Marti, 23 10 2018
Poliția din Las Vegas a dat publicității mai multe înregistrări din timpul atacului din Las Vegas, realizate cu camerele de corp ale polițiștilor.

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului fotbalist Tibor Selymes, care a fost implicat în accidentul soldat cu patru militari răniţi. Alături de Selymes au fost trimişi în judecată şase poliţişti, dar şi Daniela Selymes.

 

Tibor Selymes si Daniela Selymes sunt acuzaţi de vătămare corporală din culpă (2 fapte), complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 fapte), şi favorizarea făptuitorului.

 

Sunt 20 de morți și peste 100 de răniți în urma atacului cu armă automată de la concertul de muzică country din Las Vegas. Atacatorul a tras de la etajul 32 al cazinoului Mandalay Bay. El a fost găsit și anihilat de trupele de intervenție.

 

Poliţiştii din Miroslava, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi furt de arbori, din pădurea Vadu Vejei. 4 persoane au fost reţinute.

 

Doi poliţişti din Arad au fost reţinuţi, duminică, pentru că ar avea o plantaţie de canabis, situată în zona unei păduri. Unul dintre oamenii legii a fost prins la faţa locului, alături de un prieten, când se pregătea să recolteze din plante, relatează News.ro.

 

Polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Iași au prins, ieri, în flagrant o femeie și un bărbat care aveau asupra lor, în vederea comercializării, țigarete provenite din contrabandă.

 

Polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie au prins în flagrant, marți, pe strada Cetăţuia, din municipiul Iași, un bărbat de 63 de ani, din Republica Moldova, care avea asupra sa, în vederea comercializării, țigarete și alcool susceptibile a proveni din contrabandă.

 

Trei israelieni au murit, marți dimineața, în Cisiordania, după ce au fost împușcați de un palestinian, potrivit poliției citate de BBC News.

 

Poliţiştii din Popricani au depistat un tânăr, urmărit naţional, pe numele său fiind emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

 

Poliţiştii rutieri  au organizat şi desfăşurat în perioada 22-23septembrie a.c., o serie de acţiuni pe raza municipiului Iaşi, pentru combaterea nerespectării regulilor de circulaţie. S-a acţionat cu prioritate pentru prevenirea excesului de viteză pe drumurile publice.

 

Poliţiştii au aplicat 216 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 80.325 lei, dintre care 45 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 31pentru nefolosirea centurii de siguranţă, 16 pentru telefonie, iar restul pentru alte abateri.

 

Pagina 3 din 31

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Go to top