fbpx
 
Un bărbat a sechestrat, luni, 2 muncitori, într-un apartament din Onești, i-a legat, înjunghiat, iar aceștia au murit ulterior.

Mai multe arme și uniforme au fost furate dintr-un sediu al Gărzii Civile din Toledo, dar hoții, care luaseră și alte obiecte din postul Villafranca de los Caballeros, au fost deja arestați, scrie La Razon, cotidian național iberic, citat de Libertatea.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – la structurile de poliţie rutieră, ordine publică şi transporturi din mediul urban şi rural au fost distribuite dispozitive tip body-cam, pe care poliţiştii le vor folosi în permanenţă pe timpul desfăşurării serviciului.

Două lebede care s-au adăpostit de frig în extravilanul localităţii Dancu au fost salvate după ce prezenţa acestora a fost sesizată şefului Postului de Poliţie Holboca, Ionel Boboc.

La adăpostul întunericului, s-au încins spiritele pe o stradă din Iași, unde a fost nevoie de intervenția polițiștilor.

Un bărbat de 39 de ani din județul Vaslui a fost condamnat vineri, 19 februarie, de Judecătoria Huși pentru ultragierea polițiștilor care i-au solicitat declarația pe proprie răspundere. Incidentul s-a petrecut la scurt timp după ce în România a fost declarată starea de urgență.

O căprioară care a rămas blocată pe între liniile tramvaiului Sibiu – Rășinari a fost salvată de doi polițiști din Sibiu, care treceau întâmplător prin zonă și au sesizat prezența animalului rănit. 

Incidentul a avut loc, marți seara, în Suceava, unde  un echipaj de Poliţie a decis să spele autospeciala după miezul nopţii, la o spălătorie în regim self-wash. Rămasă în interiorul maşinii, poliţista i-a dat indicaţii prin staţie colegului aflat în exterior, iar zgomotul i-a trezit pe locatari, potrivit Știri de Suceava.

Momente de groază în Cluj-Napoca, chiar în centrul orașului! Mai mulți trecători au sunat la 112 și au anunțat, panicați, că un individ înarmat cu un cuțit se plimbă haotic prin mulțime.

O vânzătoare de ghiocei a fost încătușată în stradă, femeia a refuzat să se legitimeze și a încercat să fugă. Totul s-a întâmplat în Sectorul 1 al Capitalei.

Pagina 25 din 85