Vineri, 17 08 2018

Florile DalbeTrei PăstoriAfară ninge liniștitLinu-i linSfântă-i sara de Crăciun etc., cu alte cuvinte, „cel mai frumos obicei creștinesc și românesc, acela de a merge să urezi de bine, pentru sărbători, celor dragi; faceți asta și  o să vă simțiți mult mai bine sufletește; eu nu doar cânt, eu simt fiecare colind”…

Ştefan Hruşcă este, din punctul meu de vedere, cel mai mare şi mai cunoscut interpret de colinde din România (Dascălul de colinde… astfel l-a numit poetul George Țărnea).

Cel care evocă, an de an, miracolul Naşterii Mântuitorului, care împărtășește  bucuria Sărbătorilor aşa cum Magii aduceau daruri, care reaprinde – în multe inimi – lumina speranţei şi credinţa în datini, s-a născut la Ieud (Maramureş), în ziua de 8 decembrie 1957…

Debutul în muzică a avut loc în 1981, pe vremea când Ştefan Hruşcă era profesor la Borşa (Maramureş), în cadrul Cenaclului „Flacăra”. Pe perioada activităţii în cenaclu, a obţinut: „Marele Premiu al Muzicii Folk” (1982), „Premiul pentru Creaţie” (1983) şi „Premiul pentru Întreaga activitate” (1984). În anul menţionat, pleacă din Cenaclul „Flacăra”, începe colaborarea cu Vasile Şeicaru şi cu Radu Gheorghe pe scena Teatrului „Ţăndărică”…

Prima împlinire discografică a artistului, intitulată „Rugă pentru părinţi”, a fost lansată în toamna anului 1984. Între 1985 şi 1989 colaborase cu Vasile Şeicaru, susţinând – alături de acesta şi de Victor Socaciu – o serie de concerte în cadrul Filarmonicii din Arad. În toamna anului 1986, Hruşcă a lansat cel de-al doilea album „Urare pentru îndrăgostiţi”. În 1988, apărea pe piaţa muzicală cel de-al treilea material discografic al artistului/„Călători visatori” (la care a colaborat Vasile Şeicaru).

Noiembrie 1990 a adus fanilor albumul cu numărul patru şi, totodată, primul cu colinde al lui Hruşcă, intitulat „Colinde I” (premiat cu discul de aur pentru cele mai multe unităţi vândute). Tot în 1990, artistul a susţinut o serie de concerte pe continentul american de nord. În 1991s-a stabilit în Toronto (Canada). În 1993, lansa cel de-al doilea album de colinde „La săvârşitu’ Lumii”, premiat şi el cu un disc de aur. În noiembrie 1995, venea rândul celei de-a treia realizări în direcția colindelor. Hruşcă era răsplătit de către Uniunea Oamenilor de Artă cu un premiu pentru cele mai multe unităţi vândute pentru „Ziurel de Ziurel” (1996). În primăvara anului 1996 a lansat albumul „Fostele Iubiri”, versurile cântecelor aparţinând poetului George Ţărnea. În 1997, a susţinut, împreună cu George Natsis, un turneu de colinde în Canada, America, Germania, China, Coreea de Nord, Bulgaria, Ungaria, Rusia, Austria, Republica Moldova. Au urmat albumele: „Sfântă-i sara de Crăciun” (2001), „20 de ani” (2001), „Crăciunul cu Hruşcă” (2001), „Iarăşi flori dalbe” (2005) şi „Balade speciale” (2007)…

În 2004, Preşedinţia României i-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B – „Muzică”, pentru contribuţiile deosebite în activitatea artistică şi culturală din ţara noastrăpentru promovarea civilizaţiei şi istoriei româneşti

*

Prin Ştefan Hruşcă, intrăm în posesia unor informaţii având conţinut (semi) legendar, cu privire la fapte, evenimente dint trecutul îndepărtat, transmise oral de-a lungul timpului. Desigur, mă interesează ansamblul de concepţii, credinţe, obiceiuri, datini – care se statornicesc în cadrul unei colectivităţi şi care se transmit din generaţie în generaţie; obiceiurile, rânduielile, datinile, felul de a gândi, de a acţiona sau de a crea preluat de la înaintaşi. Tradiţional, tradiţionalism, tradiţionalist – într-o epocă a disperării, cu lipsa ei de speranţă, fatala plictiseală sau răutate patologică, amintirile chinuitoare – dintr-o anume perspectivă, despre cântecele, poveştile şi frumuseţea altor vremuri, pe care îndrăznesc să le evoc. Colindele reprezintă o „carte vie” din care poate citi Ştefan Hruşcă; melodiile pregătite să adresează, strict, valorilor; vorbesc direct, pe limba lor…

 

Ca să înţelegi lumea, trebuie să te întorci la ea! Pentru a-i servi mai bine pe oameni, trebuie să fii primit în casele lor!

Amintirile frumoase sunt bijuterii pierdute? Icoane ale timpului pierdut? Pentru cel care vi se adresează, decembrie este/rămâne o amintire de neşters.

Oricum, tradiţiile reprezintă adevărate bijuterii!

Sărbători Fericite!

În așteptarea Crăciunului, ansamblul Palas le oferă ieșenilor prilejul de a se bucura de atmosfera de sărbătoare pe ritmurile muzicii clasice. Zilele care urmează vor fi îmbogățite cu două concerte extraordinare, susținute de artiștii Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași, dar și cu spectacole de colinde.

 

Joi, pe 21 decembrie 2017, de la ora 19.00, cei prezenți în Atriumul Palas Mall vor fi încântați cu melodii de sezon, în interpretarea Corului Academic „Gavriil Musicescu”. Soliști vor fi sopranele Mirela Diaconu și Daniela Dumitru, mezzo – sopranele Mădălina Herrero de la Concepcion și Mihaela Blându, dar și tenorul Liviu Muntean și bașii Silviu Cilinschi, Lucian Dolhăscu și Cosmin Morariu. Artiștii vor fi acompaniați de Ciprian Ciotloș și Brîndușa Tudor la pian, Edy Egyed la chitară și Teo Popescu la percuție.

 

Colindele vor răsuna în Atrium și vineri, în concerte susținute de copii talentați. De la ora 14.00, pe scenă vor urca elevi din școlile ieșene, care s-au pregătit pentru a încânta publicul cu melodii de iarnă. Vor urma membrii Big Boys Band, dornici să le ofere spectatorilor un cadou muzical de Crăciun. Programul va continua cu spectacole de colinde oferite de prichindeii cu voci minunate de la Palatul Copiilor. Seara, de la ora 20.30, în Atrium se va desfășura un fashion show al Kasta Morrely Kids.

 

Cel de-al doilea concert al Filarmonicii „Moldova” Iași din această săptămână va fi sâmbătă, de la ora 19.00. De această dată, regalul de muzică clasică va fi oferit de orchestra simfonică, sub bagheta dirijorului Cristian Sandu, și de Corul Academic „Gavriil Musicescu”, coordonat de dirijorul Doru Morariu. Concertul de Crăciun va aduce zâmbete celor care iubesc partiturile simfonice, dar și celor care se bucură din plin de sezonul cadourilor, colindând prin magazinele Palas Mall.  

În așteptarea Crăciunului, în ansamblul Palas răsună colindele. O agendă bogată de evenimente, din care nu lipsesc spectacolele cu melodii de sezon sau de tradiții, completează sesiunile de cumpărături. În plus, copiii cuminți îl pot întâlni pe Moș Crăciun.

 În luna cadourilor, spectacolele dedicate sărbătorilor de iarnă se țin lanț la Palas. Marți, 12 decembrie 2017, de la ora 18.00, Atriumul Palas Mall va găzdui cea de-a doua ediție a evenimentului caritabil „Împarte cu noi zâmbete de Crăciun”. Spectacolul va include recitaluri ale interpretelor Vasilica Tătaru și Andreea Daria Dumitriu, moment de dans sportiv susținut de CSG Gimnis, colinde și urături ale copiilor de la Centrul de zi Cornești, datini prezentate de Ansamblul „Bahluiețul” și teatru pentru copii oferit de artiștii Ateneului din Iași. Programul va fi completat cu un târg de cadouri, tombolă cu premii, face painting și alte surprize. Evenimentul este organizat de Asociația „AMA - Zâmbet de copil”, iar cei care doresc pot face donații sau pot aduce cadouri, pe care Moș Crăciun le va oferi copiilor internați în Secția de Oncologie Pediatrică de la Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași.

Miercuri, de la ora 16.00, cei prezenți în Atrium Palas vor fi încântați cu spectacolul caritabil de colinde „Arată că-ți pasă”, organizat de Asociația Studenților Francofoni din Iași. Melodiile de iarnă vor aduce bucurie publicului, în interpretarea corurilor: Corala „Universitas” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Corul Mitropolit „Iosif Naniescu”, Trysagion, Corul „Învierea” al ASCOR, Corul Colegiului de Artă „Octav Băncilă”, IHOS și Ceata de Mediciniști .

Spectacolele de colinde vor continua duminică, 17 decembrie, începând cu ora 10.30, atunci când pe scenă vor urca micii artiști și corul Kids Singers de la Palatul Copiilor, formația Armonia Lucis, ansamblurile Monor și Maramureș, corul de copii Angeli și alții.

Palas are surprize și pentru cei care sunt nerăbdători să îl întâlnească pe Moș Crăciun. Simpaticul bătrânel va fi prezent pe jilțul din Atrium începând de miercuri, 14 decembrie, între orele 18.00 și 20.30. Excepție fac zilele 16 și 17 decembrie, dar și 22 și 23 decembrie, atunci când Moșul dedică și mai mult timp copiilor, în intervalul orar 11.00 – 20.00. În Ajun, copiii pot primi cadouri de la ora 11.00, până la ora 15.00.

În plus, cei mici sunt așteptați pe ghețarul din Atrium Palas. Cu ajutorul realității augmentate, vor călători în ținuturi înghețate, alături de pinguini hazlii, foci jucăușe și un urs polar prietenos. La final vor rămâne cu o amintire, fotografiile fiind încărcate instant pe pagina de Facebook Palas.

Până pe 24 decembrie, cei care cumpără în valoare de minimum 150 de lei din magazinele Palas și merg cu bonurile la centrul de premiere amenajat în zona Guess pot participa la campania „Crăciun în Țara Pinguinilor”. Primii 215 participanți din fiecare zi vor fi răsplătiți cu premii instant, iar cei mai norocoși trei clienți, desemnați prin tragere la sorți în fiecare duminică, vor primi cadou cel mai dorit gadget al momentului, câte un iPhone X.

Din cele mai vechi timpuri, tradițiile pe care le împlinim în ziua de Crăciun atrag norocul și bucuriile în viața noastră în Noul An. Colindele aduc belșug. La masa de Crăciun este de bun augur să ascultăm colinde, cântece ritualice de belșug, de rodire a ogoarelor și de armonie în relațiile interumane. Să mâncăm pește la micul dejun pentru a fi sprinteni tot anul. Credincioșii care au rostit în dimineața praznicului o rugăciune înainte de micul dejun, apoi au mâncat pește, au reușit să realizeze ceea ce și-au dorit, pe parcursul anului nou, chiar în situații dificile.

 

Pentru ca sporul casei să nu se risipească, negustorii și oamenii de afaceri împlinesc un ritual: din ziua de Crăciun ei încep să noteze într-un caiet seria banilor cheltuiți în fiecare zi. În timp, s-a constatat că prin acest obicei, gospodarul nu mai face cheltuieli neprogramate și paguba fuge din căminul său.

 

Din cele mai vechi timpuri, tradițiile pe care le împlinim în ziua de Crăciun atrag norocul și bucuriile în viața noastră în Noul An. Colindele aduc belșug. La masa de Crăciun este de bun augur să ascultăm colinde, cântece ritualice de belșug, de rodire a ogoarelor și de armonie în relațiile interumane. Să mâncăm pește la micul dejun pentru a fi sprinteni tot anul. Credincioșii care au rostit în dimineața praznicului o rugăciune înainte de micul dejun, apoi au mâncat pește, au reușit să realizeze ceea ce și-au dorit, pe parcursul anului nou, chiar în situații dificile.

 

Pentru ca sporul casei să nu se risipească, negustorii și oamenii de afaceri împlinesc un ritual: din ziua de Crăciun ei încep să noteze într-un caiet seria banilor cheltuiți în fiecare zi. În timp, s-a constatat că prin acest obicei, gospodarul nu mai face cheltuieli neprogramate și paguba fuge din căminul său.

 

Deși pleacă la muncă în străinătate, românii nu uită atmosfera de sărbători specifică țării noastre. Urmărește cu atenție momentul! Te va impresiona enorm.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Go to top