fbpx
 
Ministerul Apărării Naţionale salută notificarea Congresului SUA transmisă joi, cu privire la vânzarea către România a 54 de tancuri de luptă Abrams M1A2 SEPv3, 12 derivate pe saşiu de tanc, muniţie şi simulatoare pentru instruire.

În timp ce rechinii imobiliari primesc autorizații de construire peste noapte, ieșenii simpli așteaptă doi, chiar trei ani pentru aprobarea unui proiect urbanistic.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, în unanimitate, cererea DNA de aprobare a percheziţiei în cazul deputatului Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1 este acuzat că a semnat achiziţii ilegale şi supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19.

Tribunalul districtual din Blagoevgrad (sud-vestul Bulgariei) a aprobat, marţi, predarea fostului ministru român al turismului şi dezvoltării regionale Elena Udrea către autorităţile române, punând astfel în executare mandatul de arestare european emis de o instanţă din Bucureşti pe 7 aprilie, a indicat tribunalul bulgar într-un comunicat, transmite BTA.

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege prin care este aprobată ordonanţa ce stabileşte sistemul de monitorizare a intervenţiilor asupra urşilor, realizate gradual, prin alungare, tranchilizare, relocare ori extragere prin eutanasiere sau împuşcare. OUG urmează să intre acum în dezbatere la Camera Deputaţilor, ca for decizional.

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege pentru aprobarea Contractului de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Iași, în valoare de 250 de milioane de euro, semnat între România și Banca Europeană de Investiții (BEI) la Bucureşti şi Luxemburg pe 20 aprilie. Conform ultimului calendar, proiectarea spitalului este prevăzută a începe în această toamnă.

Eurodeputații au aprobat în această dimineață, definitiv,  certificatul digital privind COVID.

Circa 60% dintre ruși consideră îndreptățită aplicarea de pedepse fizice copiilor din diverse motive, precum lipsa de respect, obrăznicie sau chiar ca metodă folosită „pentru neîndeplinirea obligaţiilor casnice”.

Comisia Juridică a Senatului nu a aprobat solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale a fostului ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, proiectul bugetului de stat pe anul 2021.

Pagina 1 din 5

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30