cu elicopterul de la Blaj la Sibiu, unde va avea loc, pe aeroport, ceremonia de rămas bun.

Published in Social
Pagina 2 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
Go to top