Luni, 15 10 2018

Începând din noaptea de 17-18 ianuarie 2018, județele Iași, Vaslui, Vrancea, Galați și zonele joase ale județelor Neamț și Bacău au intrat sub incidența avertizărilor Cod Galben, respectiv Cod Portocaliu de ninsori și viscol.

Pe acest fond, DRDP Iași vine cu o serie de recomandări la adresa șoferilor, pentru evitarea blocajelor și a altor situații nedorite.

În primul rând, adresăm tuturor participanților la trafic recomandarea de a efectua deplasările pe drumurile publice doar în condiții de necesitate, cu informarea prealabilă cu privire la condițiile meteo și starea carosabilului.

Transportatorii rutieri de persoane și de mărfuri sunt rugați, de asemenea, să evite plecarea în cursă pe perioada avertizării Cod Portocaliu sau, în caz contrar, să procedeze la informarea și echiparea adecvată a pasagerilor.

În cazul în care deplasarea este totuși necesară, asigurați-vă că aveți mașina echipată corespunzător pentru condițiile de iarnă și alimentată cu necesarul de combustibil. Verificați sistemele de climatizare și de dezaburire a geamurilor, precum și cel de iluminare-semnalizare, pentru o bună vizibilitate din partea conducătorilor auto, cât, mai ales, pentru a fi văzuți de ceilalți participanți la trafic.

Recomandarea drumarilor este de a circula cu prudență maximă pe drumurile afectate de polei, gheață sau zăpadă bătătorită, adaptând viteza condițiilor de trafic.

Lucrătorii DRDP Iași îi anunță pe toți participanții la trafic că vor interveni prompt pentru asigurarea condițiilor optime de circulație optime pe drumurile din aria sa de competență. În acest sens, dispunem de 75 de utilaje proprii de deszăpezire și 343 închiriate, alte 116 fiind disponibile la cerere. Totodată, în depozitele celor 9 Secții de Drumuri Naționale din subordine avem asigurate stocurile necesare de material antiderapant: 21.308 t de sare, 293 t clorură de calciu și 70 t produs ecologic.

DRDP Iași stă la dispoziția locuitorilor pentru orice informații despre starea drumurilor naționale din zona Moldovei, prin Dispeceratul său deschis în regim de permanență – tel. 0232/213168.

Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale.

Informații și imagini din trafic pot fi accesate inclusiv pe paginile noastre de Facebook, https://www.facebook.com/cnadnr/, respectiv https://www.facebook.com/DRDPIS/. (Radio Iaşi/ Comunicat DRDP Iaşi/ FOTO ziare.com)

O altă izbândă din programul partidului de guvernământ pe 2017: juniorul PSD Gîrneţ a fost angajat la DRDP, condusă de seniorul PSD Iaşi, Ovidiu Laicu. Concursul, care a adus şi angajarea soţului şefei de la Achiziţii, a fost organizat în viteză, pe 22 şi 27 decembrie. Pe baza Registrului de Intrări-Ieşiri Persoane din Direcţie, REPORTER DE IAŞI a descoperit cinci situaţii în care viitori candidaţi, inclusiv Gîrneţ, au trecut mai întâi prin biroul lui Laicu. Acesta neagă or eventuală ilegalitate: „Nu mă ocup eu cu prostii!“”

Există mari semne de întrebare legat de modalitatea de organizare a concursurilor de angajare la una dintre instituţiile din Iaşi cu cel mai mare buget: Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi.

Graba, motivată de „pierderea unor contracte”

La concursul pentru care proba scrisă a fost organizată pe 22 decembrie 2017, în vinerea de dinaintea Crăciunului, s-au înscris patru persoane pe trei locuri, miza fiind ocuparea unor posturi în cadrul serviciului Achiziţii Publice. Perioada dintre postarea pe site a anunţului organizării concursului şi data-limită de înscriere a fost foarte scurtă: 18-21 decembrie.

Au fost foarte multe proceduri rămase în urmă, iar cei de acolo au dat vina pe lipsa de personal calificat. Le-am spus celor de la Achiziţii Publice să-şi caute singuri oamenii şi să dea drumul la treabă. Probabil de aceea a fost anunţat concursul pe 18 decembrie şi pe 22 s-a susţinut prima probă. Nu putem pierde contracte din cauza neîndeplinirii procedurilor“, justifică Laicu graba.

Printre candidaţi s-a numărat şi Alexandru Ioan Gîrneţ, unul dintre cei mai activi membri din Organizaţia de Tineret a PSD Iaşi, filială din care face parte şi directorul DRDP Iaşi, Ovidiu Laicu.

Prima minciună a directorului

Cu o zi înainte de proba scrisă, Gîrneţ a fost în birou la Ovidiu Laicu, timp de 15 minute, de la 7.30 la 7.45, conform Registrului de evidenţă a persoanelor care vin la DRDP. Iniţial, Laicu a negat că ar fi purtat vreo discuţie cu Gîrneţ în acea zi: „A fost pe la mine cu vreo două săptămâni înainte de concurs“.

După ce i s-a spus că întâlnirea celor doi este consemnată în Registru, brusc, Laicu şi-a amintit. „Nu mai ştiu exact data. Ah, da, a fost atunci pe la mine. Sincer, eu nu am fost de acord ca domnul Gîrneţ să vină să lucreze la noi. El a mai lucrat aici şi a ales să plece la ARR (Autoritatea Rutieră Română n.r.). Nu era moral să revină, dar, legal, nu aveam ce să-i fac. Chiar i-am spus şi lui acest lucru. Am văzut că a luat examenul. Înseamnă că este calificat pentru acel post“, încearcă să explice Laicu întrevederea matinală.

Şeful DRDP Iaşi infirmă categoric o variantă des uzitată în concursurile pe linie de partid: că i-ar fi dat lui Gîrneţ subiectele de la concurs: „Nu mă ocup eu cu prostii!“

A doua minciună

Referitor la întâlnirea de pe 21 decembrie, Alexandru Ioan Gîrneţ afirmă că directorul nu i-a spus că nu-l doreşte la instituţia sa, ci că a purtat doar o „discuţie personală“. „Domnul Laicu nu mi-a spus niciodată că nu ar vrea să revin la DRDP. Am fost, într-adevăr, la dumnealui în birou în acea dimineaţă, dar a fost o discuţie personală... Nimic legat de concurs“, zice Gîrneţ, care va lucra la DRDP de la jumătatea lui ianuarie.

Susţine că nu ştie încă pe ce salariu: „Când voi semna contractul voi afla. Am ales să revin la DRDP nu pentru bani, ci pentru că la ARR era foarte dificil să lucrezi cu publicul. Eu am mai lucrat la achiziţii publice la DRDP şi ştiu ce am de făcut. Am cursul de achiziţii publice făcut acum vreo patru-cinci ani.“

Şefu’ lucrează şi la Resurse Umane

Prezenţa viitorilor candidaţi în biroul lui Laicu, la ore matinale, pare a fi o adevărată practică. Sau un interviu preliminar? Acelaşi Registru de evidenţă al persoanelor care intră în sediul DRDP conţine mai multe asemenea exemple. Astfel, pe 20 noiembrie, instituţia a organizat un concurs pentru ocuparea unor posturi, procedură la care s-au înscris patru persoane. Printre acestea s-a numărat şi Ion Buzdugan, cel care, pe 17 noiembrie, fusese în birou la Ovidiu Laicu, timp de 5 de minute, de la 8.20 la 8.25. „Da... A fost la mine... parcă mi-aduc aminte. A venit să întrebe care sunt condiţiile şi ce trebuie să facă pentru a se înscrie la concurs“, este explicaţia găsită de Laicu pentru vizita făcută de Buzdugan.

Încă patru exemple

La acelaşi concurs la care a luat parte Buzdugan a participat şi Maria Antohi. Aceasta i-a “luat faţa” contracandidatului, “vizitându-l” pe Laicu pe 1 noiembrie, între orele 7.45 şi 7.50. Nu ştim câte posturi au fost scoase la concurs la această procedură, nimic nu este postat pe site.

Şi Ramona Ciocântă, o femeie care a participat la un concurs pe 18 decembrie, „pupase inelul” lui Laicu, pe 20 octombrie, între orele 11.15 şi 11.25. La fel, Emanuel Bejan: Laicu pe 17 noiembrie, între 8.30 şi 8.40, Departamentul Personal pe 24 noiembrie, concurs pe 28 noiembrie. Gheorghe Artenie: la director pe 21 noiembrie, între 8.50 şi 9, la concurs pe 27 noiembrie.

Sunt evenimente care, legal, nu pot avea justificare. Procedura obişnuită prevede ca relaţia candidaţi-instituţie organizatoare să fie mediată de Departamentele de Resurse Umane şi Registraturi.

Soţia, şefa soţului

O altă persoană care a candidat şi a luat concursul pe fast-forward din decembrie este Andrei Claudiu Balaban. Acesta a obţinut nota 9,83 la proba scrisă şi nota 9 la proba practică, având cea mai mare medie dintre cei trei candidaţi. El o va avea ca şefă de serviciu chiar pe soţia sa. „Care e problema dacă soţia domnului Balaban este şefă la Achiziţii publice? Ce să facem acum, să nu mai angajăm pe nimeni?! Dacă omul este calificat şi a luat concursul, de ce nu ar avea voie să lucreze la noi? Dacă voiam să fac prostii, o aduceam pe nevastă-mea, nu?“, încearcă să explice Laicu modul în care a ajuns să dea examen pentru un post soţul şefei acestui serviciu.

DRDP te sună ca să te angajezi

Cât priveşte nepublicarea anunţurilor pentru organizarea concursurilor pe site sau în mass-media, aşa cum cere legea, Laicu zice că de acest aspect s-au ocupat şefii de servicii. „Aveam nevoie de personal şi, din câte ştiu eu, s-au respectat toate normele legate de organizarea concursurilor. Şefii de servicii s-au ocupat de asta. O parte dintre concursuri au fost anunţate pe site-ul nostru, altele la afişierul instituţiei, iar altele în mass-media. În plus, noi avem un număr mare de CV-uri lăsate de diverse persoane, pe care le contactăm în momentul în care sunt scoase posturi la concurs“, explică şeful DRDP Iaşi.

REPORTER DE IAŞI a solicitat un punct de vedere din partea superiorilor DRDP Iaşi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Ministerul Transporturilor, însă nu am primit răspuns până la închiderea ediţiei.

Din totalul salariaţilor, maximum 8% au sarcini legate de dezvoltarea şi construcţia de noi autostrăzi şi drumuri naţionale.”

Comunicat al Sindicatului drumarilor, 2016

Buget lunar de salarii: 3,8 milioane lei

Potrivit unor surse din DRDP Iaşi, bugetul lunar de salarii este de 3,8 milioane de lei pentru cei aproximativ 1.100 de angajaţi ai Direcţiei din zona Moldovei. Cât priveşte personalul TESA, la DRDP Iaşi sunt 140 de angajaţi, la care se adaugă aproximativ 400 de persoane în teritoriu. Pentru aceştia, bugetul de salarii se apropie de 2,5 milioane de lei lunar.

Deşi avea cazier, Zacreţchi Junior s-a căpătuit pe seama relaţiilor tatălui

Zacreţchi şi-a angajat fiul şi nora

Angajările neamurile pare a fi o practică la DRDP Iaşi. Anul trecut, în noiembrie, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Botoşani din cadrul DRDP Iaşi, Viorel Zacreţchi, a aranjat angajarea nurorii sale, Marilena Zacreţchi, pe un post de specialist în Relaţii publice.

La concursul organizat în data de 6 noiembrie, pe acelaşi post a candidat şi o ieşeancă absolventă a unei facultăţi de jurnalism şi ştiinţe ale comunicării. La scris, Marilena Zacreţchi a luat nota 8,08, în timp ce cealaltă persoană a avut 8,83. Postul a revenit, în cele din urmă, nurorii lui Zacreţchi după ce aceasta a luat nota 9,50 la proba orală, în timp ce absolventa de jurnalism a fost notată doar cu 8,67.

Explicaţia găsită de Laicu pentru angajarea Marilenei Zacreţchi a fost: „Eu când am venit aici era plin de neamuri! Eu nu am făcut parte din comisia de concurs.”

REPORTER DE IAŞI a dezvăluit că Zacreţchi fusese ajutat să-şi angajeze şi fiul, Alexandru, mai întâi ca şef al Districtului Poieni din cadrul Secţiei Iaşi a DRDP, apoi pe postul de şef al SDN Iaşi. Alexandru avea cazier, fiind condamnat pentru falsificare de bani.

Andrei Claudiu şi Alina Ana Maria Balaban pot sărbători reunirea sub spectrul aceluiaşi angajator

Un director în Primărie sau Consiliul Județean a ajuns la 7.000 de lei salariu net. Multe venituri ale șefilor de instituții trec de 5.000 de lei, iar media la stat e mai mare cu 1.000 de lei decât în privat! Șeful DSV: 8.500 lei net/lună! Salarii amețitoare la Ambulanță, până la 11.000 lei/lună. Șeful CJ și primarul Iașului nu prind podiumul, doar în jur de 9.000 net. Șeful de la Drumuri, Ovidiu Laicu duce acasă peste 3.000 de euro, deși România are drumurile la pământ, iar Moldova n-are niciun metru de autostradă.

Salariul net din acest an al șefilor Primăriei și Consiliului Județean a fost crescut spectaculos, după ce a fost introdus sistemul de calcul pe bază de punctaj și coeficient. Astfel, președintele CJ, Maricel Popa, are o indemnizație lunară netă de 9.118 lei, de la 5.500 de lei anul trecut, în vreme ce vicepreședinții au venituri nete lunare de 8.136 de lei, de la 5.200 de lei anul trecut, conform punctajelor aprobate de plenul CJ.

Principala firmă care face deszăpezirea în județ a fost dată în judecată pentru 450.000 de lei. DRDP cere daune pentru lucrări neefectuate în 2013. Utilajul de deszăpezire a fost plătit din 22 noiembrie, iar acesta a apărut abia pe 19 decembrie.

Compania Națională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere SA - prin Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a cerut despăgubiri pentru că unele utilaje ar fi acționat, în 2013 și 2014, cu întârziere. Societatea susține că, în noiembrie și decembrie 2013, a semnat cu asocierea Eky-Sam-Transporturi Auto două contracte de întreținere curentă pe timp de iarnă 2013-2015 a drumurilor naționale pe care le avea în administrare. Firmele aveau printre obligații repararea suprafețelor degradate la partea carosabilă, aprovizionarea cu materiale pentru combaterea gheții și a poleiului, asigurarea și montarea panourilor parazăpezi, deszăpezirea mecanică și furnizaea de informații  privind starea drumurilor.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a solicitat, joi, directorului Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Ovidiu Laicu, să găsească soluții urgente pentru aplicarea unui tratament bituminos pe drumul național DN 24 C, singurul drum național de pământ din județul Botoșani.
Licitație cu scandal la DRDP: câștigătorii au interzis Direcției să le inspecteze service-ul. Noul șef al Mecanizării Direcției a descoperit că utilajele de deszăpezire n-aveau loc în service-ul pus la dispoziție de firma câștigătoare. Una scria în ofertă, alta era realitatea în teren. Directorul DRDP Ovidiu Laicu a stat între ciocanul legii și nicovala amenințărilor Vioricăi Dobrițoiu, soția fostului ministru al Apărării.

O licitație organizată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași s-a lăsat cu un imens scandal, directorul Ovidiu Laicu semnând atribuirea sub rezerva răspunderii penale a firmei câștigătoare, în cazul în care nu respectă condițiile din caietul de sarcini. În centrul scandalului se află Viorica Dobrițoiu, soția fostului ministru al Apărării, care a mai câștigat și în trecut licitații la DRDP Iași.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Go to top