fbpx
 
Un tânăr actor din Republica Moldova a murit în condiții misterioase. Ștefan Bouroșu, în vârstă de 32 de ani, a fost găsit fără suflare, cu mâinile legate la spate, într-un apartament din Chișinău, în care acesta stătea cu chirie.

48,9% dintre tineri susţin că au avut cel puţin o dată gânduri de suicid - rezultă dintr-un studiu care face parte din teza de doctorat a psihologului Mihai Copăceanu - „Starea de sănătate şi consumul de substanţe psihoactive în rândul tinerilor din România".

Statul român plăteşte daune din ce în ce mai mari pentru traumele suferite după gratii de arestaţi. Un deţinut cere în instanţă 30.000 de lei daune morale de la Statul român pentru condiţiile inumane din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Marcel Crişan susţine că prin celulă mişunau şobolanii şi a fost marcat de faptul că un tânăr s-a spânzurat chiar sub ochii săi.

Bărbatul, originar din Popeşti, aflat în prezent în Penitenciarul Iaşi, s-a plâns magistraţilor Judecătoriei Iaşi că în cele 27 de zile în care a fost încarcerat în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi a stat în condiţii greu de imaginat.

În perioada 19 august – 09 septembrie 2016, cu ocazia „Zilei Mondiale de Prevenire a Suicidului”, la sediul Penitenciarului Iaşi, s-a desfășurat proiectul de activitate „Eşti de neînlocuit!”, pentru marcarea zilei de 10 septembrie - Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului.

În cadrul proiectului au fost prezentate şi dezbătute materiale informative destinate atât, persoanelor internate cât și personalului, cu date de interes privind fenomenul suicidar şi cazuri ce pot constitui subiecte de reflecţie şi de influenţare pozitivă a comportamentelor acestora.

În cadrul activității psihologii, educatorii, preotul capelan din cadrul Penitenciarului Iaşi, precum şi colaboratorii din cadrul Serviciului Umanitar pentru Penitenciare, Pastorul Ovidiu Burbulea din cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, precum şi Preotul romano – catolic Alois Fartadi, au dezbătut problematica prevenirii suicidului, cât şi găsirea de metode concrete de intervenţie pentru reducerea riscului suicidar. A fost prezentat și un material documentar în care problema suicidului este abordată din perspectiva sociologică, medicală și religioasă.

Programul, implementat la iniţiativa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, se desfăşoară la nivel naţional, în toate unităţile sistemului penitenciar şi a urmărit creşterea gradului de conştientizare de către personal şi deţinuţi a faptului că unii dintre semenii noştri aleg să recurgă la gesturi dramatice atunci când se confruntă cu situaţii de viaţă problematice şi că, deseori, solidaritatea şi sprijinul oferit de cei din jur, contribuie la depăşirea acestora.

Importanţa marcării acestei zilei este dată şi de lansarea, în anul 2014, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a Raportului mondial privind actul de suicid, realizat ca urmare a adoptării Planului global de acţiune privind sănătatea mentală 2013-2020, care obligă toate cele 194 de state membre, să reducă ratele de suicid cu 10% până în 2020.