În coasta celei mai luxoase mănăstiri din judeţul Iaşi, zeci de oameni au stat zeci de ani la lumina lumânării: nimeni nu a avut timp şi resurse să aducă normalitate în casele acestor oameni. Nişte oameni despre care trebuie vorbit la superlativ şi-au abandonat propriul confort pentru a spulbera neputinţa autorităţilor şi au început să susţină visele celor cufundaţi, parcă, în Evul Mediu.
În coasta celei mai luxoase mănăstiri din judeţul Iaşi, zeci de oameni au stat zeci de ani la lumina lumânării: nimeni nu a avut timp şi resurse să aducă normalitate în casele acestor oameni. Nişte oameni despre care trebuie vorbit la superlativ şi-au abandonat propriul confort pentru a spulbera neputinţa autorităţilor şi au început să susţină visele celor cufundaţi, parcă, în Evul Mediu.
Trecutul activ
În alte secole, elevii învăţau 25-35 de ore pe săptămână, în pauze se jucau, acasă învăţau, îşi făceau temele, apoi se exersau ca fiinţe sociale, jucându-se cu alţii sau participând la mici îndeletniciri casnice. Seara luau masa în familie şi mergeau la culcare. Tot atunci, studenţii participau activ şi cu interes la cursuri şi seminarii (cam 50 de ore pe săptămână), în pauze doar holul şi ţigara schimbînd cadrul, discuţiile din amfiteatre şi săli continuând firesc. După ore, poate că 90% dintre ei studiau în bibliotecă sau acasă, citind avid scrieri din mai multe domenii, şi adesea peripatetizau. Această paradigmă – mod de viaţă firesc al familiei şi al societăţii – a edificat fiinţe raţionale şi sociale hrănite cu sevele ştiinţei şi ale culturii.