fbpx
 
Caz șocat în Italia! Un șofer de TIR italian l-a împușcat pe unul dintre colegii săi, un cetățean moldovean, care abia ce fusese angajat.

Senatorul Florian Bodog i-a acordat prim-ajutor unui coleg deputat luni, în timpul zborului companiei Tarom de la Oradea la Bucureşti, efectuând manevre pentru a-l ajuta să respire.

Poliția Maramureș a deschis o anchetă după ce o elevă de clasa a IX-a a fost agresată și de un coleg de clasă. Ceilalți copii prezenți au filmat momentul și l-au postat în online.

Reprezentanţii AUR anunţă că l-au exclus din partid pe Bogdan Crefelean, după ce acesta a fost reţinut de DGA. Crefelean, şef de cabinet al deputatei Gianina Şerban, ar fi fost prins în flagrant când primea 1.500 de lei pentru a face trafic de influenţă.

Un băiat de 15 ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi violat o colegă de școală cu doi ani mai mică decât el. Agresiunea s-ar fi întâmplat într-o pădure din centrul Brașovului.

Argentina și Paraguay s-au întâlnit în calificările pentru Cupa Mondială din 2026, deținătoarea titlului impunându-se la limită, scor 1-0. Revenit după o accidentare, Lionel Messi a fost introdus pe teren în minutul 53, în locul lui Julian Alvarez.

Un elev în vârstă de 17 ani a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, după ce a agresat o colegă cu un an mai mare, în incinta unei unităţi de învăţământ liceal din Mioveni, fata fiind dusă la spital.

O polițistă în vârstă de 57 de ani din Italia a fost găsită fără viață în fața locuinței sale. Aceasta a fost împușcată în cap de un coleg care, după ce a comis crima, s-a sinucis.

Protest la un Colegiu Național din Turda, unde profesorii au intrat la ore cu o banderolă albă la braț nemulțumiți că un cunoscut interlop din oraș ar putea să le devină coleg. Bărbatul a fost condamnat pentru înșelăciune, dar a fost judecat și pentru că ar fi ordonat eliminarea unui rival.

În Timișoara un elev de 16 ani este cercetat de polițiști după ce a tras într-un coleg cu un pistol tip airsoft. Incidentul s-a petrecut la școala unde învață cei doi.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30