Trei primari PNL, excluși din partid pentru că au colaborat cu PSD

Trei primari PNL, excluși din partid pentru că au colaborat cu PSD

Trei primari PNL din judeţul Caraş-Severin au fost excluşi din partid pe motiv că ar fi colaborat cu PSD şi pentru că au obţinut rezultate slabe la alegerile europarlamentare, transmite Mediafax.

Senatorul Marcel Vela, preşedintele PNL Caraş-Severin, a declarat, vineri, că trei primari liberali din judeţ au fost excluşi din partid după ce au colaborat cu PSD şi ar fi obţinut rezultate slabe la alegerile europarlamentare.

Este vorba de primarul comunei Grădinari, Ovidiu Firca, primarul oraşului Moldova Nouă, Adrian Torma, care au fost excluşi în timpul şedinţei de miercuri a Colegiului Director Judeţean al PNL Caraş-Severin, precum şi de primarul comunei Forotic, Ionel Romînu, căruia i-a fost retras sprijinul politic în urmă cu aproximativ o lună.

De asemenea, în timpul şedinţei de miercuri urma să fie propus pentru a fi exclus din partid şi primarul comunei Ramna, însă decizia a fost amânată ca urmare a unui deces în familia edilului.

„Primarul din Grădinari s-a înţeles cu PSD-ul de un an şi ceva. Nu l-am exclus în acel moment tocmai să nu treacă la PSD. A continuat cu susţinerea PSD şi am considerat că este momentul să-l excludem. Primarul din Moldova Nouă, la fel, a făcut noncombat în campania electorală şi a avut un rezultat, faţă de media judeţului, foarte slab. Mai sunt încă doi primari care au fost în aceeaşi situaţie cu primul. A fost exclus şi primarul din Forotic de către biroul judeţean, în urmă cu aproximativ o lună. Mai este un primar, din Ramna, care urma să fie exclus, dar a avut o tragedie în familie şi decizia a fost amânată. Toţi au candidat acum trei ani pe lista PNL şi acum au fost cu PSD-ul", a afirmat Marcel Vela.

 

Sursa: Mediafax


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top