fbpx
 
Guvernul României a adoptat o ordonanţă de urgenţă care permite autorităţilor, în situaţii excepţionale, să intervină şi să corecteze în timp real comportamente inadecvate ale comercianţilor sau producătorilor de bunuri şi prestatorilor de servicii, a anunţat joi Dan Virgil Pascu, vicepreşedintele Consiliului Concurenței.

Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică, se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.


Consiliul Concurenței a amendat cinci companii farma cu 71 de milioane de euro. Acestea sunt acuzate că au retras, toate în același timp, mai multe medicamente de pe piața românească, ceea ce a pus în pericol pacienți cu afecțiuni grave.

Consiliul Concurenţei a anunțat joi că a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 2.521.087 lei (aprox. 521.000 euro) șase companii pentru trucarea unor licitații organizate de Societatea Complexul Energetic Oltenia şi Centrala Electrică de Termoficare Govora, în perioada aprilie 2017 - februarie 2019, pentru achiziția de role și ghirlande de role.

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie ce vizează un posibil comportament anticoncurenţial al unor companii care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa furnizării de carte din România, informează, joi, instituţia.

Primăria Iași nu oferă condiții egale și transparente celor care doresc să închirieze domeniul public.

Consiliul Concurenței a sancționat compania Delgaz Grid SA, membră a grupului E.ON, cu o amendă în valoare de circa 30 de milioane lei (aproximativ 6,1 milioane euro) pentru abuz de poziție dominantă pe piața serviciilor conexe distribuției de gaze naturale și pe piața serviciilor de verificări și revizii tehnice ale Instalațiilor de Utilizare a Gazelor Naturale (IUGN). Mai exact, a refuzat să acorde acces tuturor companiilor din piață la înregistrarea fișelor de evidență a lucrărilor de verificări/revizii tehnice în baza sa de date, transmite HotNews.

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 129,6 milioane lei (aproximativ 26,6 milioane euro) 31 de companii care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa comercializării masei lemnoase din România, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, marţi, Agerpres.

Consiliul Concurenţei a publicat pe pagina sa de internet, pentru prima dată, lista neagră a firmelor care au fost implicate în investigaţii privind trucarea unor licitaţii publice, printre numele cele mai cunoscute fiind Siveco, Energobit, Electrica sau Electromagnetica.

Consiliul Concurenței a amendat compania GlaxoSmithKline (GSK) cu 11,9 milioane de lei, pentru scoaterea de pe piață cu doi ani mai devreme a medicamentului Seretide, utilizat în tratamentul astmului bronșic și al bolii pulmonare obstructive cronice.

Pagina 2 din 4

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31