Investiție de aproape 800.000 de lei pentru modernizarea scenei de la Ateneul Tătărași

Investiție de aproape 800.000 de lei pentru modernizarea scenei de la Ateneul Tătărași

Ateneul din Iaşi se modernizează constant. Alături de îmbunătăţirea şi îmbogăţirea programului artistic, conducerea instituţiei de cultură din Tătăraşi vrea să modernizeze şi sala de spectacole. Astfel, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în şedinţa Consiliului Local de luni, 31 octombrie, Ateneul ar putea beneficia în curând de o mecanică de scenă pentru sala mare de spectacole.

 

„La exact 13 ani de la înfiinţare, în data de 8 octombrie 2016, instituţia publică de spectacole şi concerte «Ateneul Tătăraşi» îşi deschidea stagiunea teatrală 2016 - 2017 într-o sală nouă de spectacole, reabilitată, căreia i s-a atribuit numele «Radu Beligan» în memoria inegalabilului maestru al teatrului românesc. Acesta debuta ca actor, în anul 1930, la vârsta de doar 12 ani, chiar pe scena Ateneului interbelic în rolul lui Spiridon din «O scrisoare pierdută». Dacă la momentul actual spectatorii prezenţi în sala de spectacole «Radu Beligan» se pot bucura de un confort sporit în ceea ce priveşte condiţiile de vizionare a unui spectacol de teatru, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre condiţiile tehnice de la scenă unde pe parcursul celor 13 ani care au trecut de la reînfiinţarea Ateneului modern nu s-a reuşit achiziţionarea unei mecanici de scenă care să asigure acţionarea în condiţii de siguranţă a ştăngilor pentru lumini, decoruri şi cortine”, se arată în proiectul de hotărâre.

 

Concret, sala va fi dotată 14 ştăngi, din care 13 ştăngi la scenă, două pentru lumini şi 11 pentru decoruri şi cortine, şi o ştangă în sală, pentru proiectoare de lumini. Acţionarea acestora va fi electrică. Durata investiţiei este estimată la 12 luni, valoarea estimată fiind de 778.125 lei, inclusiv TVA.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top