Judecătorii militari au decis arestarea militarului care a atacat în toiul nopții o familie din localitatea vasluiană Trestiana, înarmat cu un ciocan. El va sta 30 de zile după gratii, pentru tentativă de omor și violare de domiciliu.

Alimentaţia unui copil este una dintre deciziile cele mai importanta luate de părinţi, iar recent, a devenit o chestiune de controversă publică în Belgia. Dezbaterea tensionată a început atunci când Bernard De Vos, responsabil pentru drepturile copilului în regiunea de limbă franceză Valonia, a consultat avizul juridic al Academiei Regale de Medicină din Belgia privind riscurile potenţiale atunci când părinţii aleg o dietă complet vegană pentru copiii lor.

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din satul Aldeni, comuna buzoiană Cernăteşti, student la Arhitectură, şi-a pus capăt zilelor, spânzurându-se în magazia locuinţei.

O adolescentă 15 ani, din Smârdioasa, județul Teleorman, a născut singură acasă un copil pe care apoi l-a bagat în sobă, pentru a-și ascunde nașterea de părinți.

Clasele din învățământul preuniversitar ieșean sunt suprapopulate, marea majoritate având peste 30 de elevi. Legea Educației prevede un maximum de 25 de elevi, dar aproape nicăieri acest număr nu este respectat. Astfel, la Liceul „Miron Costin“, în clasa pregătitoare (foto sus) sunt 40 de elevi. Conducerea școlii acuză permisivitatea legii, dar și pe portițele legale ce le permit părinților să-și dea copiii la o anumită școală. Și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că părinții fac presiuni și se ajunge astfel la clase supraaglomerate.

Școala Generală numărul 22 „Bogdan Petriceicu Hașdeu“ din municipiul Iași stă pe un butoi de pulbere după ce directorul instituției de învățământ, Elena Vlasie, a decis să sisteze programul after-school „Școala partener educațional“. Părinții copiilor din învățământul primar sunt disperați pentru că nu au unde să-și lase copiii după terminarea orelor. Inspectoratul Școlar nu se poate implica, iar primarul Mihai Chirica susține că programul ar trebui să continue. Profesorii din învățământul primar de la această școală susțin că directorul este în conflict deschis cu ei și totul ar fi o răzbunare pe aceștia. În aceste condiții, părinții amenință cu proteste și cu lăsarea copiilor în fața biroului directorului.

Sărbătorile de Crăciun înseamnă pentru părinți momente de nostalgie firească, de amintire a copilăriei, a tradițiilor, a rădăcinilor fiecăruia dintre noi. Ele pot însemna, însă, și un moment de restabilire a legăturilor cu copiii, pierdute în timpul anului din cauza obligațiilor și presiunilor generate de grabă și de lipsa timpului.

Cel puțin la clasele mici, multe școli aleg în continuare păstrarea tradiției uniformelor. Începutul anului școlar aduce o cheltuială însemnată pentru mulți părinți: cea pentru achiziția uniformei școlare. Școlile au lăsat sarcina pe seama asociațiilor de părinți. Reprezentanta firmei numărul 1 din Iași pe această piață afirmă că nu face mare profit din acest tip de afacere. 

Uniformele școlare împart părinții, copiii și cadrele didactice în două mari tabere. Astfel, sunt cei care sprijină această idee și spun că uniformele școlare îi fac pe copii mai disciplinați, egali și uniți, în timp ce ceilalți consideră că îi împiedică pe copii să aibă personalitate și, în plus, fac o „gaură” în bugetul familiei.

Pagina 1 din 8

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
Go to top