Duminica, 27 05 2018
Locuitorii din Oancea au învins: Primăria nu mai avizează construirea de noi blocuri în zonă!

Locuitorii din Oancea au învins: Primăria nu mai avizează construirea de noi blocuri în zonă!

Protestul locuitorilor din zona Oancea a convins conducerea Primăriei să nu mai dea avize pentru construirea de noi blocuri pe esplanadă. Într-un comunicat dat publicității sâmbătă, Mihai Chirica spune că „va veghea personal” ca drepturile cetățenilor să fie respectate.

 

„Conducerea Primăriei Municipiului Iași privește cu atenție și responsabilitate maxime luările publice de poziție ale locatarilor de bună credință din zona Esplanadei Oancea din Tătărași, locatari care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la proiectele de construire a unor blocuri pe o suprafaţă de circa 5.000 de metri pătrați formată din parcele - proprietăți private.

Precizăm faptul că avizele obținute până în prezent de cei doi investitori în cauză țin de competențele Comisiei de Urbanism și ale plenului Consiliului Local, care sunt structuri politice alese prin vot. Până în prezent, tocmai pentru că respectă dorințele locatarilor de bună credință din zonă, Primăria Municipiului Iași nu a eliberat autorizații de construire pentru blocurile propuse pentru zona Esplanadei Oancea și nici nu intenționează să facă acest lucru până când autoritățile locale, investitorii și locatarii vor ajunge la un consens rațional cu privire la viitorul acestei zone.

Chiar dacă nu este membru al Comisiei de Urbanism și nu are drept de vot în Consiliul Local, primarul Mihai Chirica va veghea personal, cu toate atribuțiile legale de care dispune, astfel încât zona Esplanadei Oancea să se dezvolte durabil, în condițiile unui echilibru între drepturile proprietarilor, dorințele actualilor locatari și exploatarea armonioasă a zonei”, se arată în comunicatul Primăriei.

Sute de ieșeni au ieșit pe esplanada Oancea pentru a protesta împotriva construirii a trei noi blocuri în partea de sud a zonei. Locuitorii au o listă întreagă de motive pentru ca aceste imobile să nu mai fie ridicate. Aglomerația, poluarea, distrugerea spațiilor verzi sunt doar câteva dintre ele.

Pentru sudul esplanadei Oancea există mai multe Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) aprobate în Consiliul Local. Astfel, controversatul dezvoltator Vasile Filip intenționează să ridice pe 2.463 mp un bloc 2S+P+M+10E+Eth. În imediata apropiere, în toamna trecută, a obținut un PUZ pentru două blocuri P+8 și Daniel Niculiță.

De ce nu sunt de acord locatarii cu construcția noilor blocuri:

Zona nepotrivită.

Aglomerație excesivă (minim 100 apartamente și mașini în plus), acces auto impropriu (pe străzi înguste și multe intersecții ce complică zona și pun în pericol pietonii); locuri de joacă și recreere oricum insuficiente.

Blocuri turn înalte vor umbri construcțiile existente (nu s-a văzut niciun studiu de însorire în documentație).

Teren încadrat ca platou deși el este în pantă, de unde încărcarea CUT de la 1 la 3.

Istoricul zonei, crăpăturile din blocuri și studii independente din anii ‘80 susțin ipoteza unui sol argilos cu risc (spre deosebire de avizele geotehnice din documentația proiectului).

Impactul asupra mediului.

Calitatea aerului (deja rea) se va deteriora (de la noile mașini și centrale de apartament); a se vedea valorile indicate de stația de monitorizare a calității aerului IS3 (ce probabil oricum va dispare sau își va pierde utilitatea).

Vor dispare 30-40 de arbori si peste 2.500mp de iarbă!!!

Se va amplifica efectul de insulă de căldură urbană prin închiderea zonei în betoane și distrugerea arborilor

Iar în PUZ scrie că nu există impact asupra mediului, deci aviz favorabil.

Documentație cu semne de întrebare.

Consultarea publicului insuficientă și în perioade inoportune (între Crăciun și anul nou); evitarea informării vecinilor impactați direct.

Panoul de informare cerut de reglementări a fost pus pe un gard interior doar temporar pentru poze

Aparente greșeli corectate din condei, precum înălțime construcție dublată, spațiu ce în 2016 apărea în PUZ ca spațiu verde aparținând Consiliului Local, iar în 2018 apare în noul PUZ ca proprietate privată (între timp întreținut tot de primărie deși privat).

Avize contestate de realitatea din teren.

Dezvoltatori imobiliari de încredere îndoielnică.

Oameni de afaceri cu alte construcții cu probleme legale și tehnice în diverse zone ale Iașului.

Bloc construit de unul dintre ei pe Oancea 20, fără să respecte proiectul (pentru un venit estimat de presă la 300.000 Euro, a construit la demisol apartamente în loc de parcare, cum era proiectul aprobat, preferând amenda); iar acum dorește să construiască alături 2 noi blocuri turn, în loc să le asigure primilor locatari locuri de parcare.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top