fbpx
 

Items filtered by date: Marti, 18 Iulie 2017

Formaţiunea 0830. Aşa se numea în limbajul birocraţiei penitenciare, unul dintre cele mai îngrozitoare locuri de exterminare din Gulagul românesc - Periprava.

 

Acolo, între anii 1958-1964, pe Braţul Chilia în Dobrogea, „duşmanii poporului” munceau 12 ore pe zi, fără hrană, dar bătuţi cu ranga sau cu sârmă ghimpată, din ordinele lui Ion Ficior (torţionarul condamnat abia recent de justiţia română, pentru crimele din perioada comunistă). În urma tratamentului inuman la care au fost supuşi, mulţi deţinuţi au pierit cu zile, neavând parte nici măcar de un mormânt unde familiile să le poată aprinde o lumânare.

 


Publicat in Arta
Un tânăr din Slobozia a murit pe patul de spital, după 3 zile în care a stat în comă. Acesta participase la Festivalul «Neversea» organizat la Constanța, unde, la finalul evenimentului a avut o altercație cu un scandalagiu, care l-a lovit cu pumnul în față și l-a trântit la pământ. O anchetă a fost deschisă în acest caz de către polițiștii din Constanța.

 


Publicat in Social
Un tren şi-a pierdut vagoanele, cu tot cu pasageri, în câmp, mecanicii realizând după o bună bucată de vreme ce s-a întâmplat.

 

Un tren InterRegio care circula dinspre Timişoara spre Bucureşti şi-a pierdut vagoanele în câmp, în judeţul Olt, relatează România Liberă.

 


Publicat in Social
Un român a fost condamnat în Danemarca la 14 zile de închisoare pentru cerşetorie, la o lună de la intrarea în vigoare a unei legislaţii mai dure împotriva infracţiunii, a transmis agenţia daneză de presă Ritzau, citată de dpa, potrivit Agerpres.

 


Publicat in Panorama

„Ca urmare a articolelor apărute în presă cu privire la incidentele din satul Movileni, departamentul juridic al Grupului de firme Kosarom dorește să facă următoarele precizări:

 


Publicat in Companii
Episcopul Huşilor, Corneliu Onilă, a făcut plângere la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în legătură cu înregistrarea compromiţătoare în care ierarhul ar apărea în ipostaze intime alături de un bărbat. Sesizarea episcopului este trimisă de la o unitate de parchet la alta, în condiţiile în care procurorii nu au decis cui aparţine competenţa soluţionării acesteia.

 

Cazul episcopului Huşilor, Corneliu Onilă, privind înregistrarea compromiţătoare în care acesta ar apărea în ipostaze intime alături de un alt bărbat, se pare fost elev al Seminarului Teologic Huşi, a ajuns în atenţia organelor de cercetare penală, după ce şeful preoţilor vasluieni a depus o plângere la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

 


Publicat in Justitie
Fetiţa în vârstă de şapte ani care în weekend a fost găsită moartă în incinta unui loc de joacă al unui restaurant din Ploieşti era bolnavă, medicii legişti constatând, în urma necropsiei, că motivul decesului a fost o pneumopatie cu pleurezie.

 


Publicat in Social
În urmă cu doi ani, pe când avea doar 11 ani, o copilă cu dizabilităţi psihice din Vaslui a fost violată în repetate rânduri, de către un unchi şi un verişor.

 

Drama fetei a ieşit abia acum la iveală, iar cei doi bărbaţi, unul de 40 de ani, celălalt de 21, au fost arestaţi.

 


Publicat in Moldova
Premierul Mihai Tudose l-a eliberat din funcţie pe preşedintele ANAF, Bogdan Stan.

 

În locul lui Bogdan Stan a fost numită Mirela Călugăreanu. Ea este director executiv Colectare la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti.

 


Publicat in Guvern
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Vaslui, sub coordonarea procurorilor Serviciului Teritorial Vaslui al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au efectuat, marţi, trei percheziţii la persoane bănuite de operaţiuni ilicite cu droguri şi substanţe psihoactive, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

 


Publicat in Moldova
Pagina 1 din 4