Print this page
Iașul, sub asediu! Poluarea a pus stăpânire pe Capitala Moldovei: „Dragi prieteni, ieri seara în Iași s-a înregistrat cea mai mare valoare a oxidului de azot din 2011 și până în prezent!”

Iașul, sub asediu! Poluarea a pus stăpânire pe Capitala Moldovei: „Dragi prieteni, ieri seara în Iași s-a înregistrat cea mai mare valoare a oxidului de azot din 2011 și până în prezent!”

Cercetătorul ieșean Silviu Gurlui susține că Iașul se confruntă cu o creştere semnificativă a poluării cu particule de praf. Măsurătorile de la staţiile din oraş au arătat cote extrem de ridicate ale concentraţiilor de particule, mult peste limitele admisibile.

„Factorii care au determinat poluarea se suprapun peste un fenomen de inversie termică şi toţi poluanţii sunt «păstraţi» la sol pe o perioadă mai mare de timp. Este o poluare foarte mare din cauza unor factori precum traficul, şantierele, vegetaţia este în «cădere» şi la care se adaugă acest fenomen meteo“, a declarat Silviu Gurlui.

Tot el trage și un semnal de alarmă pe pagina sa de Facebook:

„Din 2011 nu s-a mai inregistrat asa concentratie! Ieri (n.r.: vineri) la ora 17 ma indreptam spre casa. Era prima data cind ajungeam acasa asa devreme. Eram obosit si ingindurat. Am avut parca o presimtire. M-am intors din drum. Mi-am zis ca azi trebuie sa masor. A fost o noapte istorica. De ce? Azi abia mi-am dat seama. Ieri doar presimteam. Dragi prieteni, ieri seara (n.r.: vineri seara) in Iasi s-a inregistrat cea mai mare valoare a oxidului de azot din 2011 si pina in prezent!!!! De 8 ani nu a mai fost asa ceva! Eu am putut sa surprind acest eveniment prin maparea Iasului pe o distanta de 100 km, 6 ore, pentru PM2.5 si PM10”, scrie Silviu Gurlui pe pagina sa de Facebook.

Problema a fost recunoscută și de Primăria Iaşi, reprezentanții municipalității dând vina pe traficul intens de autovehicule din ultima săptămână în contextul Sărbătorilor Iaşului şi al pelerinajului la Sfânta Parascheva.

„În Municipiul Iaşi au crescut peste limitele admisibile concentraţiile de particule de praf PM10, fapt ce poate dăuna sănătăţii persoanelor cu afecţiuni pulmonare, persoanelor în vârstă şi mai ales copiilor. În aceste condiţii se recomandă evitarea staţionării persoanelor în zonele cu trafic intens, evitarea zonelor aglomerate cu vegetaţie redusă, purtarea măştilor medicale protectoare şi limitarea timpilor de aerisire a locuinţelor“, susțin reprezentanții Primăriei, conform realitateadeiasi.net.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Articole similare

Antibiotice