Obiectiv de interes național... pe hârtie! Ministrul Cuc bagă Autostrada Iași-Târgu Mureș în CSAT

Obiectiv de interes național... pe hârtie! Ministrul Cuc bagă Autostrada Iași-Târgu Mureș în CSAT

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat luni, la Bicaz, că va propune în prima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) ca autostrada Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni să devină obiectiv de interes strategic naţional.

Ministrul Transporturilor a adăugat că pentru tronsonul Târgu Mureş - Ditrău - Tîrgu Neamţ a fost semnat contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate, iar pentru tronsonul Tîrgu Neamţ - Iaşi sunt în evaluare cele patru oferte depuse.

Răzvan Cuc a mai spus că tronsonul Iaşi - Ungheni a fost scos la licitaţie pentru proiectare şi execuţie.

„Aşteptăm primul CSAT ca să declarăm şi Autostrada Marii Uniri obiectiv de interes strategic naţional'', a declarat ministrul Transporturilor.

El a mai spus că la începutul lunii octombrie ar putea fi semnat contractul pentru drumul expres Piatra Neamţ - Bacău.

''A fost terminată evaluarea tehnică şi financiară, în patru zile vom avea raportul. Aşteptăm 10 zile lucrătoare pentru a vedea dacă sunt contestaţii şi, dacă nu sunt, după 4 octombrie vom putea semna contractul. Pe primele date preliminare s-ar preta să facem autostradă, nu drum expres'', a declarat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor se află luni într-o vizită de lucru în judeţul Neamţ. Acesta a inspectat, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Arsene, lucrările de reabilitare a drumurilor naţionale de pe teritoriul judeţului Neamţ.

„În condiţiile actuale de investiţii ale Companiei Naţionale de Drumuri, până la sfârşitul anului reuşim să reabilităm 90% din drumurile naţionale din judeţul Neamţ'', a declarat preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene.

Ministrul Răzvan Cuc a inspectat drumul naţional Piatra Neamţ - Bicaz, apoi a mers pe drumul naţional Bicaz - Poiana Largului, aflat în reabilitare, după care va vedea drumul naţional dintre Castelul de Apă şi localitatea Moţca, de la graniţa cu judeţul Suceava, a cărui reabilitare a început luni.

 

Sursa: realitatea.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top