fbpx
 
Şedinţa Parlamentului în care trebuia dezbătută şi votată moţiunea de cenzură nu a putut să aibă loc, luni, din lipsa cvorumului, potrivit anunţului preşedintelui Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu.

Parlamentul se reuneşte, luni, de la ora 14,00, în ultima zi a sesiunii extraordinare, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor".

Iaşul organizează, începând de astăzi, prima conferinţă de boli infecţioase care are drept temă infectarea cu virusul Sars CoV-2. Toate prelegerile şi evenimentele din cadrul conferinţei vor avea loc online.

Atracții pentru întreaga familie, parc și facilități de recreere, supermarket și zonă de cumpărături, mix de servicii adaptat cerințelor locuitorilor, 137 locuri de parcare

Inițiativa USR pentru abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost scoasă de pe ordinea de zi a plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Este exact ilegalitatea comisă și de viceprimarul Harabagiu, tot un liberal în devenire, la un alt bloc făcut cu scandal în Nicolina: cel construit peste o magistrală de apă caldă. La actualul proiect al soților Rotariu, construit într-o curte interioară, fără acces auto, asociațiile de locatari au fost înștiințate pe 3 martie 2020, iar dezbaterea la care erau chemați avusese loc pe 2 martie. Trei asociații sunt revoltate, sute de oameni: „Ne tratează ca pe niște oi, au pus data poștei exact în ziua dezbaterii”. Liberalul Mihai Chirica nu răspunde acuzațiilor și nu acceptă întrebări de la REPORTER DE IAȘI. El vorbește doar cu BZI, care obține autorizații de blocuri-turn pe terenuri de 380 mp.

Un PUZ controversat din zona Nicolina a fost dezbătut public cu o zi înainte ca asociațiile de proprietari din zona cea mai afectată să primească plicul care anunța acțiunea. Plicurile trimite de Primăria Iași purtau data poștei din ziua dezbaterii.

Candidatul USR la primăria Iași nu s-a prezentat duminică la dezbaterea care urma să aibă loc între cei doi candidați ai Alianței USR-PLUS. Liviu Iolu și-a prezentat programul, după ce a așteptat-o pe Cosette Chichirău timp de 30 de minute, relatează Mediafax.

Reprezentanţii USR Iaşi au anunţat sâmbătă că dezbaterea dintre candidaţii USR şi PLUS la Primăria Iaşi se va amâna, pentru a putea participa şi alţi politicieni din Iaşi, transmite Mediafax.

În şedinţa Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului s-a decis ca votul pe moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL - privatizarea democraţiei româneşti" să fie dat miercuri, de la ora 12.00. Pentru a trece moţiunea de cenzură, este nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari. PSD are 202 de parlamentari şi UDMR 30.

Pagina 3 din 10

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31