fbpx
 
Polițiștii din Mureș au pus în executare, duminică, un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat bănuit că, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ar fi clonat carduri și ar fi extras bani din conturile mai multor persoane. Cel în cauză a fost arestat provizoriu pentru 30 de zile.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează, marţi dimineaţă, două percheziţii domiciliare, într-un dosar de şantaj şi luare de mită, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

Doi bărbați bănuiți că ar fi sustras prin violență un lingou de aur, la momentul efectuării unei tranzacții, au fost depistați de polițiștii din Mureș.

Un bărbat în vârstă de 62 de ani din Sighişoara a fost reţinut joi, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru rănirea sau schingiuirea animalelor, după ce ar fi legat un câine de autoturism pentru a-l duce la domiciliu, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Un tânăr în vârstă de 28 de ani a fost amendat și trimis în carantină instituționalizată, după ce, joi, s-a dus la Poliția din Târgu Mureș pentru a-și lua cazierul, deși trebuia să fie în izolare la domiciliu.

Polițiștii mureșeni au deschis un dosar penal și efectuează cercetări cu privire la comiterea unei infracțiuni privind protecția animalelor, după ce pe rețelele sociale au apărut imagini cu doi copii care lovesc un câine, cu lopata.

Doi tineri din comuna Chiheru de Jos sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, fiind bănuiţi că au ucis o femeie de 79 de ani, din aceeaşi localitate, după care au îngropat-o pe malul unui pârâu, la circa 300 de metri de casă, scrie Agerpres.

Un vânător din Târnăveni este cercetat penal după ce a împuşcat, duminică, trei câini în comuna Adămuş, în timpul unei partide de vânătoare, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

Trei persoane, între care şi doi poliţişti care urmăreau o maşină al cărei şofer depăşise viteza legală, au fost rănite, vineri seara, pe DN 15 E 578, în zona localităţii Vălenii de Mureș, într-un accident rutier.

Un membru al clanului Barcsa din Reghin s-a plimbat călare prin fata Inspectoratului de Poliție al Județului Mureș, scrie publicația locală Punctul.ro.

Pagina 6 din 6

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31