Sambata, 16 12 2017
ReporterIS - Administratie Locala

Procesele pe Legea dării în plată au fost câştigate, în majoritatea cazurilor, de bănci. Până în prezent, la prima instanţă, doar aproximativ 30% din procesele soluţionate au fost în favoarea debitorilor, iar 70% în cea a unităţilor de credit. Anul trecut, în plină isterie pe marginea acestei legi, guvernatorul Băncii Naţionale estima că aplicarea ei ar putea încetini creşterea economică.

O lege care trebuia să vină ca o „gură de aer” pentru miile de familii care au fost „strânse cu uşa de către banci”, pare să le fi ajutat pe prea puţine dintre ele. Un bilanţ la un an şi jumătate de la intrarea în vigoare a Legii 77/2016 privind darea în plată, cu date provenind de la Judecătoria Iaşi, arată că cei care şi-au manifestat intenţia de a da locuinţa unităţilor de credit, în contul creditului, sunt destul de puţini, iar numărul celor care a reuşit acest lucru este foarte mic.

 

46 de dosare încă „se joacă”

Deşi au existat situaţii când părţile au bătut palma şi bancile au luat cheile imobilelor, stingând datoriile, majoritatea cazurilor au ajuns în instanţă, băncile formulând contestaţii la notificările clienţilor de dare în plată, multe din dosare nefiind însă soluţionate definitiv.

Pe rolul Judecătoriei Iaşi au fost înregistrate, din mai 2016 până la începutul lunii noiembrie a acestui an, 249 de dosare având ca obiect „contestaţie creditor Legea 77/2016” sau „acţiune în constatarea dării în plată”, potrivit unui răspuns remis de instanţă la solicitarea REPORTER DE IAŞI. Din numărul total de cauze înregistrate, 103 au fost soluţionate în primă instanţă, peste 30 de dosare fiind câştigate de debitori. 46 de sentinţe au fost atacate cu apel, fie de bănci, fie de debitori. Alte 76 de dosare au fost suspendate ca urmare invocării unor excepţii de neconstituţionalitate a unor articole.

 

Câştigat prin non-combatul băncii

Un proces a fost câştigat în primă instanţă de o familie de ieşeni tocmai pentru că banca nici nu a formulat contestaţie, după ce a fost notificată de către clienţi, şi nu a depus nici întâmpinare după ce a fost dată în judecată de aceştia.

Potrivit art. 436 alin. 1 C.P.C, când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretenţiile reclamantului, instanţa, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoaşterii. (...). În temeiul art. 436 alin.1 C.p.c., constată stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar nr. /….2008 şi obligă pârâta la eliberarea actului care atestă operarea în contabilitatea proprie a stingerii în totalitate a datoriilor menţionate”, a hotârât instanţa, în mai, în cel de-al doilea dosar.

 

Nu au dovedit că nu pot plăti

Cât priveşte dosarele respinse, instanţa a constatat în unele cazuri că imobilele au fost vândute deja la licitaţie, considerând astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale notificării făcute în condiţiile Legii dării în plată. „În speţă, nu au fost dovedite, prin niciun mijloc de probă, de către reclamanţi (...) că executarea obligaţiei izvorâte din contractul de credit a devenit excesiv de oneroasă (împovărătoare- n.r.) urmare a unor evenimente excepţionale, independente de voinţa lor şi care nu puteau fi prevăzute, în mod rezonabil, la data încheierii contractelor de credit, pentru ca instanţa să poată aprecia cu privire la îndeplinirea condiţiilor privind existenţa impreviziunii”, se arată într-una din hotărârile Judecătoriei Iaşi, prin care s-a dat câştig de cauză unei bănci.

 

Sentinţă: „Debitorii nu au fost prudenţi”

Magistraţii au constatat în unele cazuri că nu poate fi considerată excepţională creşterea cursului de schimb leu/ franc elveţian, fie ea şi neaşteptată, întrucât cursul de schimb valutar al oricărei monede este susceptibil de a cunoaşte fluctuaţii. „Tocmai faptul că CHF era o monedă relativ nouă în peisajul creditelor bancare din România, că reclamanţii au înţeles să acceseze două credite cu o valoare cumulată ridicată, ar fi trebuit să determine la o prudenţă aparte, concretizată în informarea temeinică cu privire la riscurile pe care le presupune accesarea unui credit pe termen lung în CHF. Or, cu informarea minimă din resurse de specialitate publice (spre exemplu Internet) reclamanţii ar fi aflat că francul elveţian este considerat o «monedă de refugiu», cu risc crescut de apreciere pe termen lung”, se arată într-una din motivările magistraţilor Judecătoriei.

Aceeaşi instanţă a admis, în 2016 şi 2017, 50 de contestaţii formulate de către bănci.

 

Avocat: „Legea nu aduce avantaje debitorilor”

Din dosarele ajunse la Tribunalul Iaşi având ca obiect Legea dării în plată au fost soluţionate, până la începutul lunii noiembrie, 31 de dosare, conform datelor instanţei. „Raportat la soluţiile pronunţate în aceste dosare, nu se poate susţine că legea aduce avantaje debitorilor”, este de părere avocatul Irina Mindirigiu, care a reprezentat mai mulţi clienţi în procesele pe darea în plată.

La nivel naţional, până în mai 2017, băncile au fost notificate în peste 7.300 de cazuri să preia imobile în contul unor credite, iar aproape 5.000 au fost contestate în instanţă, arătau datele Băncii Naţionale a României.

 

Contestată la Curtea Constituţională

Legea dării în plată a intrat în vigoare în 13 mai 2016, şi le dădea posibilitatea persoanelor care au credite ipotecare mai mici de 250.000 de euro să dea băncii casa pusă gaj pentru a le fi şterse toate datoriile. Ulterior, a fost contestată la Curtea Constituţională, care a şi constatat că Legea este constituţională numai în măsura în cafre judecătorul constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei impreviziunii.

Astfel, magistraţii decid dacă de la momentul încheierii contractului de credit şi până la momentul formulării notificării între consumatori şi bănci au intervenit evenimente pe care niciuna dintre părţi nu le putea prevedea şi care ar fi făcut aproape imposibil ca acesta să mai fie achitată de persoana care a făcut împrumutul.

Deşi instanţele judecătoreşti au dobândit puterea, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 623/2016, de a interveni în contractul de credit în sensul modificării acestuia pentru restabilirea echilibrului contractual, instanţele ieşene nu au pronunţat nici o soluţie în acest sens, spre deosebire de alte instanţe din ţară”

Irina Mindirigiu, avocat

 

Aplicarea Legii privind darea în plată va duce la descurajarea creditării în România, şi, pe cale de consecinţă, a creşterii economice”

O prognoză greşită a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, în mai 2016

 

 

 

Published in Slideshow HOMEPAGE

O pensionară din Statele Unite a pregătit o substanță otrăvitoare, pe care susține că voia să o folosească. Pentru a-i testa efectele, ea a decis mai întâi să o încerce pe vecinii săi. Femeia în vârstă de 70 de ani le-a pus otravă în mâncarea celorlalți bătrâni care locuiau la același azil cu ea, relatează Sky News.

 

Betty Miller, în vârstă de 70 de ani, a pregătit ricină, o toxină vegetală extrasă din semințele de ricin, pe care susține că voia să o foloseasă pentru a-și face singură rău. Mai întâi, însă, ea a vrut să se asigure că toxina are efect, așa că a pus-o în mâncarea bătrânilor care se aflau la același azil cu ea.
O doză de 1,78 miligrame de ricină poate fi fatală, iar intoxicația cu ricină are simptome precum vărsături, diaree sau halucinații.

Atunci când o persoană s-a simțit rău, Betty le-a spus îngrijitorilor că ea este de vină, căci a pus ricinăîn mâncarea oamenilor. A fost chemată poliția, iar în urma cercetărilor s-a descoperit că bătrâna avea în locuința ei o doză de ricină.  Femeia de 70 de ani a fost arestată și a apărut și în fața unei instanțe, unde a ieșit la iveală că aceasta ar suferi de boli psihice.

 

Published in Sanatate

Bulgaria, care va prelua președința Consiliul Uniunii Europene de la 1 ianuarie, va insista pentru o apropiere mai mare a țărilor din Balcanii de Vest de blocul comunitar, relatează agenția Reuters, preluată ce Agerpres.ro.

Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Bosnia și Kosovo aspiră toate să adere la Uniunea Europeană.

Cu toate că UE se confruntă cu multe provocări, inclusiv Brexitul și reforma zonei euro, comisarul european pentru politica de vecinătate și negocierile de extindere, Johannes Hahn, afirma în această săptămână că există ''o mai mare dorință'' acum de a lua în considerare o viitoare extindere a UE.
 
Ministrul responsabil cu președinția bulgară a UE, Liliana Pavlova, a afirmat că o cooperare mai strânsă cu țările din Balcanii de Vest, inclusiv pe probleme de migrație și securitate, este esențială pentru pacea și stabilitatea Uniunii Europene.

 

''Pacea, liniștea, stabilitatea și viitorul Europei trec prin Balcanii de Vest. Proiectul european nu va fi complet fără ei'', a declarat Liliana Pavlova într-un interviu pentru Reuters.
 
Citește și: Ce șanse mai are Turcia să intre în UE

 

''Integrarea lor este un proces firesc, care a pălit puțin, dar este un proces ce trebuie să continue și acum este timpul, dacă nu dorim să ratăm momentul'', a declarat Liliana Pavlova, membră a partidului GERB (centru-dreapta), formațiunea premierului Boiko Borisov.

 

Bulgaria, care a aderat la UE în 2007, odată cu România, nu poate promite o aderare mai rapidă pentru vecinii săi din Balcanii de Vest, a precizat Liliana Pavlova. ''Nu dorim desigur să le dăm speranțe false. Dar, dacă îi susținem cu proiecte, cu investiții, atunci ei simt că fac parte din familia europeană. Aceasta este în realitate perspectiva europeană despre care noi vorbim'', a mai spus ministrul bulgar.

 

Bulgaria va găzdui un summit UE-Balcanii de Vest pe 17 mai, despre care Liliana Pavlova speră va duce la acorduri concrete pentru a impulsiona domenii precum transporturile, energia și conexiunile digitale între Balcanii de Vest și UE.
Published in Eveniment

Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost înjunghiat în această seară în cartierul Dacia din municipiul Iași.

Din primele informații, se pare că totul a pornit de la o dispută în familie, în urma căreia soția sa i-a aplicat o lovitură cu cuțitul de bucătărie.

Tragedia s-a produs într-un bloc aflat pe bulevardul Dacia.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, însă medicii nu au putut decât să constate decesul bărbatului.

 

Published in Justitie

NEAMŢ – Compania DELGAZ GRID informează că, la această oră, în judeţul Neamţ, 1389 de consumatori din localităţile Poiana Largului, Călugăreni, Pîrîul Mare, Ceahlău şi Bistricioara au rămas fără energie electrică. O linie de medie tensiune, cu 26 posturi de transformare, este nealimentată parţial.

Electricienii acţionează pentru depistarea şi remedierea avariei.

Prefectul Vasile Panaite se află în zona menționată pentru a coordona acțiunile.

Pe de altă parte, pe drumurile naţionale din judeţul Neamţ s-a acţionat cu utilaje de deszăpezire, fiind răspîndite 153 de tone de sare.

Ninge abundent în zona de munte a judeţului şi se circulă în condiţii de iarnă.


IAŞI – Vremea nefavorabilă și avertizarea Cod Galben de ninsori în zona Moldovei au determinat DRDP Iași să intervină pentru curățarea drumurilor naționale și asigurarea condițiilor optime de circulație.

În acest sens, la nivelul DRDP Iași, în intervalul 1- 2 decembrie 2017, pe raza de competență s-a acționat cu 70 de autoutilaje și s-au răspândit 388 tone de material antiderapant.

Cele mai afectate au fost zonele de munte de pe pe raza Secțiilor de Drumuri Naționale (SDN) Piatra Neamț, Suceava și Câmpulung Moldovenesc, unde s-a intervenit, în total, cu 49 de autoutilaje și 300 de tone de material antiderapant. Menționăm că, la acest moment, în bazele de deszăpezire din Moldova sunt pregătite de intervenție 87 autoutilaje de deszăpezire proprii și 342 autoutilaje închiriate. De asemenea, avem asigurate stocurile de material antiderapant, respectiv peste 30.000 de tone de sare, peste 700 tone de nisip și peste 300 tone clorură de calciu.

Reamintim că, potrivit ultimelor avertizări meteo, până în după-amiaza zilei de 2 decembrie 2017, vremea se menține nefavorabilă. În cea mai mare parte a Carpaților Meridionali și Orientali, precum și în vestul Moldovei vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent, iar vântul va avea intensificări temporare, viscolind și spulberând zăpada, mai ales în zona înaltă de munte.

În urma intervenției echipajelor de deszăpezire, starea drumurilor în toate județele Moldovei este circulabilă, DRDP Iași asigurând condițiile pentru deplasarea în siguranță a autovehiculelor pe drumurile publice, în minivacanța prilejuită de Ziua Națională a României. În acest sens, recomandăm participanților la trafic să circule cu mare atenție pe drumurile publice, cu respectarea legislației rutiere și cu informarea prealabilă cu privire la condițiile meteorologice.

DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic cu informații despre starea drumurilor naționale din zona Moldovei, prin Dispeceratul DRDP Iași – tel. 0232/213168.

Totodată, informații actualizate despre starea drumurilor pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naționale. Informații suplimentare, actualizate permanent, puteți accesa pe https://www.facebook.com/cnadnr/.  (Radio Iaşi/ FOTO romaniatv.net)

 

Published in Moldova

UPDATE ora 10:30 – Căutarea celei de a treia victime în urma avalanşei din Călimani a fost sistată, temporar, din cauza vremii nefavorabile şi a riscului la care ar fi supuşi salvatorii, a declarat sâmbătă, şeful ISU Suceava, general de brigadă Ion Burlui.

”Riscul este ca pe cei care merg acolo să-i surprindă o nouă avalanşă. La ora când vorbim, starea zăpezii nu permite să reluăm căutările acolo (…) Stratul de zăpadă era pe alocuri mai mare de 4-5 metri”, a spus Burlui.

Două dintre cele trei victime ale avalanşei de vineri din Călimani au fost găsite. Este vorba de un pompier în vârstă de 36 de ani, în viaţă, iar a doua, o femeie, declarată decedată după ce s-au executat timp de o oră manevre de resuscitare.

 


Medicii au declarat decesul celei de a doua persoane găsită de salvatori, victimă a avalanşei din Călimani, după ce, timp de oră, s-au executat manevrele de resuscitare.

Se continuă căutările pentru cea de-a treia persoană, după ce, anterior, o persoană dintre cele surprinse de avalanşa de vineri din Călimani a fost găsită, a declarat şeful ISU Suceava, Ion Burlui.

Este vorba de unul dintre cei doi pompieri, care este conştient.

Căutarea persoanelor surprinse de avalanşa din Călimani este foarte grea pe timp de noapte şi s-au suplimentat forţele şi tehnica pentru acţiunea de salvare, a precizat şeful ISU Suceava, general de brigadă Ion Burlui.

”Am mai trimis oameni. Am 68 de oameni acolo, dintre care 43 pompieri (…). Este căutare de noapte, grea. Aş vrea să mă gândesc că îi vom găsi în viaţă”, a spus Burlui.

Şeful ISU Suceava a adăugat că în zonă au fost trimise şi două şenilate, dar şi un balon de iluminare, respectiv un dispozitiv cu generator care oferă vizibilitate pe o rază mai mare.

De asemenea, câinele de căutare Oli al inspectoratului se află în dispozitivul de salvatori, acesta nefiind la prima acţiune de căutare de persoane, potrivit lui Burlui.

O avalanşă în Munţii Călimani a surprins, vineri, trei persoane, dintre care doi pompieri, care participaseră la o acţiune de amplasare a unui steag tricolor în Munţii Călimani, de Ziua Naţională.

Potrivit şefului ISU Suceava, la acţiunea de căutare-salvare participă câteva zeci de persoane – salvamontişti, jandarmi montani, pompieri şi câinele de căutare şi salvare.

Cei doi pompieri care au participat la acţiunea umanitară sunt de la Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei, sunt salvamontişti voluntari şi erau în timpul liber.

La faţa locului se acţionează, în prezent, cu 46 de pompieri 9 jandarmi montani, 14 salvamontişti din Vatra Dornei şi de la Consiliul Judeţean Suceava, 6 militari de la Unitatea Militară Roşu, 5 lucrători de la Ocolul Silvic Vatra Dornei şi doi de la Rezervaţia Călimani.

Se folosesc telefoane satelitare pentru zonele fără semnal. S-au mobilizat 10 ambulanţe, 2 autoşenilate, o ambulanţă SMURD, un cuplu chinotehnicşi mai multe autoturime de teren.

Steagul tricolor este înălţat de salvamontiştii din Vatra Dornei pe cele patru vârfuri ce delimitează Ţara Dornelor – Pietrosul Călimani, Omu Suhard, Pietrosul Bistriţei şi Giumalău, în fiecare an, din 2013.  (Agerpres/ FOTO bitnews.ro)

Published in Moldova

O studentă din Iaşi a fost acuzată că i-a golit cardul unei prietene, după ce i l-a luat din poşetă. Ulterior, tânăra şi-a contactat fosta colegă de liceu de pe un profil fals, făcut pe o reţea de socializare, şi ar fi încercat să o determine să-şi retragă plângerea.

 

„Apără-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă apăr singur!”, spune un proverb, iar o ieşeancă a aflat asta pe pielea ei. G.C. a rămas fără 4.000 de lei, după ce tânără cu care era prietenă încă din liceu i-ar fi luat cardul din geantă şi ar fi scos banii de la un bancomat. I. Ş. a fost trimisă în judecată zilele trecute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi pentru efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, furt şi influenţarea declaraţiilor.

A vrut şi mai mult

Cele două prietene s-ar fi întâlnit, pe 5 martie 2016, la o cofetărie din centrul Iaşului. Profitând de faptul că fosta colegă de liceu a mers la toaletă şi i-a lăsat în grijă geanta, I.Ş. i-ar fi sustras un card de debit, se arată în rechizitoriu. A doua zi dimineaţă, studenta ar fi mers la un bancomat din zona Nicolina, din apropierea locuinţei sale, şi ar fi extras, în două tranşe, câte 2.000 de lei. Tinerei nu i-a fost prea greu să-i golească contul prietenei sale, pentru că aceasta din urmă şi-a fixat anul naşterii drept cod PIN. După ce ar fi retras cei 4.000 de lei, I.Ş. ar fi încercat să extragă alţi 1.000 de lei, însă operaţiunea ar fi fost refuzată de bancă pentru că se depăşea plafonul maxim de retrageri din ziua respectivă.

„O să fie foarte rău pentru tine”

În aceeaşi zi, G.C. a sesizat că îi lipseşte cardul, a sunat la bancă şi a cerut blocarea acestuia. Astfel, a aflat că i-a fost golit contul cu 4.000 de lei şi a făcut plângere la Poliţie. Tânăra i-ar fi povestit ulterior cele întâmplate şi prietenei ei, I.Ş. Ulterior, aceasta din urmă ar fi folosit un cont fals de utilizator pe reţeaua de socializare Facebook, cu ID-ul „lupusergiu” şi ar fi postat pe un grup un anunţ în care ar fi cerut să fie contactată de G.C. „Inculpata i-a trimis persoanei vătămate mai multe mesaje de ameninţare prin care a încercat să o determine să renunţe la plângerea formulată la poliţie”, se arată în rechizitoriul procurorilor DIICOT. „Mai ţii minte ce teroare a fost acum câţiva ani ? Asta nu o să se compare cu ce voi face eu acum! Şi ţie şi apropiaţilor. (…) Ori faci să înceteze totul, ori o să fie foarte rău pentru tine şi prietenii tăi nu uita dacă pentru nişte bani vrei să te distrug ok”, sunt doar câteva dintre mesajele pe care I.Ş. i le-ar fi trimis prietenei sale.

I.Ş. nu a fost greu de identificat de anchetatori. Aceasta s-ar fi conectat de acasă de peste 20 de ori pe contul „lupusergiu”. Mai mult, ar fi fost surprinsă şi de camerele de supraveghere ale ATM-ului de unde a extras banii.

Nu a recunoscut nimic

În faţa anchetatorilor, I.Ş. nu a recunoscut faptele, susţinând că nu i-a furat cardul prietenei sale, nu a retras banii şi nu a ameninţat-o să-şi retragă plângerea făcută la poliţie. „În ceea ce priveşte imaginile înregistrate de camera de supraveghere a ATM-ului Raiffeisen Bank, inculpata a contestat că persoana filmată ar fi ea, susţinând că este o persoană necunoscută care are doar unele trăsături asemănătoare. Astfel, a precizat că rama ochelarilor purtaţi de persoana din înregistrarea video nu este identică cu cea a ochelarilor purtaţi de ea în acea perioadă, precum şi faptul că persoana din imagini are trăsături fizice diferite de ale ei”, mai arată anchetatorii în rechizitoriu, precizând că susţinerile tinerei sunt contrazise de probele din dosar.

„Persoana care a săvârşit infracţiunile deduse judecăţii a fost identificată în cel mai scurt timp posibil. Avem încredere în justiţie şi aşteptăm soluţia instanţei”, a declarat avocatul Ionuţ Vasiliu, care o reprezintă pe G.C.

Declaraţie
„Având în vedere că este un dosar pe rol, ne rezervăm dreptul de a nu face nicio declaraţie. Lăsăm instanţa să-şi spună cuvântul”
Gabriel Ciobanu, avocatul lui I.Ş.


Alte mesaje trimise de I.Ş. lui G.C,, pe Facebook, de pe contul „lupusergiu”
„Am un om în Poliţie, aflu tot ce zici.”
“Primul lucru pe care îl voi face azi dacă nu retragi plângerea o să fie să-ţi distrug o prietenie.”
“Încetezi cu plângerea şi nu mai auzi de mine niciodată.”
“Îţi retragi plângerea. Dacă nu tu şi prietenii tăi veţi avea parte de teroare imensă. Am acces la toate conversaţiile tale de pe facebook cu toţi.”

 

Published in Reportaje

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top