fbpx
 

Items filtered by date: Miercuri, 05 Iunie 2019

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitatea ieșeană Dolhești, a fost reținut pentru 24 de ore, în urma unui incident tragic.

Publicat in Social
În vederea efectuării de către Delgaz Grid a unor lucrări de reparații la rețelele de energie electrică, care vor afecta și alimentarea cu energie electrică a Stației de pompare a apei Bucium, joi 6 iunie 2019, în intervalul orar estimat 08.00 – 19.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din zona Bucium și din localitățile Vișan, Todirel, Pietrărie, Cercu și Bârnova.

Publicat in Administratie Locala
Doamna deputat prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, doamna deputat Alina Teiș, doamna deputat Rodica Boboc și domnul deputat Cristinel Romanescu, membrii ai Comisiei, au primit astăzi, 04 iunie 2019, o delegație de elevi care au participat la Forumul Național al Copiilor, desfășurat sub patronajul Organizației Salvați Copiii.

Publicat in Politica Locala
În perioada 10 - 12 mai 2019 a avut loc ediția a XI-a a Festivalului de cântec francofon ,,Chants sons sur scène’’, la Baia Mare.

Publicat in Educatie
Sâmbătă, 8 iunie 2019, ieșenii și nu numai sunt invitați la cea de-a treia ediție a LightUP Festival, singura competiție internațională de video mapping din estul țării, organizată de ansamblul Palas. Șase concurenți din Europa, Asia și de peste Ocean își vor prezenta creațiile pe fațada Palatului Culturii, într-un show fascinant.

Publicat in Timp Liber
Echipajele ISU Neamț au intervenit în această dimineaţă într-o misiune mai puţin obişnuită – cercetare CBRN (cercetare chimică, biologică, radiologică, nucleară şi substanţe explozive), în municipiul Piatra-Neamț.

Publicat in Moldova
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică cod galben și portocaliu valabilă și pentru unele râuri de pe raza județului Iași.

Publicat in Vremea
Consiliul Județean Iași a scos la licitație contractarea serviciilor de proiectare (expertiză tehnică și documentația de avizare) a lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea și modernizarea imobilelor cu numere cadastrale 161496 și 161497 situate în strada Cuza Vodă, în care își desfășoară activitatea Filarmonica de Stat Moldova Iași.

Publicat in Administratie Locala
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat și au predat autorităților competente un cetățean român, pe numele căruia au fost eliberate de către autoritățile din Franța un mandat de arestare pentru săvârșirea unor infracțiuni contra ordinii și siguranței publice.

Publicat in Moldova
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F Timiş, au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar nouă cetăţeni străini, care încercau să iasă ilegal din ţară.

Publicat in Social
Pagina 2 din 4