fbpx
 
Orbite de o tentație festivistă, autoritățile din Iași au pus fără o analiză serioasă, la dispoziția unor aventurieri, autobuze ale Companiei de Transport Public. „Caravana Unirii” este formată din trei autobuze ale Companiei de Transport Public Iași care străbat ţara în lung şi lat în cadrul unui eveniment dedicat Centenarului. Un martor al evenimentului povestește scene incredibile despre persoanele care fac parte din această caravană. Participanții pur și simplu se milogesc să fie primiți să doarmă undeva. Au avut loc beții și certuri, ajungându-se la amenințări cu moartea. „Nu am primit bani pentru organizarea marșului, sunt banii participanților sau amabilitatea gazdelor care ne primesc”, spun organizatorii. Mijloacele de transport sunt muzee pe roți care ar trebui să fie vizitate de către locuitorii orașelor pe unde trec. În realitate, sunt depozite de bagaje, ascunse prin parcări sau la periferia orașelor.

Un jurnalist din Iași care a participat la Marșul Centenarului, dar și la Caravana Unirii, evenimente ce se desfășoară în același timp, pe același traseu, povestește că a asistat la scene incredibil de ridicole și i-a fost jenă de ceea ce a văzut că fac cei plecați din Iași.

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30