Potrivit unui comunicat emis, luni, de DNA, în acelaşi dosar a fost deferit justiţiei Ioan Bene, administrator al unei societăţi comerciale, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Este posibil ca Radu George Pipa, directorul Regionalei Căi Ferate Iaşi, să fi găsit printr-un vagon de tren toiagul lui Muc cel mic. Toiagul acesta, când ajungea deasupra vreunei comori ascunse în pământ, bătea de trei ori şi, eventual, om cu vilă în Bucium te făcea.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a solicitat Corpului de Control al ministerului şi Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi verificarea situaţiei de la centrul de la Măciucă şi „luarea măsurilor legale ce se impun în urma celor constatate", se arată într-un comunicat al ministerului.
Situaţie mai puţin obişnuită la Spitalul Clinic de Recuperare. Florentina Popa, directorul de îngrijiri al unităţii, care este şi medic epidemiolog, doreşte să ocupe un post de asistent medical şef.
Situaţie mai puţin obişnuită la Spitalul Clinic de Recuperare. Florentina Popa, directorul de îngrijiri al unităţii, care este şi medic epidemiolog, doreşte să ocupe un post de asistent medical şef.
„Aş vrea să beau un coniac, o tărie", spune directorul în filmarea realizată de o angajată şi publicată de site-ul 2mnews.ro.