Sambata, 19 08 2017
Primăria a anunțat că în scurt timp vor începe lucrările de modernizare a Splai Bahlui - Mal Drept. Contractul de lucrări a fost semnat joi, 13 aprilie.

Lucrările se vor desfășura pe aproximativ şase kilometri, fiind prevăzută reabilitarea carosabilului pe traseul dintre Podul de Piatră şi podul Sfântul Ioan, dar şi refacerea șoselei Naţionale pe sectorul dintre Podu Roş şi Podul de Piatră. Prin proiect, alături de modernizarea carosabilului vor fi refăcute şi trotuarele, vor fi amenajate piste de biciclişti şi locuri de parcare, reţelele de telecomunicaţii vor fi îngropate şi va fi schimbat mobilierul urban.

Un poliţist de la secţia de Poliţie din Tiha Bârgăului a lovit, joi dimineaţa, cu autospeciala de serviciu, un bărbat căzut pe carosabil, în timp ce patrula prin comună, scrie Mediafax.
Primăria vrea să cheltuie această sumă din fonduri europene pentru înlocuirea șinelor. Fiind linie secundară, cu flux mic de călători, s-ar putea asfalta ca-n palmă Aurel Vlaicu și s-ar putea cumpăra autobuze hibride. Salvezi 16 milioane de euro cu care poți face cel puțin un pasaj rutier pentru zonele foarte aglomerate din oraș. Bulevardul Aurel Vlaicu poate fi refăcut cu 4 milioane de euro, fără linii de tramvai.

Anunțată ca unul din cele mai costisitoare proiecte din 2017, pe bani europeni, linia de tramvai din Dancu ar fi de fapt o groapă în care se aruncă banii. 20 milioane de euro este suma estimată de șefii Primăriei, cu refacerea totală a carosabilului, schimbarea liniilor, a bordurilor și refacerea trotuarelor cu pavele. Și nu vor să renunțe la proiect, pentru că e deja scris, fiind pe Axa 4.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Clipul zilei

Go to top