fbpx
 
Asociate în aceeași firmă, Primăria și Veolia se ceartă în instanță. Chirica are sentimentele rănite

Asociate în aceeași firmă, Primăria și Veolia se ceartă în instanță. Chirica are sentimentele rănite


Veolia are de recuperat creanțe de la Termoservice, dar a cerut executarea silită direct din contul în Trezorerie al Primăriei. Mihai Chirica a încuviințat formulări dure ale juriștilor împotriva Veoliei, în cadrul procesului. Veolia România e condusă de membri marcanți PNL, primarul fiind iritat de negocierile nefinalizate pentru accederea sa în acest partid.

Primăria Iași a deschis cinci procese la Judecătorie contra Veolia Energie Iași SA, societate în care însăși Primăria este acționară. Juriștii din Palatul Roznovanu acuză Veolia că a încercat să obțină peste 200.000 de lei de la bugetul local invocând restanțe ale Primăriei, deși acestea reveneau unor locatari din blocuri administrate de Termoservice.

Formulările juriștilor Primăriei sunt dure la adresa Veolia: „SC Veolia Energie Iași SA, cu rea-credință, urmărind în mod direct îndestularea sa, cu prețul încălcării flagrante a legii, a conceput înscrisuri prin care se atestă ca adevărată o situație necorespunzătoare realității”, se arată în toate cele cinci întâmpinări depuse de Primăria Iași la instanță.
În aceleași documente, Primăria îl atacă și pe executor, considerând comisionul cerut de acesta exorbitant.

Executări din vară

SC Veolia Energie Iași SA a solicitat, în acest an, prin executorul judecătoresc Dumitru Paul Toma, recuperarea unor facturi restante ale unor blocuri cu apartamente din fondul de stat, administrat de Primărie. Executorul a obținut de la instanță executarea Primăriei în cinci dosare, pentru o sumă totală de 205.632 de lei.
Cele cinci dosare vizau restanțe de la blocuri din Bularga (71.000 lei), Bd. Metalurgiei, (62.736 de lei), Toma Cozma (27.727 lei) și Bd. Dacia (46.202 lei).
Executorul judecătoresc a stabilit tarife de aproximativ 10% ca onorariu, suma totală ce-i revenea, urmând a fi achitată tot de către Primărie, fiind de 26.196 de lei.

Datoriile sunt în asociații administrate de Termoservice, companie a Primăriei Iași

Primăria contestă executarea

Recuperarea banilor a fost însă suspendată, Primăria solicitând anularea executării silite. Motivul este că Veolia trebuia să dea în judecată și să execute Termoservice, firma care administrează imobilele unde s-au înregistrat datoriile: „Municipiul Iași, în calitate de autoritate a administrației publice locale, nu a încheiat niciun contract de furnizare energie termică cu Veolia. Nu poate avea calitatea de debitor în raport cu Veolia Energie Iași SA. Facturile au fost comunicate, transmise și confirmate de către SC Termoservice SA"

Parteneri la cuțite

Formulările juriștilor din Primărie sunt dure. Aceștia susțin faptul că reprezentanții Veolia au mințit intenționat, cerând executarea Primăriei cu scopul clar de a obține bani nemeritați de la bugetul local.
„SC Veolia Energie Iași SA, cu rea credință, urmărind în mod direct îndestularea sa, cu prețul încălcării flagrante a legii, a conceput înscrisuri prin care se atestă ca adevărată o situație necorespunzătoare realității”, scriu juriștii Primăriei.
Aceștia au atașat dovezi conform cărora SC Veolia Energie SA a emis facturile ce fac obiectul somației de plată înscriind în fals datele de identificare ale Municipiului Iași ca autoritate contractantă. Juriștii societății știau că facturile vor fi comunicate Termoservice, societatea aflată în relații contractuale cu Veolia. „SC Veolia Energie Iași SA a urmărit direct inducerea în eroare a executorului și a instanței care a încuviințat executarea slită”, mai spun angajații Primăriei.

Executor neglijent și prea scump

Reprezentanții Municipalității mai notează în plângere că executorul a fost neglijent. „Prin lipsa de vigilență a executorului, a fost consemnată greșit executarea. SC Veolia Energie Iași SA a urmărit de la început acest scenariu, întreaga activitate a SC Veolia Energie SA fiind desfășurată în scopul obținerii ca rezultat prin fraudă a unor sume de la bugetul public din fonduri publice”, mai menționează juriștii de la Primărie.
Juriștii s-au luat și de prețurile practicate de către executorul Toma. „Vă rugăm să observați că sunt 4.420 de lei cheltuieli de executare silită (într-unul dintre dosare – n.r.). Văr rugăm să observați  faptul că aceste cheltuieli stabilite în sarcina Municipiului Iași sunt exagerat de mari, fiind stabilite cu încălcare și în disprețul principiului proporționalității cu activitatea desfășurată. Onorariul este vădit disproporționat cu activitatea prestată de executor”, se mai notează în plângerile depuse la Judecătoria Iași.

Acuzațiile juriștilor din Primărie sunt fără precedent, afirmându-se că Veolia a premeditat o fraudă din bani publici.

Executorul a taxat la nivelul maxim

Executorul judecătoresc Dumitru Paul Toma spune că a respectat legislația în ceea ce privește tarifele practicate în cazul executării datoriilor către Veolia.
„Este o lege, 188/2000, care stabilește tarifele de executare. Am respectat această lege. În ceea ce privește alte detalii legate de executare, nu le pot discuta. Decizia o va lua un judecător”, a precizat Dumitru Paul Toma.
Conform Legii 188/2000 privind executorii judecătorești, “pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite”. În cazul executărilor pe sume mai mari de 50.000 – 80.000 de lei, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depășește 50.000 lei.
În cazul executării datoriilor Termoservice, executorul a mers pe onorariul maxim permis, la care a adăugat cheltuieli de corespendență și taxe de timbu, suma ce-i revine fiind de peste 10% din valoarea totală a creanțelor.
Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei, a precizat că, în ciuda formulărilor din dosare, relațiile Primărie-Veolia sunt normale.
„Dacă juriștii au ales acele formulări, nu contează în relația de afaceri pe care o are Primăria cu Veolia Energie Iași SA. Primăria Iași este acționar și partener în această societate”, a precizat Buraga.

Article image
Blocul are PUZ-ul în faza de dezbatere publică. În toate cazurile până acum, contestațiile n-au contat. Proiectul aparține unor necunoscuți în lumea imobiliară: Mihai și Elena Rotariu. Viitorul bloc cu patru etaje e înconjurat de alte blocuri, cel mai apropiat fiind la 12 m. Terenul e înconjurat de parcările oamenilor, e practic spațiu închis. În PUZ sunt 862 mp, în realitate s-au împrejmuit 1.000 mp. Locuitorii de la CUG s...
Autor Iulian Mofteescu Reportaje 22 Octombrie 2019


Citeste si...
Nota
(2 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30