fbpx
 
Fostul primar al Bacăului, Constantin Necula, a fost achitat de acuzațiile de abuz în serviciu în procesul deschis de DNA și în care prima instanță îl condamnase la închisoare cu suspendare. Și fostul viceprimar, Dragoș Ștefan, judecat în același dosar, a fost achitat. Decizia Curții de Apel Bacău este definitivă.

Directorul unui fost centru rezidenţial pentru recuperarea şi reabilitarea copilului, alături de mai mulţi angajaţi sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu şi gestiune frauduloasă după ce şi-ar fi însuşit 280 metri cubi de lemn de foc din rezerva instituţiei, iar prejudiciul se ridică la peste 130.000 de lei.

Au avut loc percheziții la sediul primăriei din comuna Bălțești, Prahova, iar vizat de anchetă este chiar edilul.

Victor Emanuel Picu, fost director al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public din cadrul Primăriei Bucureşti, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar în care este acuzat că a angajat nelegal o femeie în funcţia de şef birou.

Un preot din Vâlcea a luptat 4 ani în instanță pentru a-și dovedi nevinovăția, după ce a fost implicat într-o poveste sinistră.  

Iulian Nica, fostul primar din Panciu, a fost găsit vinovat printre altele de abuz în serviciu și delapidare. Fostul edil este acuzat că a plătit ilegal angajaților din primăria Panciu drepturile salariale de sute de mii de lei și a alimentat cu carburant mașina personală folosind cardul primăriei.

Flavia-Ramona Boghiu, viceprimar al Braşovului, este urmărită penal pentru abuz în serviciu, într-un dosar în care de aceeaşi acuzaţie este vizat şi un şef de serviciu din cadrul Primăriei, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Braşov, remis marţi.

Toate contestațiile au fost respinse de Camera Preliminară, decizia fiind definitivă

Președintele Consiliului Județean este trimis în judecată pentru patru acte materiale

Săptămâna viitoare se așteaptă pronunțarea ÎCCJ, Camera Preliminară, și în Dosarul Tabla


Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Bacău a anunţat, miercuri, că a început urmărirea penală faţă de 12 suspecţi şi trei societăţi comerciale, pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

O funcţionară a Primăriei Gura Vadului a fost reţinută, miercuri, în dosarul Ferma Dacilor, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Pagina 1 din 33