Vineri, 14 12 2018
Centrele de Permanență sunt o atracție mai mult pentru doctori decât pentru pacienți: la țară se rezolvă câte un caz minor pe zi, iar medicul pleacă acasă cu 1.000 de lei la sfârșitul programului. Conform calculelor, medicii care lucrează în centrele de permanență din Iași au decontări aproape de nivelul spitalelor, dar fără a avea parte de aceleași cazuri dificile. Chiar ei recunosc: „Merită să faci gărzi”. Doar că două luni nu s-au decontat sumele către cele 14 centre de permanență din Iași în contract cu CAS, iar acum sumele sunt la aproximativ 37-40% din sumă. „Există două centre performante în județ”, spune dr Diana Cimpoieșu, coordonatorul UPU Iași. Oficial, în județ sunt de fapt 16 centre.

Povestea oficială sună așa: Centrele de Permanență au apărut pentru ca pacienții să se îndrepte în primul rând către acestea în cazul unor urgențe medicale simple, pentru a lăsa libere Serviciile de Ambulanță și Unitățile de Primire Urgențe să rezolve cazurile mai grave.

Este o presiune uriaşă pe locurile de la secţiile din unităţile medicale unde sunt tratate afecţiunile care reprezintă principalele cauze de deces din România. În unităţile medicale se lucrează cu programări întinse pe luni de zile. Spitalele au grad de ocupare de 100% sau aproape. La Institutul de Oncologie sunt cele mai rapide programări: pacienţii aşteaptă aproximativ 3 săptămâni. La Recuperare sunt programări pe 9 luni sau chiar pe ani, în cazul implantului cohlear. La Spiridon, Clinica de Cardiologie este supraaglomerată, după ce Institutul de Boli Cardiovasculare a ars. Singura opţiune rămâne sistemul privat, dar oamenii de rând nu-şi permit costuri de coplată de 1.000 de euro sau chiar mai mult, plus că aici nu poţi găsi multe dintre serviciile de la stat.

Politicienii, în frunte cu Liviu Dragnea, au de un an şi jumătate o singură prioritate: Legile Justiţiei, demiterea şefei DNA, suspendarea Preşedintelui. În acest timp, în viaţa lor de zi cu zi, românii bat la uşi închise în spitale, se înscriu pe liste de aşteptare interminabile, într-un sistem ca un vas în care este deja presiune şi aşteaptă să explodeze.

Un director în Primărie sau Consiliul Județean a ajuns la 7.000 de lei salariu net. Multe venituri ale șefilor de instituții trec de 5.000 de lei, iar media la stat e mai mare cu 1.000 de lei decât în privat! Șeful DSV: 8.500 lei net/lună! Salarii amețitoare la Ambulanță, până la 11.000 lei/lună. Șeful CJ și primarul Iașului nu prind podiumul, doar în jur de 9.000 net. Șeful de la Drumuri, Ovidiu Laicu duce acasă peste 3.000 de euro, deși România are drumurile la pământ, iar Moldova n-are niciun metru de autostradă.

Salariul net din acest an al șefilor Primăriei și Consiliului Județean a fost crescut spectaculos, după ce a fost introdus sistemul de calcul pe bază de punctaj și coeficient. Astfel, președintele CJ, Maricel Popa, are o indemnizație lunară netă de 9.118 lei, de la 5.500 de lei anul trecut, în vreme ce vicepreședinții au venituri nete lunare de 8.136 de lei, de la 5.200 de lei anul trecut, conform punctajelor aprobate de plenul CJ.

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a declarat pentru Capital.ro că începând cu anul viitor vor exista doar două contribuţii, respectiv CAS şi CASS, care vor fi trecute în sarcina exclusivă a angajatului.

Concurenţa de pe piaţa serviciilor medicale din Iaşi devine din ce în ce mai puternică. Imperiu medical în devenire la Iaşi, proprietari fiind membrii familiei Palade. Vasile, Dragoş şi Laura deţin o clinică medicală în expansiune, cu puncte de lucru în Bacău şi Iaşi, precum şi zece farmacii. Una dintre firme a ajuns pe locul 6 în topul deconturilor achitate de Casa de Asigurări Iaşi.

Ultimii ani au adus o extindere continuă pentru afacerile unei familii cu tradiţie în lumea medicală.

Procurorii ieșeni au deschis un dosar penal pentru evaziune fiscală în cazul Vitalaire, filiala din România a liderului mondial de aparate de aer, scrie Tolo.ro. Multinaţionala pharma obişnuia să încaseze bani şi de la CAS, şi de la pacienţi, iar bolnavii cu restanțe erau „amendaţi" cu 73% pe an.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Go to top