Marti, 16 10 2018

S-au deschis șampanii la SAJ Iași la ultimul salariu. Asistentele iau peste 7.000 de lei, iar un ambulanțier 5.000-6.000 de lei. Au fost medici care au luat între 15.000 și 17.000 de lei salariu net. De la 1 martie, Guvernul mai promite o majorare, un medic primar pe Ambulanță ajunge la 30.000 de lei brut, la nivel de Franța, Anglia sau Germania. Cea mai săracă țară europeană plătește la același nivel cu bogații Europei, fără să economisească nimic și fără să facă infrastructură.

La Serviciul de Ambulanță se dau în acest moment cele mai mari salarii din țară. Nu e vorba de SAJ Iași, ci de veniturile pe ramură, fixate de Guvernul României. Veniturile sunt uriașe raportate cu orice alt sector bugetar din România, putând fi depășite doar la nivel de top management în sistemul bancar și în industria IT. Să spunem doar că un asistent pe ambulanță a ajuns să ia 7.000 de lei net. Iar din martie, conform Guvernului, mai urmează o mărire.

Plângeau de bucurie

Surse autorizate din interiorul SAJ Iași spun că în ziua de salariu din ianuarie s-au auzit chiote. Creșterea este substanțială. „Majorările în sector au fost exponențiale cam de la 1 iulie 2017 și urmează alte creșteri”, afirmă unul din experții SAJ consultați de REPORTER DE IAȘI, care a preferat să-și păstreze anonimatul.

În multe servicii de Ambulanță din țară s-au organizat petreceri ad-hoc în ziua de salariu. Toate așteptările au fost depășite. S-au aduc fursecuri și șampanie, oamenii au plâns de bucurie. Alții au reacționat invers, s-au speriat. „Un medic mi-a spus că îi este frică să bage cardul în bancomat, pentru că nu-i vine să creadă că acest salariu este real și pentru că îi este frică de faptul că minunea nu va dura prea mult”, a povestit o angajată de la SAJ Iași.

Rezidentul ia mia de euro/lună

Concret, un șofer pe ambulanță a ajuns în acest moment la 5.200-5.700 de lei, salariu net. Iar de la 1 martie, dacă Guvernul se ține de cuvânt, venitul unui șofer va mai crește cu 20%. „Confirm, au fost salarii la ambulanțieri de 6.000 de lei net. Atenție, aceștia nu sunt simpli șoferi, ci au cursul de specialitate, pot interveni în teren. Se ajunge la acest salariu la cei care depășesc o normă de 160 de ore lucrate pe lună. Unii ajung la 200-220 de ore lunar”, declară expertul consultat de REPORTER DE IAȘI.

Asistentele au luat între 6.000 și 7.000 de lei net, și acestea fiind împărțite în două categorii: principale, cu studii superioare, și asistente cu studii medii.

În Serviciul de Ambulanță, salariul unui medic rezident din anul 1 a ajuns la 3.500 de lei net, la care se mai adaugă 1.000 de lei net pentru câteva gărzi. 4.500 de lei din primul an de muncă. „Noi la Iași nu avem rezidenți”, a precizat expertul.

Toți medicii, peste 10.000 de lei

Salariile năucitoare le iau medicii. Sunt trei categorii: primar, specialist și de medicină generală, fără concurs pe specializare. La Iași sunt în total 24 de medici. Un medic primar a câștigat în luna ianuarie între 15.000 și 17.000 de lei sumă netă! „Sunt angajați atât pe contract de gărzi cât și cu contract de muncă normal, cel de bază. Acești bani s-au plătit pe fluturașul pentru luna ianuarie, bani în mână”, precizează sursa REPORTER DE IAȘI.

Un medic specialist a luat în ianuarie între 11.000 și 12.000 de lei net, iar un medic generalist circa 10.000 de lei.

Creștere și mai mare din martie

Salariile medicilor de la Ambulanță vor fi și mai mari de la 1 martie. „Se aplică grilele maxime din Legea-cadru a salarizării. Sunt cele mai mari salarii din România”, confirmă expertul consultat de REPORTER. „Vom avea salariu brut de 16.000 de lei, fixat prin lege, la care se adaugă 75% sporul de periculozitate și 15% pentru weekend-uri, vor fi medici care vor avea pe fluturași 30.000 de lei salariu brut lunar. Asta înseamnă 20.000 de lei în mână”, adaugă acesta.

Acesta va fi un salariu de 4.350 de euro pentru un medic de Ambulanță din România. Practic se ajunge aproape de nivelul din Europa Occidentală, unde un medic cu toate gradele, pe același domeniu, poate lua 5.000-5.500 de euro/lună. Dar vorbim de Franța, Germania, Anglia, al căror PIB pe cap de locuitor este de 4-5 ori mai mare decât cel din România.

Asistentele se duc în 7.000 de lei lunar

De la 1 martie, o creștere semnificativă a salariului o vor simți și asistentele din Serviciul de Ambulanță, în special cele cu studii superioare, în timp ce șoferii și ambulanțierii vor rămâne pe la 5.000-6.000 de lei, ghinioniștii!

La SAJ Iași lucrează 24 de medici, 210 asistenți și 200 de ambulanțieri, la care se adaugă personalul TESA, ale căror venituri, deși nu sunt foarte mici, nu vor cunoaște creșteri spectaculoase. Un economist gradul 1A nu va lua mai mult decât un ambulanțier, de exemplu.

Este efortul angajaților de la Salvare unul supraomenesc, care să justifice aceste salarii de mii de euro în penultima țară din UE, ca valoare a PIB-ului? „Greul acestei munci cade pe asistente. Sunt femei care au căpătat experiență și rezolvă 80-90% din intervenții. La circa 11.000 de intervenții lunare, sub 5% sunt de competența medicilor, asistentele fac, în general, toată treaba”, afirmă surse autorizate din SAJ Iași.

Directorul Ambulanței Iași, Radu Calistru, un pic jenat: „Guvernul fixează salariile, nu noi”

Ce faci ca să meriți 10.000 de lei/lună, lucrând la stat

Directorul SAJ Iași, Radu Calistru, explică oficial ce fac angajații Salvării pentru salariile primite: „Medicii au program legal de şapte ore pe zi, cinci zile pe săptămână, în timp ce asistenţii, ambulanţierii şi operatorii au program de opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Pentru a fi acoperit programul de turnus, se fac ore suplimentare pentru a se asigura permanentizarea asistenţei. Aşa se explică de ce angajaţii sunt nevoiţi în unele cazuri să-şi ia ore suplimenatre, iar medicii să facă gărzi. Şi o gardă în sistemul de urgenţă nu se compară cu una, eventual de sâmbătă noaptea, într-un spital. Şi acolo garda este plătită dublu, pe când la noi este plătită la fel. Într-adevăr, din vara anului trecut lucrurile s-au schimbat şi gărzile sunt mai bine plătite”.

Multe urgențe, puține grave

Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi au avut în luna ianuarie 11.439 de solicitări. Aproape 6.000 au fost urgenţe de medicale cod roşu şi galben, alte 2.800 au fost urgenţe de cod verde. 570 au reprezentat transporturi medicale asistate sau neasistate, iar restul au reprezentat cazuri care pot fi încadrate în alte specialităţi.

Chiar dacă procentul solicitărilor pentru urgenţe medicale de cod verde şi galben a scăzut faţă de anul trecut, când era de aproape 70%, în continuare mai bine de jumătate dintre solicitări nu necesită intervenţia imediată a ambulanţei, multe cazuri putând fi rezolvate la medicul de familie sau în alte moduri.

Maşini învechite, personal puţin

Parcul auto al SAJ Iaşi are în momentul de faţă 66 de ambulanţe înregistrate, dintre care 86% îndeplinesc normele legale de a fi casate din cauza vechimii, cât şi a numărului mare de kilometri. „De obicei, cinci-şase ambulanţe pe tură sunt defecte şi merg la atelier pentru reparaţii sau întreţinere, ce pot dura şi câteva ore“, precizează Radu Calistru.

Din 2014, Serviciul nu a primit nicio ambulanţă nouă, deşi este pe locul al doilea la nivel naţional, după Bucureşti, la numărul de solicitări.

În ceea ce priveşte angajaţii, aceştia ar trebui să lucreze în ture de 12 ore cu 24 ore pauză, urmată de o tură de 12 ore şi 48 pauză. Acest lucru nu se poate respecta dat fiind numărul mic de angajaţi. La SAJ Iaşi sunt în prezent 24 de medici, deşi ar trebui să fie cel puţin 36, deficit de personal fiind şi în privinţa asistenţilor şi al ambulanţierilor. Dintre cei 24 de medici, lunar cel puţin doi sunt în concediu.

Salariile din România le surclasează chiar și pe cele din Vest

Potrivit site-ului glassdoor.co.uk, în Marea Britanie, un medic pe ambulanţă are un salariu lunar de 1.833 de lire sterline, adică 9.600 lei. În schimb, un paramedic la Serviciul de Ambulanţă din Londra are un salariu lunar de 3.583 de lire sterline, adică aproape 18.800 lei.

Potrivit site-ului nationalcareersservice.direct.gov.uk, salariul unui asistent pe ambulanţă porneşte de la 1.270 de lire, adică aproximativ 6.671 lei şi poate ajunge în cazul unui asistent cu experienţă la 1.645 de lire sterline, adică 8.640 lei.

Atenție, acestea sunt salariile de bază, în anunțurile de angajare, la care se adaugă sporuri ca și în România.

În Franţa, conform site-ului tindeed.fr, salariul mediu al unui medic ambulanţier este de 2.053 de euro, adică 9.546 lei, în timp ce salariul net al unui asistent, cu ani de experienţă, este de 1.529 de euro, adică 7.109 lei.

Conform site-ului neuvoo.ca, în Canada, un medic pe ambulanţă are un salariu lunar mediu de 4.965 dolari canadieni, adică 14.897 lei, în timp ce un asistent are un salariu mediu de 4.428 dolari canadieni, adică 13.284 lei, iar un şofer pe ambulanţă ia 2.176 dolari canadieni, adică 6.529 lei.

Țară foarte săracă, bugetari plătiți ca în Germania

România este a doua cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, la diferență mică de Bulgaria. Efortul bugetar pentru plata medicilor la nivelul economiilor avansate din UE este uriaș. Scopul declarat: să nu mai plece medicii din țară.

Problema este că România, în ciuda creșterii economice, nu economisește nimic, ba chiar se și împrumută. Nu se construiesc autostrăzi, nu se fac centuri în jurul orașelor mari și medii, numărul spitalelor reabilitate numără anual cât degetele de la o mână, școlile rurale arată ca acum 100 de ani, iar la țară oamenii se îneacă în glod din noiembrie până în aprilie.

Guvernul PSD-ALDE, condus de facto de Liviu Dragnea a ales să plătească medicii la nivelul Uniunii Europene, deși suntem practic cea mai săracă țară europeană.

Medicii din România vor avea salarii apropiate de ale omologilor din Occident, dar PIB-ul României este de 4-5 ori mai mic. România este pe locul 70 la nivel mondial în privința PIB/cap de locuitor. Practic, din bani mult mai puțini se plătesc salarii ca într-o țară foarte bogată.

TOP MONDIAL PIB/CAP DE LOCUITOR (2015)

1. Luxemburg – 101.994 dolari

13. Marea Britanie – 43.902

14. Austria – 43.724

16. Canada – 43.413

18. Germania – 40.952

21. Franța - 37.653

26. Italia – 29.867

29. Spania – 26.823

40. Cehia – 17.570

70. România – 8.956

I-au surclasat pe profesori

În urma ultimelor creşteri salariale, în învăţământul universitar, un profesor universitar are un salariu net între 3.173 lei-6.901 lei. Un conferenţiar universitar are un salariu maxim de 4.348 de lei, iar asistentul universitar ia între 1.978 şi 2.715 lei.

În preuniversitar, un profesor debutant are un salariu net de aproximativ 2.000 de lei, iar un profesor cu 40 de ani de experienţă la catedră şi grad I are între 2.045 lei şi 3.948 lei. Cei care au gradul II au un salariu maxim de 3.324 de lei. Un director de şcoală ia aproximativ 4.800 de lei, iar inspectorul şcolar general ia cel mult 6.100 de lei pe lună.

Salariile sunt stabilite de Ministerul Sănătăţii, iar bugetul este tot de minister avizat. Noi nu stabilim salarii.”

Radu Calistru, manager general Ambulanţa Iaşi

Sentinţă curioasă a judecătorilor ieşeni. 1,43 milioane lei daune pentru un şofer care a împărţit pe jumătate vina pentru un accident produs în urmă cu trei ani. Este una dintre cele mai mari sume acordate într-un astfel de proces de judecătorii din Iaşi.

n urma unui accident rutier, judecătorii ieşeni au dispus acordarea de daune cu o valoare considerabilă. Este vorba de peste 300.000 de euro, în condiţiile în care victima fost scoasă vinovată în proporţie de 50%.

În penal, condamnat cu suspendare

În dosar, judecătorii l-au condamnat recent pe Ioan Nicu Vasilică (32 de ani), din judeţul Neamţ, la opt luni de închisoare, cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Judecătorii ieşeni l-au obligat pe acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria municipiului Roman sau Primăria comunei Horia, din judeţul Neamţ.

Instanţa admite în parte acţiunea formulată de către partea civilă O.M.B., prin reţinerea culpei proprii de 50%, şi, pe cale de consecinţă, obligă partea responsabilă civilmente SC Carpatica Asig SA, societate de asigurare în faliment, reprezentată de către lichidatorul judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania – Filiala Cluj SPRL, să plătească părţii civile suma de 1.434.000 de lei cu titlu de daune morale, 51.683,39 lei, cu titlu de daune materiale, dar şi 5.952 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare”, au scris magistraţii în minuta sentinţei care nu este definitivă, putând fi atacată la instanţa de judecată superioară.

Impact cu o victimă

Procesul lui Ioan Nicu Vasilică a început pe 20 mai 2016. Conform anchetatorilor, pe 30 august 2014, bărbatul se afla la volanul unui ansamblu de vehicule, format dintr-o autoutilitară marca MAN şi o semi-remorcă, ce se deplasa pe şoseaua naţională dinspre Iaşi, spre Vaslui. Oamenii legii au menţionat că, în jurul orei 11.40, într-o curbă periculoasă, în dreptul releului Bucium, din sens opus venea autoturismul marca Audi A6, condus de ieşeanul O.M.B. (41 de ani). „În momentul impactului, autoturismul marca Audi circula parţial pe contrasens. În zona producerii accidentului, limita maximă de viteză era de 60 km/h. Niciunul dintre şoferi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar singura victimă a fost O.M.B., şoferul de pe Audi”, au concluzionat procurorii ieşeni.

În urma impactului, victima a fost scoasă dintre fiarele contorsionate cu ajutorul pompierilor de la Descarcerare şi transportată la spital de un echipaj SMURD. În urma impactului, autoturismul Audi a fost avariat în proporţie de 70%.

Peste 200 de zile de îngrijiri medicale

Ulterior, doctorii au constatat că victima a suferit un traumatism cranio-cerebral, unul toracic, fracturi la braţul stâng, dar şi o fractură în zona bazinului. Bărbatul a avut nevoie de 225 de zile de îngrijiri medicale.

De remarcat este faptul că, la audieri, Ioan Nicu Vasilică a spus că nu doreşte să facă declaraţii suplimentare, dar că nu se consideră vinovat de producerea accidentului rutier. Acesta a adăugat că, de fapt, impactul s-ar fi produs din cauza atitudinii imprudente a victimei, care ar fi pătruns pe sensul său de mers.

În final, magistraţii au constatat că nu doar şoferul autoutilitarei, ci şi O.M.B. a avut partea lui de vină în producerea accidentului rutier.

Suferinţă mai mare, daune mai mici

La această sentinţă iese în evidenţă faptul că, în comparaţie cu alte cazuri, mult mai grave decât cel al lui O.M.B., instanţele de judecată au acordat despăgubiri mult mai mici.

Astfel, în cazul unui bărbat din judeţul Suceava, fără nici o vină în producerea accidentului şi care a rămas cu infirmitate fizică permanentă - incapacitate de 75% în folosirea piciorului stâng – au fost acordate daune morale de 202.500 lei. Acest proces continuă în apel.

Recordul la Iaşi: 1 milion de euro

Una dintre cele mai mari despăgubiri dintr-un dosar judecat la Iaşi este cea acordată anul trecut de magistraţii Curţii de Apel Iaşi (sentinţă definitivă), care au obligat SC Carpatica Asig S.A să-i plătească lui Tudor Gall 4,44 milioane lei daune morale, echivalentul sumei de 1 milion de euro, la cursul BNR din 11 noiembrie 2015. Asiguratorul mai trebuie să-i plătească reclamantului şi suma de 160.400 de lei, drept daune materiale. De asemenea, instanţa a obligat compania de asigurări să-i achite tânărului şi 1.250 de lei lunar „cu titlu de cheltuieli cu asistentul personal, pe toată perioada încadrării în grad de handicap”. Gall a rămas paralizat în urma unui accident produs de o rudă care conducea maşina în care se afla.

Avocaţi specializaţi pe acest gen de procese

Pentru cazurile în care au loc vătămări corporale sau chiar decesul victimei, există câţiva avocaţi ieşeni specializaţi. Cei mai cunoscuţi sunt Liviu Filip şi Gianina Poroşnicu. Aceştia au înfiinţat şi asociaţii pentru victimele accidentelor rutiere şi, în ultimii ani, au câştigate mai multe procese în urma cărora victimele sau familiile victimelor au primit sume importante de bani. De obicei, onorariile de reprezentare nu sunt mari, însă avocaţii au grijă să-şi treacă în contracte onorarii de succes care le aduc în buzunare mii sau zeci de mii de euro, în funcţie de suma obţinută în instanţă.

Alţi avocaţi ieşeni care au intrat în astfel de dosare sunt Marius Striblea, decanul Baroului Iaşi, Adrian Fetcu şi Doiniţa Stîngaciu.

Aflând că pe contul partidului pe care îl conduce a fost transferată o sumă mare de bani, Maia Sandu a cerul trezorierului să verifice sursa. Descoperind că sursa ar fi una penală, Sandu a cerut imediat returnarea banilor, dând dovadă, din nou, de corectitudine.

Pe contul fracţiunii Partidul Acţiune şi Solidaritate, a fost virată o sumă de bani de provenienţă neclară de la o persoană despre care presa de investigaţie a scris anterior că are probleme de integritate. Declaraţia a fost făcută, prin intermediul unui comunicat, de membrii PAS, precizând că persoana ar fi una cu trecut penal, pe nume Galoi Veaceslav, care ar fi transferat de patru ori câte 70 mii lei pe contul PAS.

„O nouă încercare disperată de discreditare, la fel de murdară ca celelalte mişcări pe care le-au făcut în această campanie (cei de la guvernare – n.r.). Ciudat este că unii bloggeri au aflat despre donaţie înaintea noastră”, precizează sursa citată, menţionând că banca unde îşi are PAS contul nu ar furniza astfel de informaţii înainte să îi anunţe pe ei.

Notabil este faptul că, membrii PAS, au iniţiat procedura de returnare a sumei primite, imediat ce a fost constatată provenienţa banilor, adăugând că Partidul condus de Maia Sandu, candidat la funcţia de preşedinte, nu ar avea nevoie de „bani murdari. Vom cere cercetarea cazului de poliţie şi organele de resort”.

Totodată, PAS califică acţiunea drept una disperată, care „denotă frică şi ne arată clar că ei nu au nicio limită de moralitate, corectitudine şi legalitate. Ne întrebăm ce alte fapte grave sunt dispuşi să facă doar ca să-şi salveze pielea”.

„Este un atac înscenat de contracandidatul Maiei Sandu, Igor Dodon. Mai mult decât atât, Veaceslav Galoi ar fi un client permanent al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), fiind folosit, de obicei, de autorităţi, fie împotriva concurenţilor politici, fie a celor care nu sunt pe placul guvernării”, a atenţionat secretarul general şi trezorier al PAS, Igor Grosu, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Întâmplarea face ca noi să aflăm că, cu câteva zile în urmă, într-un local pe nume „Cerbul de Aur”, a avut loc o întâlnire amicală a trei personaje, Viorel Melnic, cumătrul lui Igor Dodon şi fost partener de afaceri, acum angajat al lui Ilan Şor, Ion Ciobanu, reprezentant al PSRM şi Galoi Veaceslav.

În concluzie, constatăm că Plahotniuc, împreună cu instrumentul lui pentru jocuri murdare, Şor, şi cu partenerul său politic Igor Dodon pot doar să facă măgării în ţara asta”, a conchis Igor Grosu, conform privesc.eu.

(Sursa: Epoch Times România)

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Go to top