fbpx
 
Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, o acţiune a fostului procuror general Augustin Lazăr prin care acesta cerea ca Inspecţia Judiciară să redeschidă verificările faţă de procurorul Adina Florea, în legătură cu protocolul SRI – Parchetul General publicat pe Darius Vâlcov.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că protestatarii care l-au huiduit la Iaşi reprezintă „ciuma roşie" pentru că îl susţin pe Augustin Lazăr.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, referitor la candidatura lui Augustin Lazăr pentru un nou mandat la șefia Parchetului General, că ”orice procuror are voie să se înscrie”. Pe de altă parte, Augustin Lazăr spune că acesta nu trebuie să țină cont de ”sentimente„ în ceea ce privește propunerea unui nou procuror general, ci de competențe și capacitate de a conduce eficient o instituție. 

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr, aduce la cunoștința publicului faptul că își va depune candidatura în cadrul procedurii declanșate de ministrul justiției pentru selectarea  procurorului în vederea efectuării propunerii de numire în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, funcție vacantă începând cu data de 28 aprilie 2019.

Ministerul Justiţiei anunţă că a declanşat procedura de selecţie pentru numirea unui nou procuror general al PÎCCJ, funcţie care va deveni vacantă în data de 28 aprilie, când se va încheia mandatul lui Augustin Lazăr. Procedura se desfăşoară între 13 martie şi 5 aprilie.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă că procurorul general Augustin Lazăr a sesizat oficial Avocatul Poporului, cu solicitarea de a sesiza CCR pe tema ordonanţei de urgenţă prin care s-au modificat legile justiţiei.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că procesul prin care Augustin Lazăr a contestat propunerea de revocare a ministrului justiției, Tudorel Toader, se va judeca la Curtea de Apel din Alba Iulia, au declarat pentru G4Media.ro surse din justiție. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, l-a acuzat în repetate rânduri pe Augustin Lazăr că prin acest proces încearcă să tragă de timp și chiar l-a acuzat că nu cunoaște regulile de competență.

Rămasă din nou fără şef după ce Anca Jurma a anunţat că nu mai doreşte prelungirea mandatului de interimar, Direcţia Naţională Anticorupţie urmează să fie condusă, provizoriu, de procurorul-şef adjunct al DNA Călin Nistor. Nistor va prelua frâiele DNA în condiţiile în care procurorul general a decis să nu mai propună un alt procuror-şef interimar iar conform reglementărilor interne, la conducerea DNA rămân, în ordine, procurorii-şefi adjuncţi Călin Nistor şi Marius Iacob, a precizat, pentru Agerpres, Augustin Lazăr. Reamintim că joi, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că Anca Jurma renunţă la nominalizarea pentru funcţia de procuror-şef interimar al DNA.


Ministrul Justiţiei trimite miercuri la Consiliul Superior al Magistraturii proiectul de modificare a legilor justiţiei. Dar, nu înainte sa-i dea o replică dură procurorului general al României.

 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri că va trimite propunerile de modificare a legilor justiţiei doar la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu şi la DNA, Parchetul General sau DIICOT, pe motiv că doar CSM avizează propunerile legislative şi pentru că procurorii nu fac legi, ci doar aplică şi interpretează legea.

 


Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat în această diminează că va cere Inspecţiei Judiciare să cerceteze „conduita" procurorului general, Augustin Lazar. Decizia ministrului Justiţiei vine după ce procurorul general a refuzat să furnizeze comisiei parlamentare de anchetă dosarul Ministerului Public privind alegerile din 2009.

 


Pagina 1 din 3