Luni, 19 02 2018
Boboteaza – sărbătorită de clerici şi credincioşi, prin slujbe şi obiceiuri tradiţionale

Boboteaza – sărbătorită de clerici şi credincioşi, prin slujbe şi obiceiuri tradiţionale

Botezul Domnului va fi celebrat sâmbătă în ţară prin manifestări religioase şi laice, cea mai importantă fiind tradiţia aruncării Crucii Sfinţite în apă şi recuperarea ei de către tineri.

* Manifestările dedicate Sărbătorii de Bobotează vor începe sâmbătă în municipiul Giurgiu cu oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala Adormirea Maicii Domnului, după care soborul de preoţi şi enoriaşii se vor deplasa pe jos, prin centrul oraşului, însoţiţi de fanfara Centrului Cultural Local ‘Ion Vinea’, până la canalul Cama, unde va avea loc sfinţirea apei şi aruncarea Crucii Sfinţite în apă.

Crucea va fi recuperată de tinerii care vor sări în apele Dunării iar câştigătorul, care o va returna episcopului de Giurgiu, Ambrozie, va fi premiat de edilul-şef al municipiului, Nicolae Barbu.

Peste 30 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică în timpul manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului. Jandarmii vor fi sprijiniţi de efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, Direcţiei Poliţiei Locale şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Vlaşca’.

Având în vedere faptul că în fiecare an la slujbele religioase oficiate de Bobotează participă numeroşi credincioşi, la catedrală va fi instalat un dispozitiv din garduri de protecţie, astfel încât să se evite îmbulzeala şi tulburarea liniştii publice.

* Episcopia Tulcei a pregătit peste 3.500 de sticle cu apă sfinţită pentru credincioşii care vor participa, pe faleza Dunării, la evenimentele organizate cu prilejul Bobotezei.

Episcopul Visarion al Tulcei va oficia sâmbătă dimineaţa Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala episcopală ‘Sfântul Nicolae’ iar la orele amiezii va conduce procesiunea clerului şi credincioşilor spre faleza Dunării, unde va avea loc slujba Aghesmei celei Mari.

‘Episcopia Tulcei are pregătite 3.500 de sticle cu apă sfinţită pentru credincioşi. Unele dintre ele vor fi împărţite la Biserica Sfânta Treime, dar cele mai multe vor ajunge la credincioşii care vor aştepta sfârşitul slujbei pe faleză’, a declarat pentru AGERPRES consilierul cultural al Episcopiei Tulcei, preotul Neculai Felix Lucian.

Înainte de împărţirea sticlelor cu apă sfinţită, după serviciul religios, episcopul Visarion va arunca în Dunăre o cruce din busuioc sfinţită şi mai mulţi bărbaţi vor sări în apă pentru a o prinde şi a o aduce la mal. Gestul episcopului semnifică binecuvântarea creaţiei lui Dumnezeu iar tradiţia populară spune că acela care va ajunge primul la crucea sfinţită va avea noroc tot anul.

Toţi cei care vor sări sâmbătă în Dunăre pentru a prinde crucea sfinţită vor primi cadouri de la Episcopia Tulcei.

În unele localităţi din judeţul Tulcea, Boboteaza înseamnă şi întreceri ale cailor, animalele fiind sfinţite de preoţi. Unele concursuri hipice, ca de exemplu cea din comuna Luncaviţa, se încheie de obicei cu o masă la care se serveşte ciorbă de fasole cu afumătură.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, peste 50 de lucrători ai instituţiei vor asigura măsurile de ordine publică în timpul manifestărilor prilejuite de Bobotează pe faleza municipiului şi în 10 lăcaşuri de cult din judeţ.

* Tradiţia de a avea la Bobotează faimoasele cruci din gheaţă va fi respectată şi în acest an la Galaţi prin grija angajaţilor de la depozitul frigorific al unei societăţi comerciale din apropierea oraşului.

Cele două cruci mari din gheaţă care vor fi folosite la ceremonialul religios de Bobotează au fost păstrate la -18 grade Celsius, în depozitul frigorific al unei societăţi comerciale, care le face de şase ani. Fiecare cruce din gheaţă are 1,20 metri înălţime, 80 de centimetri lăţime şi este formată din aproximativ 50 de litri de apă, puşi la congelat, într-o formă metalică.

Crucile vor fi aşezate sâmbătă în cadrul natural al Bisericii Precista. Una va fi în curtea bisericii şi după ce va fi sfinţită, va aştepta creştinii la închinare, ca să-i sfinţească iar cealaltă va fi aşezată la kilometrul zero, pe faleza Dunării, însoţind soborul de preoţi la slujba de sfinţire a apei Dunării.

* Preoţii parohiei ortodoxe Întorsura Buzăului, judeţul Covasna, vor sfinţi de Bobotează râul Buzău, în prezenţa câtorva sute de credincioşi. Conform tradiţiei, preoţii vor arunca o cruce în apa Buzăului şi vor înălţa un porumbel alb deasupra acesteia.

‘Vom săvârşi Utrenia şi Sfânta Liturghie la biserică iar în jurul orei 10,30-11,00, aşa cum e tradiţia, cu cai, cu prapuri şi cu oamenii de bună-credinţă din parohia noastră vom pleca în alai, aşa cum făceau moşii şi strămoşii noştri, spre Buzău, care este ca un Iordan pentru noi. Vom sfinţi apa râului şi apoi vom arunca Sfânta Cruce iar câţiva tineri vor sări după ea. În fiecare an sunt mulţi tineri care se întrec să o aducă la mal. Apoi vom înălţa un porumbel alb, ca să avem pace iar oamenii vor lua agheasmă’, a declarat pentru AGERPRES preotul Ciprian Popica.

Preoţii de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe vor sfinţi anul acesta aproape 2.000 de litri de apă, pe care îi vor împărţi credincioşilor la slujba de Bobotează.

Vineri, în ajunul Bobotezei, au fost sfinţiţi şi îmbuteliaţi 1.000 de litri de agheasmă, pentru a se evita aglomeraţia şi eventualele incidente neplăcute, iar aproape 1.000 de litri de apă vor fi sfinţiţi în butoaie la slujba de sâmbătă.

* Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au pregătit pentru sfinţirea de Bobotează 10 butoaie a câte 1.000 de litri, acestea fiind amplasate în curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi.

Potrivit marelui eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, Dosoftei Şcheul, un sobor de preoţi şi diaconi, condus de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, va oficia slujba de Bobotează din faţa Catedralei mitropolitane.

Vor fi sfinţite 10 butoaie a câte 1.000 de litri iar pentru credincioşii care vor veni la slujba de Bobotează şi vor dori să plece acasă cu Agheasmă Mare, au fost pregătite peste 700 de sticle din plastic de doi şi cinci litri şi 5.000 de sticle de o jumătate de litru. Pentru a evita îmbrâncelile, preoţii vor fi cei care vor umple recipientele cu apă sfinţită.

* De Bobotează în mai multe localităţi din Dolj tradiţiile creştine sunt îmbinate cu cele laice, astfel că la Calafat şi Cetate va avea loc sâmbătă tradiţionalul ceremonial al aruncării crucii în Dunăre, care trebuie recuperată de cel mai iute dintre bărbaţi şi adusă la mal, iar la Băileşti, potrivit unui obicei vechi, este organizată o paradă a cailor, care sunt botezaţi iar la final este ales cel mai frumos bidiviu.

În toate bisericile de mir şi mănăstirile din zonă se vor săvârşi slujbe de sfinţire a Aghesmei Mari. La Catedrala mitropolitană ‘Sfântul Mare Mucenic Dimitrie’ din Craiova, slujba de sfinţire a Aghesmei celei Mari va fi săvârşită de arhiepiscopul Craiovei şi mitropolitul Olteniei, Irineu, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, pe esplanada din faţa Catedralei, după săvârşirea Sfintei Liturghii.

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, în cooperare cu lucrători ai Poliţiei Locale Craiova, IPJ Dolj şi ISU Dolj, vor asigura măsurile de ordine publică pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţilor organizate la Biserica Madona Dudu din Craiova, precum şi la cele din Portul Calafat, Portul Cetate, Mânăstirea Maglavit, la sărbătoarea tradiţională cunoscută sub denumirea de ‘Botezul cailor’, din municipiul Băileşti, precum şi la Catedrala Mitropolitană ‘Sf. Dumitru’ din Craiova.

* Salvamontiştii din Straja, judeţul Hunedoara, vor aduce apă de la şapte izvoare pentru a fi sfinţită la slujba de Bobotează ce va fi oficiată sâmbătă la bisericuţa ridicată în această staţiune din masivul Vâlcan, continuându-se astfel tradiţia ultimilor 17 ani.

‘Salvamontiştii vor pleca sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7,30, spre şapte izvoare situate în partea nordică a masivului Vâlcan. Dacă totul va decurge aşa cum a fost programat, după patru ore apa va fi adusă la schitul din Straja, unde va fi sfinţită la slujba de Bobotează’, a declarat pentru AGERPRES şeful Salvamont Straja-Lupeni, George Resiga.

Sfinţirea apei adusă de salvamontişti se face, la prânz, la Crucea Eroilor, după care slujba de Bobotează continuă la bisericuţa de lemn din Straja.

Obiceiul ca apa de Bobotează să fie adusă de la izvoarele din masivul Vâlcan a fost iniţiat de salvamontiştii şi cabanierii din zonă în anul 2000.

Accesul în Straja se face cu telegondola sau cu maşina pe drumul judeţean care pleacă din oraşul Lupeni. Salvamontiştii le recomandă şoferilor să lase autoturismele în parcările amenajate la staţia de plecare a telegondolei sau la intrarea în staţiune.

***

Biserica Ortodoxă celebrează pe 6 ianuarie Botezul lui Iisus Hristos sau Boboteaza. Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul.

În ajunul şi în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe, la rugăciunile arhiereilor şi preoţilor se sfinţeşte Agheasma Mare. Creştinii ortodocşi pot lua pe nemâncate din Agheasma Mare în perioada 5 ianuarie – 14 ianuarie şi la recomandarea duhovnicului.

(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)

Citeste si...
Nota
(3 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28        

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top