Vineri, 16 11 2018
Deputatul PNL Dumitru Oprea condamnă, într-o declarație politică, lipsa de reacție a Guvernului României și a liderilor coaliției PSD-ALDE privind semenele unei potenţiale noi crize economice. În contextul în care pieţele financiare internaţionale continuă să înregistreze căderi şi să producă efecte în economia mondială, actuala putere a sacrificat, de dragul populismului, momentele favorabile de creştere economică, create de guvernările anterioare. 

Redăm integral declaraţia deputatului PNL Dumitru Oprea:

„Coaliția PSD-ALDE nu a valorificat momentele favorabile de creștere economică create de guvernările anterioare. Le-au sacrificat de dragul populismului şi a măsurilor fiscale aberante, menite să acopere dezechilibrele create de interesele personale sau de grup ale artizanilor celebrului program de guvernare PSD-ALDE

Pieţele financiare internaţionale continuă să producă efecte în economia mondială, prin căderi care nu și-au găsit încă explicația. Nici o criză mondială nu seamănă cu alta. În astfel de condiții, în afară de mediul privat, specialiştii BNR, consultanţii fiscali şi analiştii economici, nimeni din executiv sau de la Putere nu este îngrijorat de consecinţele unui nou val de recesiune economică. Când spunem nimeni, ne referim, mai precis, la Ministrul de Finanţe, Eugen-Orlando Teodorovici, intrat într-o spirală a derutei fiscale. Cândva un mare critic al trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat, noul Teodorovici, din era Dragnea, a reuşit să-şi dea jos masca de profesionist şi să pună umărul la izbirea economică a României de zidul numit criză.

Semne că ministrul Teodorovici a trecut în tabăra majoritară a servilismului oferit lui Dragnea s-au simțit încă de la discutarea bugetului de stat în Parlament. Atunci s-a comportat ca un veritabil Florin Iordache al Comisiei de Buget-Finanţe. În toiul nopţii, bugetele ministerelor au fost avizate pozitiv, miniștrii neavând timp nici măcar să se așeze pe scaun pentru a-şi susţine «cauza».

Asemenea celuilalt lider «vizionar» al guvernării PSD-ALDE, care, în plină criză, ne convingea că, în România, economia duduie, actualul ministru de finanțe declara că scăderea burselor internaționale nu ne afectează. Iată de ce, în mod cu totul legitim, ne întrebăm care sunt măsurile «de vreme rea» pe care le planifică ministrul Eugen-Orlando Teodorovici în cazul unei noi crize de proporţii pe pieţele financiare? Când vor înceta contractarea împrumuturilor de miliarde de euro doar pentru acoperirea cheltuielilor curente ale Guvernului? Ce așteptări putem avea de la cea mai iresponsabilă guvernare a României, din ultimii 28 de ani, că ne va asigura trecerea fără pierderi prea mari printr-o eventuală nouă criză economică mondială?"

Muzeul Literaturii a dat în judecată şase persoane şi firme pentru care Curtea de Conturi a stabilit că au încasat ilegal bani la prima ediţie a FILIT. Printre datornici se află însuşi actualul director al instituţiei, Lucian Dan Teodorovici. Jurnalistul George Onofrei, căruia i se cer 38.580 de lei, spune că fapta e prescrisă.

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi (MNLR) încearcă să recupereze în instanţă prejudiciul descoperit de Curtea de Conturi la prima ediţie, din 2013, a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT). Printre cei vizaţi de procesele deschise la Judecătoria Iaşi se numără însuşi Lucian Dan Teodorovici, actualul director al Muzeului. Unii dintre pârâţi susţin însă că a expirat termenul în care banii puteau fi ceruţi înapoi.

Nu au vrut să plătească de bunăvoie

Scandalul legat de FILIT 2013 pare a fi fără sfârşit. După ce Camera de Conturi a stabilit un prejudiciu de sute de mii de lei la acestă primă ediţie a festivalului, iar procesele în care rezultatele controlului erau contestate au fost pierdute definitiv de MNLR, Muzeul încearcă acum recuperarea banilor pe cale judecătorească.

Astfel, deoarece concilierile amiabile nu au avut niciun rezultat, şase procese au fost deschise la Judecătoria Iaşi. Vizaţi sunt în special mai mulţi colaboratori ai acelei ediţii care au încheiat contracte de prestări servicii şi au primit bani, deşi semnaseră anterior contracte de voluntariat. Inspectorii Curţii de Conturi şi magistraţii au stabilit că acest lucru a fost ilegal. De aceste procese mai sunt vizate şi două firme care au încheiat contracte în vederea derulării FILIT 2013.

Printre cei daţi în judecată de MNLR se numără şi Persoana Fizică Autorizată (PFA) Teodorovici Lucian Dan, aparţinând directorului actual al instituţiei. Pentru a evita discuţiile, acţiunile de la instanţă sunt semnate de directorul adjunct al MNLR, Adriana Bondor.

38.600 de lei de la actualul director

De la PFA-ul lui Teodorovici, Muzeul solicită 38.600 de lei. Prejudiciul este aferent unui contract de prestări servicii încheiat în iulie 2013 pentru servicii de gestionare relaţii/drepturi autor la FILIT 2013. Anterior, în aprilie 2013, instituţia încheiase cu persoana fizică Lucian Dan Teodorovici un contract de voluntariat.

Deşi aceste contracte nu au obiecte identic formulate, auditorii Camerei de Conturi Iaşi au considerat că contractul de voluntariat a fost acoperit de obiectul contractului de prestări servicii, motiv pentru care valoarea obiectului de prestări servicii, respectiv 38.600 de lei, a fost stabilită ca prejudiciu de recuperat”, se arată în acţiunea depusă de MNLR la Judecătoria Iaşi.

Având în vedere calitatea mea de manager al MNLR mă abţin de la orice comentariu”, a precizat Teodorovici la conciliere. Pentru că banii nu au fost restituiţi, Muzeul şi-a chemat directorul la bară.

Aproape 40.000 de lei pentru servicii de expediere

Suma de 38.580 de lei a cerut-o instituţia de la George Onofrei, purtătorul de cuvânt al Festivalului, care a luat bani tot printr-un PFA pentru „Servicii de Elaborare Liste de Adrese şi Servicii Expediere”. La conciliere, acesta a refuzat să achite suma susţinând că nu consideră că o datorează acea sumă având în vedere că „sarcinile şi obligaţiile asumate în calitate de persoană juridică au fost îndeplinite în totalitate, fapt confirmat prin rapoartele de activitate”, iar facturile emise au fost acceptate fără obiecţiuni de către beneficiar.

De la PFA Dan Daia, care a prestat „Servicii pentru Evenimente – monitorizare”, Muzeul a solicitat 38.600 de lei, iar de la Ademis Impex SRL, suma de 37.200 de lei, contravaloarea contractului de consultanţă „Achiziţii Publice Implementare FILIT”.

De la SC Ro Web Travel SRL instituţia a cerut 40.489 de lei, contravaloarea contractului „Servicii Identitate Vizuală”, iar PFA Corina Bernic a fost dată în judecată pentru recuperarea sumei de 26.000 de lei achitaţi pentru „Servicii Strategie Artistică Entertainment”.

Susţin că acţiunea e prescrisă

Atât George Onofrei, cât şi SC Ademis Impex SRL au cerut judecătorilor, în întâmpinările depuse, respingerea cererilor de chemare în judecată ca fiind prescrise, subliniind că Muzeul putea solicita recuperarea banilor până în noiembrie 2016. Mai mult, aceştia menţionează că şi-au îndeplinit corespunzător sarcinile asumate prin contracte şi nu din vina lor s-a ajuns în aceestă situaţie.

Deşi există un raport al Curţii de Conturi care arată că reclamanta nu ar fi trebuit să contracteze aceste servicii întrucât deţinea resurse umane pentru a derula activitatea ce a făcut obiectul contractului de prestări servicii în interiorul instituţiei, subscrisa nu se află în vreo culpă cu privire la semnarea şi derularea acestor contracte”, a arătat Onofrei în întâmpinare.

Trei dintre dosare se vor judeca la începutul anului viitor, pentru două nefiind stabilite încă termene de judecată. În procesul dintre PFA Bernic Corina şi MNLR, magistraţii au stabilit pronunţarea pentru 21 decembrie. Un alt PFA care a încheiat în 2013 contracte cu Muzeul pentru Festival a restituit o parte din sumă, potrivit directorului instituţiei.

Muzeul Literaturii, verificat de Curtea de Conturi

Inspectorii Curţii de Conturi au descoperit, în 2014, mai multe nereguli în procedurile de atribuire a unor contracte de la prima ediţie a FILIT, din 2013. Printre acestea se numără şi:

neelaborarea programului anual de achiziţii publice;

nesupunerea propunerilor cu privire la organizarea FILIT 2013, pentru aprobare, de Consiliul de Administraţie;

încheierea unui contract cu o firmă de consultanţă în vederea achiziţiilor pentru FILIT, în timp ce Muzeul avea doi salariaţi la care figura, în fişele de post, domeniul achiziţiilor publice;

atribuirea unor contracte pentru persoane care, anterior, semnaseră acte conform cărora se angajaseră să facă acele activităţi în regim de voluntariat;

atribuirea unui contract pentru logo-ul FILIT la trei săptămâni după ce acesta figura pe documentele pregătitoare ale Festivalului.

Muzeul a contestat raportul în instanţă, dar a pierdut definitiv procesul.

Declaraţie

Prefer să nu vorbesc despre acest subiect, tocmai pentru că în cadrul instituţiei am delegat ca alte persoane să se ocupe de aceaste probleme.”

Lucian Dan Teodorovici, director MNLR Iaşi

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Clipul zilei

Go to top