fbpx
 
Două nume surpriză pentru alegerile locale din 2020. Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu și generalul Vasile Roman ar putea candida pentru funcția de primar al Iașului, fiecare susținut de câte o mare coaliție: una de dreapta și celalaltă de stânga.

Două nume surpriză pentru alegerile locale din 2020. Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu și generalul Vasile Roman ar putea candida pentru funcția de primar al Iașului, fiecare susținut de câte o mare coaliție: una de dreapta și celalaltă de stânga.

În România va apărea un partid de extremă dreaptă. Aceasta este predicția lui Mihai Răzvan Ungureanu, la prima ieșire după demisia de la șefia Serviciului de Informații Externe.

 


Ministrul Justiției, Florin Iordache, și-a plagiat teza de doctorat susținută în 2007 la în anul 2007 la Universitatea Liberă Internațională Moldova, instituție de învățământ privată din Chișinău. În lucrarea cu titlul „Impactul Corporaţiilor transnaţionale asupra proceselelor de integrare economică a României în UE”, Iordache folosește un interviu acordat de Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci ministru de Externe, pentru agenția de presă a statului Rompres, actualul Agerpres.

 


Generalul Silviu Predoiu, adjunctul directorului SIE, va asigura interimatul la conducerea serviciului până la numirea unui nou șef, după demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu. El ajunge astfel, pentru a patra oară, să conducă interimar Serviciul de Informații Externe. A mai făcut acest lucru și în 2014, după demisia lui Teodor Meleșcanu.

 

Silviu Predoiu (58 de ani) lucrează la SIE din 1990, unde a fost ofițer operativ contraspionaj extern (1990-1993); a participat la o misiune externă de lungă durată (1993-1997); a fost ofițer operativ contraspionaj extern (șef birou, locțiitor șef serviciu, șef serviciu, 1997-2000); șef direcție la combaterea crimei organizate (2000-2002); șef direcție antiterorism (2002-2003); șef direcție la protecție internă (2003-2004); șef direcție la contraspionaj, protecție (2004-2005).

 

Din 18 noiembrie 2005 este adjunct al directorului SIE.

 

A îndeplinit funcția de director interimar al SIE în perioadele 20 iulie-4 octombrie 2006, după demisia lu Gheorghe Fulga; 19 martie-5 decembrie 2007, după plecarea lui Claudiu Săftoiu; 8 februarie-27 februarie 2012, după numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de premier; 23 septembrie 2014-29 iunie 2015, după demisia lui Teodor Meleșcanu.

 

În cadrul SIE, a fost încadrat cu gradul de locotenent-major. A fost înaintat în grad la căpitan (1992), maior (1996), locotenent-colonel (1999), colonel (2002), general de brigadă (2004), general maior (2006), general locotenent (2008), general (2011).

 

În perioada 1985-1990 a lucrat ca inginer geolog la Întreprinderea de Metale Rare din București.

 

(Sursa: digi24.ro)


Șeful Serviciului de Informații Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, a demisionat.

 

Demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu a ajuns la Cotroceni, iar președintele Klaus Iohannis a acceptat-o, a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi. Conducerea SIE va fi asigurată de generalul Silviu Predoiu, adjunct al șefului SIE, a adăugat ea.

 

Mădălina Dobrovolschi nu a oferit informații despre motivele demisiei lui MIhai Răzvan Ungureanu și nici dacă a avut loc o întâlnire între președinte și șeful demisionar al SIE.

 

Mihai Răzvan Ungureanu își încheie astfel cel de-al doilea mandat de șef al Serviciului de Informații Externe.

 

A ocupat această funcție pentru prima dată în perioada decembrie 2007 – 2012. A revenit în fruntea SIE în iunie 2015.

 

Timp de câteva luni, în perioada februarie aprilie 2012, a ocupat funcția de premier.

 

Mihai Răzvan Ungureanu este senator de Arad, mandat obţinut din partea ARD, prin redistribuire, la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. În septembrie 2012, Ungureanu s-a înscris în partidul Forţa Civică, unde a candidat la preşedinţia partidului. Mai apoi, a alipit partidul la Alianţa România Dreaptă (ARD), formată din PDL şi PNŢCD. După alegerile parlamentare din 2012, ARD s-a dizolvat. În martie 2013, Forţa Civică şi PNŢCD au reînfiinţat Alianţa Dreptate şi Adevăr. După fuziunea PNL şi PDL, Mihai-Răzvan Ungureanu a devenit prim-vicepreşedinte al noii formaţiuni.

 

Postul de director al SIE era vacant din 22 septembrie 2014, când Teodor Meleşcanu a demisionat din această funcţie pentru a candida la alegerile prezidenţiale, susţinându-l ulterior, în al doilea tur, pe Victor Ponta.

 

(Sursa: realitatea.net)


Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31