fbpx
 
Incendiul devastator de la Institutul „Matei Balș" ar fi fost provocat de un scurtcircuit provocat de o aerotermă sau reșou, potrivit realitatea.net, care citează surse din rândul pompierilor. În dezastru patru pacienți și-au pierdut viața, iar alte zeci au fost transferați la alte spitale din București.

„Diplomația” primarului: la disperarea unei mame a răspuns trimițându-i pe cap Protecția Copilului. Fără casă, o femeie și copiii ei trăiesc, de pe-o zi pe alta, într-un garaj din Nicolina pus la dispoziție de un ieșean milos. „La școală, colegii nu știu unde stăm. Niciun coleg nu vorbește cu mine, nu mă bagă în seamă”, povestește unul dintre copii. Au ajuns aici după un șir de ghinioane și o soartă crudă, inclusiv un soț violent și pușcăriaș.

Cinci suflete stau într-un garaj, la parterul unui bloc. Alexandra Rozmalin și cei patru copii ai săi locuiesc, se spală și își fac nevoile în aproape 20 de metri pătrați. Povestea femeiii pare desprinsă dintr-un film: a fost dată afară din casa unde locuia, imobilul urmând a fi demolat. Soțul, care o bătea, a fost arestat pentru tâlhărie. A divorțat anul acesta. Unui ieșean i s-a făcut milă de ea și a lăsat-o să locuiască în garajul pe care îl deține la parterul blocului. A fost în audiență la primarul Mihai Chirica, însă acesta i-a spus că nu-i poate da o locuință socială.

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30