fbpx
 
Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, prelungirea arestării preventive în cazul medicului cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi, pus sub acuzare de Parchetul General pentru că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, contestaţia formulată de elevul de 16 ani de la Colegiul Naţional „Ion Creangă" din Bucureşti, care a atacat cu un cuţit şi a rănit o profesoară de limba japoneză, împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti prin care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Doi indivizi din Gorj și Vâlcea au ajuns în arest, după ce au comis un furt cu un prejudiciu de 100.000 de euro. Bărbații au forțat fereastra și au intrat într-o locuință din Târgu Jiu, apoi au fugit cu prada.

Florentina Liliana Gîdea, femeia acuzată de DIICOT de propagandă teroristă, a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv.

Trei bărbaţi sunt acuzaţi că au comercializat, în mod repetat, diverse cantităţi de substanţe cu efecte psihoactive către diverşi consumatori, inclusiv elevi, din oraşul Carei, anchetatorii din Satu Mare cerând, pentru doi dintre inculpaţi, arestarea preventivă.

Tribunalul Bucureşti a admis, miercuri, cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele fraţilor Andrew şi Tristan Tate, cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Frații Tate plănuiau să plece în Dubai dacă scăpau din arest, spun judecătorii Curții de Apel în motivarea pentru prelungirea arestării preventive. În plus, în același document, apare și strategia pusă la punct de Andrew și Tristan Tate. Cei doi au convins mai multe fete să vină în vizită la arest și să se prefacă supărate de suferința prin care trec. Sceneta nu i-a convins și pe judecători. Milionarii rămân după gratii pentru încă 30 de zile.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, vineri, ca medicul cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul „Sf. Spiridon" din Iaşi, acuzat că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre, să rămână în arest preventiv.

Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, prelungirea arestării preventive cu încă 30 de zile a fraţilor Andrew şi Tristan Tate în dosarul în care sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, contestaţiile depuse de fraţii Andrew şi Tristan Tate împotriva deciziei instanţei de fond prin care au fost prelungite cu 30 de zile mandatele de arestare emise pe numele lor, în dosarul în care sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Pagina 4 din 16

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30