fbpx
 
Un nou focar de pestă porcină africană, la Iași: virusul, confirmat la un porc dintr-o gospodărie din Probota

Un nou focar de pestă porcină africană, la Iași: virusul, confirmat la un porc dintr-o gospodărie din Probota


Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) a analizat astăzi situația provocată de apariția unui nou focar de pestă porcină africană (PPA) și dispunerea măsurilor necesare în acest caz. Prezența virusului a fost confirmată în cazul unui porc domestic, în satul Perieni din comuna Probota.

Ca urmare, a fost dispusă sacrificarea porcului bolnav și a unui al doilea porc din aceeași gospodărie, exploatația fiind pusă sub supraveghere.

Măsuri suplimentare au fost dispuse în cadrul ședinței CLCB de astăzi, după cum urmează:

Pe o rază de 3 km în jurul focarului a fost instituită o zonă de protecție, în cadrul căreia intrarea/ieșirea suinelor în/din exploatații, deplasarea și transportarea suinelor pe drumuri sunt interzise fără avizul autorității veterinare locale, iar animalele existente sunt supuse supravegherii clinice de către echipe de inspecție. Zona cuprinde satele Perieni și Probota din comuna Probota și Stejarii, din comuna Țigănași.

Pe o rază de 10 km în jurul focarului a fost instituită o zonă de supraveghere ce cuprinde și zona de protecție și în care este restricționată circulația porcinelor. Zona cuprinde satele Hermeziu, Trifești și Zaboloteni (comuna Trifești), Rădeni și Roșcani (comuna Roșcani), Borșa și Vâlcelele (comuna Vlădeni), Iepureni, Larga Jijia și Movileni (comuna Movileni), Cârniceni, Mihail Kogălniceanu și Țigănași (Țigănași), Rediu Mitropoliei și Țipilești (comuna Popricani), respectiv satul Șendreni din comuna Victoria.

Măsuri luate de autoritățile locale

Planul de măsuri adoptat cuprinde acțiuni și obligații ce revin instituțiilor și autorităților publice, proprietarilor de exploatații comerciale de porcine și proprietarilor de exploatații nonprofesionale.

Medicii de circumscripție sanitar-veterinară vor efectua recensământul tuturor porcinelor din zona de protecție și supraveghere. Pe căile de acces din și înspre localitatea Perieni vor fi instalate filtre de control auto, fiind interzisă mișcarea oricăror specii de animale și a produselor de origine animală, a furajelor și ustensilelor. În zona de supraveghere vor fi instituite de către primării filtre pentru dezinfecție pietonală și auto. În cazul depistării de transporturi ilegale de animale, se va aplica măsura uciderii pe loc, fără despăgubire, a tuturor porcinelor neidentificate și fără documente legale și dirijarea lor la incinerare.

Pe raza celor șase fonduri cinegetice din zona de supraveghere se vor recolta porcii mistreți până la nivelul optim de sub 5 exemplare/kmp. Recoltarea se va face prin metodele care nu implică dislocarea efectivelor de mistreț, respectiv pândă și dibuit.

Unitatea Locală de Sprijin din comuna Probota a fost reactivată, primăria și Consiliul Județean vor asigura exploatațiilor nonprofesionale dezinfectantul pulbere necesar pentru efectuarea dezinfecției pietonale la intrarea/ieșirea din exploatații. Populația va fi informată cu privire la semnele clinice ale bolii, modul de transmitere și evoluția acesteia, ca și la măsurile întreprinse în cazul suspiciunii.

În exploatațiile comerciale pentru creșterea porcilor este obligatorie respectarea regimului de biosecuritate și a celui privind angajarea personalului muncitor și circulația persoanelor în fermă, controlul circulației vehiculelor, controlul introducerii de noi efective de animale, efectuarea periodică a lucrărilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, asigurarea inspecției zilnice a efectivelor de animale și menținerea unui registru de evidență a persoanelor care au vizitat exploatația.

În sectorul gospodăriei populației (exploatațiilor nonprofesionale):

– se va evita contactul porcilor cu animalele și păsările sălbatice care ar putea fi purtătoare de virus, cu porci mistreți sau cu alți proprietari de porci domestici

– nu se va intra în adăposturile în care sunt crescuți porcii cu încălțăminte și haine purtate pe stradă

– nu se vor hrăni animalele cu resturi alimentare provenite din carnea de porc mistreț. Sub nicio formă nu se va da porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne. Nu se va folosi pentru hrana animalelor iarba culeasă de pe câmp

– nu se scot din gospodărie scroafele sau vierii în scopul montei

– se interzice achiziționarea de purcei fără certificat sanitar-veterinar de sănătate și formular de mișcare.

Perioada de aplicare a restricțiilor este de 45 de zile, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.

Măsuri specifice au fost dispuse și în contextul desfășurării în aceste zile a Sărbătorilor Iașului. Afluxul de pelerini, inclusiv din județe în care pesta porcină africană se manifestă prin numeroase focare active impune reactivarea filtrelor dezinfectante auto de la intrările în județ.

La ședința de astăzi a CLCB a fost prezent și primarul comunei Probota, domnul Constantin Zamisnicu. Aplicarea strictă a măsurilor de siguranță impune cooperarea activă a autorităților locale. În cazul precedentului focar de pestă porcină africană, cel de la Butea, primăria comunei a acordat tot sprijinul necesar și ne așteptăm și acum la aceeași atitudine. Important de menționat este că în zona Butea nu au mai apărut alte cazuri de pestă porcină africană de la cel confirmat în data de 19 septembrie.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30