Luni, 10 12 2018
Lacrimi şi revoltă la Bârlad. O fată pe moarte a fost trimisă acasă de medici cu un diagnostic revoltător: este alintată. Trei săptămâni mai târziu, tânăra de 18 ani a murit. Legiştii au descoperit că fata avea o tumoră ce putea fi descoperită la un computer tomograf. Poliţia a deschis un dosar penal pentru omor din culpă, iar la spital se fac verificări.

 

Cazul morţii unei paciente de 18 ani la Spitalul de Urgenţă Bârlad a ajuns subiect de anchetă pentru conducerea unităţii medicale şi a Poliţiei, după ce părinţii tinerei au acuzat cadrele medicale că fiica lor ar fi fost tratată cu superficialitate în spital.

 

Mihai Chirica a afirmat, în conferinţa de presă susținută astăzi, că nu a fost chemat la DNA pentru a fi audiat în dosarul Skoda. El spune totuși că a dat mai multe declarații scrise la sediul DNA legate de această afacere.

 

Polițiștii din Miroslava au fost sesizați, luni, despre faptul că un tânăr de 14 ani, a fost victima unei tâlhării.
Polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răducăneni au fost sesizați, luni, despre faptul că un drum sătesc, din comuna Ciortești, este blocat.

 

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Iaşi au depistat în trafic sâmbătă seara, în jurul orei 23.00, un bărbat, de 29 ani, din oraşul Podu Iloaiei, în timp ce circula cu un autoturism, pe DE 583, în localitatea Budăi, cu viteza de 125 km/h, pe un sector de drum unde limita de viteză este de 60 km/h.

 

Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări în legătură cu accidentul din judeţul Argeş soldat cu decesul a trei militari, după ce un camion s-a răsturnat într-o prăpastie, anunţă Agerpres.

 

Un camion cu 13 militari de la Batalionul 30 Vânători de Munte a fost implicat într-un accident, joi, în jurul orei 21,00, în judeţul Argeş.

 

Fostul ministru al Finanţelor Darius Bogdan Vâlcov a fost pus sub control judiciar începând de marţi de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru o perioadă de 60 zile, pentru instigare la dare şi luare de mită, cu interdicţia de a părăsi ţara, transmite News.ro. Măsura este luată în dosarul privindu-l pe un funcţionar public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, acuzat că a luat mită timp de trei ani de la o firmă controlată de către Vâlcov. În acelaşi dosar, mai este cercetat şi fostul consilier democrat-liberal Mircea Dogaru.

 

Darius Bogdan Vâlcov a fost pus sub acuzare, în cursul zilei de marţi, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, anchetatorii susţinând că acesta a constituit trei societăţi comerciale, SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL, SC CONTIS COMPANY SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii, ce acţionau ca un tot unitar.

 

Grav accident de circulaţie, astăzi dimineaţă, pe DN 2, în afara localităţii Gheorghe Doja, din comuna Răcăciuni, judeţul Bacău.

 

Polițiștii ieșeni au depistat în flagrant, luni, în parcarea unui complex comercial, un bărbat de 63 ani, din Republica Moldova, care deţinea țigarete și alcool, susceptibile a proveni din contrabandă.

 

Un copil în vârstă de 7 ani dintr-o localitate din judeţul Constanţa a ajuns la spital, luni, după ce a fost muşcat de un câine care a rupt lanţul şi a sărit gardul unei gospodării, victima suferind mai multe plăgi la nivelul capului. Incidentul s-a petrecut în timp ce copilul se întorcea de la şcoală, scrie News.ro.

 

Pagina 8 din 16

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Go to top