Reprezentanţii companiei Blue Air susțin că vor rupe înțlegerea cu Aeroportul Internațional Iași în cazul în care nu i se acordă un discount prevăzut în contract.

Centrul de reparare avioanelor Boeing 737 şi Airbus 320 pe care Aerostar Bacău îl construieşte lângă Aeroportul Iaşi, o investiţie de 10 milioane de euro,  va fi finalizat în curând. Doar că acesta nu va putea fi folosit.

Cifrele de trafic înregistrate la Aeroportul Iași în ultima perioadă sunt dovada clară a unui management defectuos. Din păcate, și în luna septembrie a.c., traficul pe Aeroportul Iași a scăzut. Concret, aerogara a fost tranzitată de 123.800 de pasageri față de 132.800, câți au fost înregistrați în septembrie 2018.                  

Un avion al companiei Blue Air care efectua o cursă de la Munchen a făcut câteva manevre înainte de a ateriza pe Aeroportul Internaţional Iaşi, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru a se asigura că nu sunt probleme la trenul de aterizare.

În doar un an și jumătate de management PSD la Aeroportul Iași, traficul de pasageri a intrat pe o pantă descendentă, luna august 2019 înregistrând o scădere cu aproximativ 10.000 de  pasageri, comparativ cu luna august a anului trecut.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași au preluat duminică, 25 august, din Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iaşi un tânăr, de 20 de ani, din comuna Fântânele, căutat în vederea arestării.

Planul mutării aerogării pe latura de est a platoului Ciric fusese plătit în 2007 cu 1,8 milioane de euro (fără TVA). Proiectul a fost făcut de Search Corporation și a mucegăit la sertar, pentru că e nerealist, foarte scump și neprioritar. Zilele acestea, Aeroportul mai plătește aproape 1 milion de euro pentru fix același lucru: mutarea aerogării. Datele din 2007 sunt încă actuale, trebuie doar indexate costurie la rata inflației. De ce să plătești încă 1 milion de euro? Bulgariu nu e în stare să facă platforma pentru Aerostar, o investiție concretă, cu sute de locuri de muncă, dar scoate milionul din mânecă pentru studii fanteziste.

RA Aeroportul Internațional Iași vrea să plătească 850.000 de euro (fără TVA) pentru un studiu ce a mai fost plătit o dată de Consililul Județean, cu 1,8 milioane de euro, în 2007.

Un angajat al unei societăţi de construcţii care lucra la ridicarea unui hangar în Iaşi a murit, joi, după ce o grindă s-a prăbuşit peste el. ITM a deschis o anchetă, iar poliţiştii fac cercetări într-un dosar de ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor de securitate în muncă.

„În loc sa răspundă clar la problemele grave ce le-am ridicat, conducerea aeroportului face politică, slalom printre întrebările presei și acuzații halucinante. Rămâne neclarificată problema tunului financiar de 1 milion de euro ce îl dau pesediști în acest moment, multitudinea de curse externe directe ce se închid, pierderea competiției cu aeroporturile Suceava și Bacău, lipsa oricărei investiții în cei 3 ani de haiducie PSD la aeroport, falsul în declararea profitului și bătaia de joc la adresa investitorului strategic Aerostar.

Pagina 1 din 10

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top