Iașul, în topul județelor cu cele mai mari contribuții la PIB: este singurul din Regiunea de Nord-Est

Iașul, în topul județelor cu cele mai mari contribuții la PIB: este singurul din Regiunea de Nord-Est

Decalaje imense în ceea ce privește aportul regiunilor și județelor la Produsul Intern Brut (PIB), constatate într-o analiză dată publicității de cursdeguvernare.ro.

Sursa menționată arată că Regiunea Bucuresti-Ilfov a contribuit anul trecut cu 26,6% din PIB-ul la nivel naţional, potrivit datelor publicate de CNSP în Proiecţia principalilor indicatori în profil teritorial.

La mare distanţă în spate, au urmat regiunile Sud Muntenia (12,3%), Nord-Vest (11,8%) şi Centru (11,5%). Regiunile din partea de est a ţării şi-au îmbunătăţit performanţa relativă şi au reuşit să treacă pragul de zece procente (10,5% Sud-Est şi 10,2% pentru Nord-Est).

 

În schimb, se observă diferenţe foarte mari în interiorul regiunilor, unde apare, de regulă, un judeţ puternic dezvoltat şi unul sau mai multe judeţe foarte sărace. Astfel, Timişul concentrează peste 50% din rezultatul regiunii Vest, Constanţa şi Clujul trec de 40% în zona lor, Dolj, Prahova şi Iaşi trec pragul regional de 30%, doar Braşov fiind sub acest prag.

Iașul, printre județele cele mai dezvoltate din țară

Lăsând la o parte Capitala, care are un rezultat ( 226.238 milioane lei) cu mult peste cel al judeţelor, se poate observa o deplasare spre Vest a performanţelor în ultimii ani, valorile cele mai mari fiind consemnate de Timiş (45.670 milioane lei) şi Cluj (44.801 milioane lei), care a depăşit anul trecut Constanţa (42.188 milioane lei).

În schimb, în est, Iașul este singurul județ cu cele mai mari contribuții la PIB.

 

Sursa: cursdeguvernare.ro


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top