Medici belgieni, împotriva părinţilor care impun copiilor veganismul

Medici belgieni, împotriva părinţilor care impun copiilor veganismul

Alimentaţia unui copil este una dintre deciziile cele mai importanta luate de părinţi, iar recent, a devenit o chestiune de controversă publică în Belgia. Dezbaterea tensionată a început atunci când Bernard De Vos, responsabil pentru drepturile copilului în regiunea de limbă franceză Valonia, a consultat avizul juridic al Academiei Regale de Medicină din Belgia privind riscurile potenţiale atunci când părinţii aleg o dietă complet vegană pentru copiii lor.

Concluzia celor şapte medici belgieni din comisia de experţi a fost fără echivoc: este „un regim restrictiv, care atrage după sine deficienţe inevitabile şi necesită o monitorizare constantă a copiilor, pentru a preveni întârzieri ireversibile în creştere“. Dar această opinie nu coincide cu cea a altor autorităţi medicale, care consideră dieta vegană adecvată pentru toate ciclurile de viaţă dacă este bine planificată.

Opinia Academiei Belgiene a fost însoţită de mai multe declaraţii ale specialiştilor săi, care avertizează cu privire la cazurile "foarte grave" ce culminează cu spitalizarea copilului. Medicii cred că, urmând o dietă vegană, copiii nu primesc vitamine esenţiale cum ar fi D şi B12, calciu, oligoelemente şi alţi nutrienţi esenţiali pentru o dezvoltare adecvată. "Vorbim despre întârzieri în creştere, psihomotorii, malnutriţie şi anemii importante", afirmă Isabelle Thiébaut, pediatru specialist în dietetică.

Concluzia este clară: veganismul trebuie să fie considerat în afara legii în cazul copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi sugarilor. Şi totuşi, tendinţa este contrară. Potrivit informaţiilor, 3% dintre copiii belgieni urmează astăzi această dietă. "Personalul din sănătate se confruntă cu o dilemă etică reală, lăsăm oarecare libertate, încercăm să explicăm părinţilor riscurile acestei diete, dar ce facem atunci când credem că aceştia au o atitudine periculoasă în ceea ce priveşte starea de sănătate a copilului?", se întreabă pediatrul Georges Casimir.

Decesul unui copil, în 2017, care a fost hrănit timp de câteva luni doar cu lapte vegetal de porumb, orez, ovăz şi quinoa şi care atunci când a murit avea o greutate sub cea recomandată, a generat deja o primă controversă în ţară în legătură cu modul în care părinţii aplică diete vegane copiilor lor.

Medicii avertizează că dacă se măreşte cantitata legumelor consumate, se acumulează prea mult potasiu şi fibre în corpul copiilor. "Când suntem copii, organismul produce celulele creierului, ceea ce implică un necesar mai mare de proteine ​​şi acizi graşi esenţiali. Organismul nu le produce, trebuie să se recurgă la proteine animale", insistă pediatrii. În cazul în care nu se face acest lucru, ei consideră că este esenţial să se recurgă la suplimente şi să se efectueze frecvent teste sanguine.

Prin publicarea concluziei într-un raport de nouă pagini, experţii afirmă că doresc să atragă atenţia asupra neconcordanţei în ceea ce priveşte dorinţa de a îngriji copiii născuţi cu o stare bună de sănătate şi ceea ce ei consideră obiceiuri proaste. Ei afirmă, de asemenea, că datorită intervenţiei rapide a pediatrilor, a fost posibil să se reducă în timp riscul la care erau supuşi unii minori.

În 2016, deputata italiană Elvira Savino a prezentat un proiect de lege care să pedepsească, chiar şi cu închisoarea, părinţii care impuneau această dietă copiilor lor, dar viziunea sa şi a Academiei Belgiene se contrazic cu alte opinii ale experţilor.

Cele mai mari organizaţii de nutriţionişti din lume, Asociaţia de Dietetică Britanică şi Academia de Nutriţie şi Dietetică Americană, susţin că o dietă fără produse de origine animală este potrivită pentru orice ciclu de viaţă, cu condiţia ca aceasta să se facă în mod planificat şi cu informaţii. O analiză a studiilor din 2017 privind dietele vegetariene la copii a fost neconcludentă în ceea ce priveşte beneficiile sau potenţialele pericole.

 

Sursa: Epoch Times


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top